Tiptil, tiptil, în spatele liniilor inamice

Articol publicat de Ion la data de 05 aprilie 2025.

Hola, amigos! Bun venit pe plaiurile însorite ale Spaniei anului 1998, unde o tânără echipă de programatori de la studioul Pyro Studios sunt gata să lanseze primul lor titlu: Commandos: Behind Enemy Lines, joc ce avea să pună bazele unui gen numit Real Time Tactics. Care e diferența dintre RT Tactics și RT Strategy? Păi în teorie într-un joc de tactică nu te interesează stratul superior al operațiunilor, adică nu te ocupi cu logistică, strâns resurse, și cu astfel de lucruri contabilicești. Trebuie să duci la capăt misiunile folosindu-te de un număr restrâns de trupe și de resurse. Astfel de jocuri mai existau și înainte, cum ar fi de exemplu Jagged Alliance, însă acesta era un joc pe ture și nu în timp real. Dezvoltatorii s-au gândit că piața duce lipsă de un astfel de joc, însă de data aceasta în timp real și deci, gândeau ei, mai incitant.

Sunt cu ochii pe tine.

Povestea lui Commandos: Behind Enemy Lines o știe toată lumea. Nemții și rușii invadează Polonia în anul 1939, declanșând astfel un efect de domino ce avea să atragă aproape întreaga planetă în cel mai mare măcel din istoria omenirii. Tu, jucătorul, interpretezi rolul unui ofițer din tabăra aliată ce are ca scop dirijarea unui grup de șase bravi soldați în spatele liniilor inamice, efectuând misiuni de sabotaj, asasinat, și alte astfel de operațiuni speciale ce au ca menire slăbirea puterii Wehrmachtului german.

Cred că toată lumea recunoaște prima misiune.

Primul lucru care-l izbește pe jucător atunci când pornește jocul este grafica sa, ce a rămas până astăzi o capodoperă artistică. Jocul arată SUPERB! Grafica sa prerandată nu a îmbătrânit absolut deloc, hărțile arătând ca niște picturi sărite direct din condeiul vreunui pictor din secolul al XIX-lea. Indiferent că este vorba despre fiordurile înghețate ale Norvegiei, piscurile înzăpezite ale Alpilor bavarezi, plajele însorite ale Franței, sau despre dunele fierbinți ale Africii de nord, fiecare hartă este lucrată cu cel mai înalt simț artistic care l-ar face până și pe Goya mândru de moștenitorii săi iberici.

O excursie la Bușteni.

Atenția la detaliu nu se oprește doar la hărțile în sine, dar ea se regăsește chiar și în interfața jocului care este una din cele mai imersive ce mi-a fost să văd vreodată într-un joc. Toate obiectele din inventarul fiecărui soldat sunt atârnate de rucsacul din dreapta jos, deasupra se întinde o banderolă cu portretele fiecăruia, iar harta are și ea o textură de hârtie veche. Este foarte trist ce s-a întâmplat cu designul interfețelor în ultimul deceniu sau poate chiar și mai bine. Aceasta este o artă care aproape că a dispărut în zilele noastre, și într-o zi poate voi scrie un articol care să acopere acest subiect.

Rufele alea par un loc perfect pentru o ambuscadă.

Partea audio în schimb nu este chiar atât de darnică, neexistând nici un fel de sunet ambiental, gen vânt, sau triluri de păsărele. Avem parte doar de zgomotele provocate de evenimentele de pe ecran, fie că e vorba despre un tren care trece prin gară, o explozie, un voleu de gloanțe, și bineînțeles replicile oamenilor tăi sau cele ale nemților care mai strigă câte un ”Halt!”, ”Wer ist da?”, sau ”Alarm, alarm!” în funcție de situație. Muzica lipsește cu desăvârșire cu excepția unei melodii discrete în meniul jocului. Poate că unii vor fi inițial deranjați de lipsa unei coloane sonore propriu-zise, dar părerea mea este că lipsa acesteia contribuie foarte mult la tensiunea din cadrul misiunilor.

