Probabil jocul de suflet al Orientului Mijlociu

Articol publicat de Ion la data de 02 noiembrie 2024.

Vă mai aduceți aminte de sălile de jocuri? Știți voi, acele locuri (ne)sfinte, prost iluminate și învăluite în permanență de nori groși de țigară? Ei bine, am mai spus-o și altă dată, dar pentru mine sălile de jocuri reprezintă niște amintiri foarte plăcute. Le vizitam adesea, nu neapărat ca să mă joc, pentru că eu bani de buzunar nu prea aveam, iar pe cei pe care îi dețineam îi strângeam lună de lună ca să îmi cumpăr ba câte o revistă de jocuri, ba ca să comand câte un CD cu jocuri ripuite de la afaceriștii locali. Totuși se mai întâmpla ca din când în când să mai închiriez și eu câte o oră un calculator. Finele anilor ’90 erau foarte darnice în materie de jocuri de multiplayer, căci această funcție era tare la modă încă pe atunci. Printre nenumăratele jocuri care pur și simplu ”rupeau” la capitolul ăsta se numără și Atomic Bomberman, un joc pe care l-am îndrăgit încă din prima clipă când l-am văzut.

Nebunie maximă.

Seria aceasta, Bomberman, era destul de faimoasă pe vremuri, însă mai puțin pe la noi, căci până la acel moment toate titlurile acestei serii fuseseră lansate pe diversele console, ea bucurându-se de un succes enorm atât în țara sa natală, Japonia, cât și peste hotare. Primul Bomberman apare pentru prima oară în mezozoicul timpuriu, în anul 1983, fiind o creație a firmei japoneze Hudson Soft. La mijlocul anilor ’90 faimoasa casă de distribuție americană Interplay licențiază titlul de la Hudson Soft, iar în 1997 vede lumina zilei pentru prima oară pe Windows un joc Bomberman, mai exact Atomic Bomberman. Trebuie să știți că acest articol apare ca parte a unei serii începută luna aceasta pe care eu o intitulez ”Noiembrie Nuclear”, de-a lungul căreia eu voi vorbi despre câte un joc cu tematică atomo-nucleară. Sincer să fiu, trișez puțin, deoarece în afara titlului, jocul nu prea are nimic de a face cu fizica nucleară, dar nu am putut rata ocazia de a vorbi despre acest un joc care îmi este foarte drag.

Ridică-mă la ceeeer.

Nu mai știu cum am luat prima oară contact cu el. Presupun că l-am văzut jucându-se la sală. Știu cu siguranță că am citit articolul din Level nr. 3 apărut, ghici ce, chiar în luna noiembrie a anului 1997, deci fix acum 27 de ani. Ce coincidență. În fine, la fel ca și toată lumea care l-a butonat vreodată, redactorul ridica și el în slăvi jocul. O poveste amuzantă și un moment pe care mi-l aduc aminte cu nostalgie și acum: la un moment dat mă jucam Atomic Bomberman la PC-ul meu. Deodată intră tatăl meu în cameră și, văzând ce mă joc, îmi zice ”să nu te mai prind că joci vreodată tâmpenia asta!” De ce nu i-o fi plăcut asta nu voi ști niciodată căci nu l-am întrebat la momentul respectiv. În orice caz de-atunci de fiecare dată când îl jucam mă asiguram mai întâi să nu fie el acasă ca să vadă. Poate ar fi o idee să i-l mai arăt încă o dată acum și să văd dacă și-a schimbat părerea despre el. :)

Tensiune mai ceva ca la un meci între Steaua București și SC Miercurea Ciuc.

În fine, despre ce este vorba? Păi ești un fel de genist dar pe invers: în loc să dezamorsezi, pui bombe cu intenția de a prăji pe ceilalți ”geniști”. Cam la asta se rezumă tot gameplayul. Și credeți-mă că dă dependență! Bine, lucrurile se complică puțin deoarece jocul vine și cu tot soiul de powerupuri, gen abilitatea de a plasa mai mult de o singură bombă, abilitatea de a ți-o mări (raza exploziei, nu vă gândiți la prostii), o mănușă cu care poți arunca cu bombele peste pereți, niște role care îți cresc viteza, și tot așa. Există și unele nasoale ce sunt reprezentate prin niște cranii. Dacă nu ești atent și iei unu d-ăsta să te ții! Ba te încetinesc, ba nu mai poți pune bombe, ba te pârțâi bombe în continuu, și cea mai tare e una când toți jucătorii își schimbă culorile între ei de nu mai știe nimeni care-i care.

Toată lumea sare-n sus cu mine!

Hărțile sunt formate din pătrățele, unele destructibile, altele nu. Scopul în general e acela de a ”săpa” cu bombe până ajungi la oponent, pe drum colectând mai sus numitele powerupuri. Există o varietate bunicică de medii, iar unele nu se rezumă doar la estetică. De exemplu există unele hărți cu niște trambuline care te catapultează aleator de colo-colo, un teren de hochei unde evident mersul devine anevoios, și una în ”ghetou” cu niște benzi rulante numai bune pentru a face cadou unui oponent mai neatent. De curând am descoperit un soi de ”remake” al jocului făcut de fani. Acesta aduce mai multe opțiuni, inclusiv mai multe modele de hărți. Din ce îmi aduc eu aminte în versiunea originală exista un singur șablon, dar e posibil ca memoria să îmi joace feste. A trecut ceva vreme de-atunci. :-)

Pregătiri înainte de meci.

Grafica este frumos colorată și foarte lizibilă, vocile sunt foarte haioase a la Worms, iar muzica e și ea foarte săltăreață și antrenantă. AI-ul în varianta originală era destul de competent, însă cel din remake este varză și e foarte ușor de bătut. În orice caz, recomand originalul dacă doriți să jucați contra calculatorului, sau și mai bine, mai mulți la același PC ca pe vremuri; iar dacă doriți să jucați multiplayer atunci recomand cu căldură remakeul. Cu toate că majoritatea titlurilor Interplay sunt demult disponibile pe platformele de distribuție digitală, la data scrierii acestui articol Atomic Bomberman este abandonware, probabil datorită problemelor de licențiere, licența ”Bomberman” fiind pasată de-a lungul anilor de la o companie la alta. Cu excepția acestui joc, eu personal nu am experiență cu această franciză, așa că nu pot spune cum se compară cu restul, însă din partea mea Atomic Bomberman este un joc care nu trebuie să lipsească niciunui gamer retro! Și cine știe, poate ne vedem într-o zi la un meci. ;)

Victorie!