Războiul. Războiul nu se schimbă niciodată.

Articol publicat de Ion la data de 17 noiembrie 2024.

(Acest articol se regăsește în format video pe vechiul meu canal. Dacă doriți să îl vizionați apăsați aici.)

Iată-ne și în a 3-a săptămână din NOIEMBRIE NUCLEAR. De data aceasta avem deosebit onoare de vorbi despre unul dintre cele mai tare jocuri de PC din toate timpurile, o legendă care chiar și astăzi ne face să ne plecăm capetele în fața ei atunci când îi auzim numele: Fallout! Povestea lui începe chiar din 1988 cu Wasteland, un RPG post-nuclear produs de Interplay și publicat de Electronic Arts. Jocul s-a bucurat de succes la vremea aceea, dar din păcate Interplay pierde drepturile de autor asupra sa, iar Electronic Arts lansează o continuare numită Fountain of Dreams, un produs nu foarte reușit ce a lăsat un gust amar în gura fanilor lui Wasteland.

T.H.O.T. Patrol prin pustiurile post-nucleare.

Interplay în schimb nu s-a lăsat cu una cu două. Da, într-adevăr, nu mai dețineau drepturile de autor asupra numelui Wasteland, dar asta nu însemna că nu aveau voie să facă un alt RPG post-nuclear. Acesta va vedea lumina zilei în anul 1997 și se va numi Fallout, principalii creatori ai să fiind Leonard Boyarski, Tim Cain și Jason Anderson, cei trei fondând trei ani mai târziu propriul lor studio numit Troika Games. Dar toate la timpul lor. Inițial jocul trebuia să folosească sistemul de reguli G.U.R.P.S. (adică Generic Universal Role-Playing System) publicat de Steve Jackson Games, iar numele jocului trebuia să fie Vault 13: A GURPS Post Nuclear Adventure. Dar pe parcursul dezvoltării sale Steve Jackson și-a retras licența, aparent datorită violenței excesive ce se găsea în joc. Astfel titlul a fost schimbat într-un final în Fallout: A Post-Nuclear Role-Playing Game. Bineînțeles a fost nevoie să fie creat și un nou sistem de reguli ce într-un final va căpăta numele SPECIAL.

Vestigiile unui vechi proiect.

Premiza lui Fallout este una clasică: într-un viitor nu foarte îndepărat, undeva pe la mijlocul secolului XXI ca să fim mai preciși, Pământul rămâne aproape complet fără resurse, ceea ce va declanșa un conflict armat la scară mondială. Și ca în orice scenariu post-apocaliptic care se respectă, marile puteri lansează concomitent rachete nucleare ce aproape că nimicesc în totalitate viața pe Pământ. Puținii oameni ce au scăpat cu viață în urma acestui cataclism sunt nevoiți să se adune în mici comunități răsfirate și să încerce să supraviețuiască pe o planetă radioactivă cu ajutorul puținei tehnologii ce a rămas încă funcțională.

... saaaau nu.

Totuși guvernul american a prevăzut o astfel de situație, așa că a construit buncăre imense pe sub pământ și pe care le-au echipat cu toate cele trebuincioase unei comunități pentru a putea rezista o perioadă suficient de îndelungată până când radioactivitatea de la suprafață va fi dispărut complet. Un astfel de buncăr este și Vault 13, plasat pe coasta de vest a Statelor Unite undeva între San Francisco și Los Angeles. Din păcate cipul responsabil de purificarea apei se defectează, așa că locuitorii din buncăr sunt nevoiți să trimită pe cineva afară, și să viziteze unul din buncărele alăturate pentru a face rost de un cip nou. Acest cineva ești chiar tu, jucătorul. Nu este clar dacă ești ales pentru că ești cel mai capabil om să supraviețuiască unei lumi radioactive sau pentru că ai avut ghinion și ai tras bețișorul cel mai scurt. Cert este că ai la dispoziție 150 de zile pentru a găsi cipul, altfel toți locuitorii buncărului vor muri de sete.

E groasă treaba.