Acțiune ca într-un film de Hollywood.

Ei, iată că a venit vorba să vorbim și despre personajele principale ale acestui joc, cei șase bărbați curajoși pe care îi vei controla în lupta împotriva Führerului. Cu excepția pistolului din oficiu (un Carpați probabil, la ce rază limitată de acțiune are), cu toții au propriile lor mișcări unice, ei diferențiindu-se prin rolul pe care îl vor juca în fiecare misiune. Deci Commandos seamănă un pic cu un joc de șah: trebuie să ai omul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit. Cei șase sunt:

Jack ”Tiny” O’Hara, adică Bereta Verde. Acesta este de departe cel mai util om pe care îl ai deoarece el este unul dintre cei doi care pot elimina soldați în liniște și care pot căra cadavre spre a fi ascunse. De-asemenea el se poate cățăra pe stânci. Pentru a folosi în continuare analogia cu șahul, el este precum regina; absența lui se simte drastic în misiunile unde el nu e disponibil. Uneltele sale sunt:

• Cuțitul – cu care poate lua gâturile soldaților neatenți;
• Radioul – cu care poate distrage atenția, atrăgând inamicii câte unul în capcană;
• Lopata – cu care se poate ascunde în nisip sau zăpadă (funcționează extrem de bine cu uneltele de mai sus).

”Mititelul” este o adevărată mașinărie de ucis.

Sir Francis ”Duke” Woolridge, adică Lunetistul. Este un comando cu un arsenal foarte limitat, practic singurul lucru la care este bun este, evident, eliminarea țintelor de la o distanță mare. Uneltele sale sunt:

• Pușca cu lunetă – cu care poate elimina de la distanță și în liniște orice inamic cu un singur glonte; de n-ar fi muniția atât de limitată...;
• Trusa de prim ajutor – cu care poate vindeca tovarășii răniți; conține șase doze.

Acoperișurile sunt locurile preferate ale lunetistului.

James ”Fins” Blackwood, adică Marinarul. Un individ care se simte mai bine în apă decât pe uscat, el putându-se ”furișa” pe sub apă cu ajutorul echipamentului de scafandru. Poate să și ucidă pe neauzite însă din păcate nu poate căra cadavre ceea ce îi scade un pic din utilitate. Oricum, rămâne unul din preferații mei. Uneltele sale sunt:

• Cuțitul – cu care poate lua gâturile soldaților neatenți, la fel ca și Bereta;
• Echipamentul de scafandru – cu care se poate deplasa pe sub apă;
• Harponul – cu care poate ”trage în țeapă” orice dușman (combo foarte bun cu echipamentul de scafandru);
• Barca pneumatică – cu care poate transporta pe ceilalți coechipieri ai săi.

Preferatul meu, marinarul, apropiindu-se de ”pradă” precum un rechin.

Thomas ”Inferno” Hancock, adică Genistul. Burn, baby, burn! Muahaha!!!. Ahem. Genistul nostru este, după cum spune și numele, un expert în ale explozibililor. Având în vedere faptul că multe dintre misiuni au ca obiectiv aruncarea în aer a vreunei ținte, Genistul este unul din cei mai de bază membri ai echipei, și unul din preferații mei. Uneltele sale sunt:

• Capcana – cu care poate ucide în liniște orice inamic suficient de prost ca să pice în ea; e una din cele mai dezechilibrate unelte deoarece, dacă ai suficientă răbdare, cu ea poți anihila patrule întregi, soldat cu soldat;
• Cleștele – cu care poți tăia gardurile de sârmă pentru o intrare ”prin dos”;
• Grenadele – fac BUM!; extrem de utile, după cum vă puteți imagina, dar vin în număr limitat, desigur;
• Bombele cu ceas – pe care le vei folosi în aruncarea în aer a diverse obiective; nu uita să fugi cât de țin picioarele după ce ai plasat vreuna;
• Dinamita – cam la fel ca bombele cu ceas, dar poate fi detonată oricând și de oriunde (o fi prin radio?).

Tunu' face bum.

Samuel ”Tread” Brooklyn, adică Șoferul. Acesta este din nou un comando cu o gamă mai restrânsă de unelte. Poate folosi o mitralieră ușoară, care e mult mai puțin utilă decât vă puteți închipui, și mai poate utiliza și mitralierele nemțești pe trepied. Distracția începe cu adevărat în momentul în care reușește să pună mâna pe vreun blindat nemțesc. Atunci să te ții! Uneltele sale sunt:

• Mitraliera ușoară – cu toate că are o rază de acțiune un pic mai mare decât pistolul, nu te poți bizui prea mult pe ea...;
• Trusa de prim ajutor – la fel ca cea a Lunetistului.

Dacă pui mâna pe un tanc misiunea e ca și încheiată.

Rene ”Spooky” Duchamp, adică Spionul. Ei, și am ajuns și la cel mai distractiv comando. Poate ucide în liniște cu o seringă cu otravă și poate căra trupurile inamicilor, dar utilitatea sa crește în mod exponențial atunci când pune mâna pe o uniformă de ofițer germană. Uneltele sale sunt:

• Otrava – cu care poate ucide pe oricine în liniște;
• Trusa de prim ajutor – știți deja;
• Distragerea atenției – cea mai puternică abilitatea a Spionului, și probabil cea mai puternică din tot jocul; atunci când e deghizat în ofițer german el poate ține de vorbă pe orice soldat sau patrulă o perioadă nelimitată de timp, sau până când dușmanul intră în alertă...

Guten tag!

Controlul este destul de simplu. Cu clic stânga selectezi un comando și tot cu clic stânga derulezi acțiuni. Cu dublu clic îl faci să alerge, cu clic dreapta anulezi o acțiune, iar cu C și S îl faci să se târască sau să se ridice. Cu shift-X pe un inamic poți vedea raza sa de acțiune: când e verde închis înseamnă că nu poate vedea un comando pe burtă și astfel te poți furișa drept pe sub nasul lor. Un sfat prietenesc: faceți un mic efort și încercați să memorați toate scurtăturile de la tastatură. Credeți-mă, asta vă va face viața MULT mai ușoară. Inamicii au și o rază audio, însă nu pot auzi pașii oamenilor tăi și nici nu vor sesiza lipsa camarazilor lor. Inteligența artificială, și implicit gradul de dificultate, vor fi crescute atât în titlurile viitoare ale seriei, cât și în clonele sale, astfel că jocul original vă lasă să vă ”bucurați” de niște inamici mai prostuți. Oricum compensează cu vârf și îndesat prin numărul și puterea lor de foc.

Ce tănculeț drăguț. Sper să nu se supere nimeni dacă-l ”împrumut” și eu puțin.

În fiecare misiune ți se dau anumiți comando și echipament din oficiu, deci nu-i poți alege tu și nu-i poți echipa tu cum vrei. Ca atare aici nu e vorba de un joc de tactică a la Jagged Alliance sau X-Com. O bună bucată de vreme eu am privit Commandos (și stilul ăsta de jocuri în general) ca pe un joc de puzzle cu alură de joc de tactică. Totuși, rejucându-l de curând mi-am dat seama cât de mult m-am înșelat. Jocul este de fapt destul de non-liniar, în sensul că nu ești obligat să urmezi un traseu prestabilit, sau să efectuezi sarcinile într-o ordine anume. După ce am terminat fiecare misiune în parte m-am uitat pe Youtube ca să îi văd și pe alții cum au abordat misiunea respectivă, și am fost foarte plăcut surprins să constat faptul că adesea modurile noastre au fost diferite, ceea ce înseamnă că jocul vine și cu o doză de rejucabilitate, deci jucătorul își poate impune singur anumite provocări, gen să nu declanșeze alarma.

O misiune conform vechii zicale românești ”submarinul mic răstoarnă cuirasatul mare”.

Teoretic, jocul te pedepsește atunci când declanșezi alarma prin apariția unor noi patrule care să-ți pună bețe în roate, însă în principiu există modalități prin care să le poți face și lor de petrecanie. Jocul te lasă să fii Rambo sau ninja, după cum vrei. Mai trist este în anumite misiuni unde declanșarea alarmei va duce cu sine la ”trezirea” unor blindate, însă chiar și atunci poți găsi moduri de a le fenta. După cum am zis, misiunile sunt foarte variate în ceea ce privește peisajele și provocările. Jocul vine cu 20 de misiuni, care mai de care mai frumoase și mai letale ce îți vor pune abilitățile de tactician la mare încercare. Printre cele mai memorabile sunt cea unde trebuie să scufunzi un crucișător german, cea în care trebuie să distrugi niște tunuri de pe coasta Normandiei spre a pregăti debarcarea din Ziua Z, sau cea în care trebuie să asasinezi un general al Wehrmachtului în timp ce își face plimbarea de dimineață. Însă până la urmă toate sunt la fel de reușite și de memorabile.

Alarm, alarm!

Jocul a primit în 1999 o expansiune de sine stătătoare numită Beyond the Call of Duty. Aceasta vine cu opt misiuni și mai dificile decât cele originale. Dacă nu ați reușit să terminați originalul, sfatul meu este să stați departe de expansiune. În fine, pe lângă noile misiuni, ea mai aduce și anumite schimbări. Cea mai importantă este faptul că ”arsenalul” de unelte al oamenilor tăi a fost extins. De exemplu Șoferul a primit o carabină cu o rază mare de acțiune, iar fiecare comando în parte poate acum să arunce cu pietre sau cu pachete de țigări pentru a distrage atenția inamicului. De-asemenea în ultima misiune facem cunoștință și cu un nou personaj, Natasha Nikochevski, o frumoasă ucraineancă ce poate fura inimile oricărui bărbat. Pyro Studios au încercat să îmbogățească conținutul audio al originalului prin adăugarea unor sunete de decor, plus o coloană sonoră. Părerea mea este că aceasta strică puțin din atmosferă, dar nu-i nimic: ea poate fi dezactivată. Eu unul, așa am făcut.

Mmmm... Natașo, Natașo...

Jocul s-a bucurat de un enorm succes, aducând după sine o serie de continuări cât și de clone. În 2001 apare Commandos 2: Men of Courage, considerat de mulți apogeul seriei, în 2003 apare Commandos 3: Desitnation Berlin, fiind pentru mulți o dezamăgire, iar în 2006 apare insulta supremă și anume Commandos: Strike Force, un joc pentru console (mai multe nu cred că trebuie să zic). Peste câteva zile de la data scrierii acestui articol (jur că nu am plănuit articolul ăsta) se va lansa și cel de-al 5-lea joc al seriei și anume Commandos: Origins, care pare să fie o reîntoarcere în forță la rădăcini. Om trăi și om vedea. Printre cele mai importante clone Commandos din prima parte a anilor 2000 amintim seria Desperados: Wanted Dead or Alive, Robin Hood: The Legend of Sherwood, Star Trek Away Team, iar în perioada modernă Mimimi Studios ne-a bucurat sufletele cu Shadow Tactics: Blades of the Shogun și Desperados III, și ne-a dezamăgit cu Shadow Gambit. În orice caz, cu toate că genul nu este la fel de bogat precum altele, nu se poate spune că ducem lipsă de conținut. În mod surprinzător primul joc are o comunitate de moduri destul de activă și există multe hărți și chiar campanii creeate de fani! Până acum nu am încercat niciun mod, așa că nu pot spune mai multe.

Shadow Tactics, un joc demn de moștenirea Commandos.

Una peste alta Commandos: Behind Enemy Lines este încă un clasic al anului 1998, care poate sta lejer în compania celorlalți grei lansați în acel an. Este un joc pentru oameni răbdători. Necesită multă atenție și răbdare, însă jucătorul va fi cu siguranță răsplătit dacă este puțin atent și își pune un pic bibilica la încercare.