Începi prin a-ți crea avatarul cu ajutorul sistemului S.P.E.C.I.A.L., acronim ce vine de la cele 7 atribute ale sale: strength, perception, endurance, charisma, inteligence, agilit, și luck. Cu toate că ai posibilitatea în anumite situații ca pe parcursul jocului să îți crești atributele, ele sunt în cea mai mare parte bătute în cuie așa că trebuie să te gândești bine în ce vrei să investești. Ai la dispoziție și 18 îndeletniciri ce acoperă o gamă largă de la activități, de la trasul arme laser și până la jocuri de noroc. De asemenea poți alege până la două trăsături opționale. Acestea de regulă sunt cu du-te vino, un exemplu clasic în acest sens fiind cea intitulată Jinxed, care face ca inamicilor să li se întâmple accidente în timpul luptelor. Dezavantajul e că și tu poți păți la fel. În orice caz, după ce termini de completat numele, sexul și vârsta, fișa ta este gata și ești pregătit să pornești în aventura ta post-nucleară.

Jocul a fost cenzurat în multe regiuni.

Fallout este prin excelență un joc non-linear. Practic toată filosofia de design își are originile în RPG-urile Pen & Paper, deci nu e de mirare că inițial trebuia să folosească un astfel de sistem, adică GURPS. Non-linearitatea nu se reduce doar la libertatea de a călători pe unde vrei prin lumea sa, ci mult mai important decât atât ea se regăsește în modul în care jucătorul poate rezolva problemele cu care este confruntat. Un umil exemplu în acest sens este prima misiune pe care o primești în Shady Sands, prima localitate pe care o vizitezi. Tot ce apare scris în jurnal este ”Stop the radscorpions”, și atât. Jucătorul obține acest cuest de la un NPC, iar jocul te lasă să rezolvi singur problema. La prima vedere unica soluție este să călătorești spre peștera scorpionilor și să chilărești tot ce mișcă înăuntru. Dar dacă ești atent și analizezi un perete de la gura peșterii vei observa că în zona respectivă pereții par mai fragili. Jocul nu îți spune nimic altceva dar dacă te duce capul te vei gândi că acolo poate fi un loc bun de plantat o dinamită, astfel eliminând amenințarea scorpionilor pentru totdeauna. Dacă vă aduceți aminte questul se numește ”Stop the radscorpions” și nu ”Kill the radscorpions”.

Un pont: puteți găsi o dinamită chiar în Shady Sands.

Astfel jocul poate fi terminat folosind o gamă largă de caractere... până într-o anumită limită, desigur. Dacă ar fi să fim realiști cam toate tipurile de personaje ar trebui să aibă măcar o aptitudine marțială, cele mai utile fiind Small Weapons și Energy Weapons, pentru acele momente când forța brută este într-adevăr unica soluție. Fallout, la fel ca toate RPG-urile făcute vreodată, oferă și îndeletniciri ce au o utilitate îndoielnică pe parcursul jocului. De exemplu Traps este de departe cea mai inutilă, dat fiind fatpul că sunt foarte puține capcane în joc iar cele prezente nu sunt în mod deosebit de periculoase. Totuși prefer un RPG cu mai multe mecanici, fie ele și dezechilibrate, decât unul cu mai puține mecanici și mai ”echilibrate”. Echilibrul perfect nu numai că nu se poate atinge, dar până la urmă e chiar și de prisos într-un joc exclusiv single player. Sigur, aici își arată superioritatea RPG-urile Pen & Paper, unde singura limită este imaginația jucătorilor.

Violența este singurul limbaj pe care un Death Claw îl înțelege, cel puțin până în Fallout 2...

Iar un element definitoriu al jocurilor Pen & Paper este cel denumit Alegeri și Consecințe™. Într-un astfel de joc nu este suficient ca jucătorului să i se prezinte o situație iar acesta să ia o hotărâre. Nu. Deciziile pe care el le ia trebuie să aibă și urmări, altfel e aproape de parcă deciziile nici nu ar exista. Iar Fallout excelează la acest aspect. Sigur, nu a fost primul joc care oferă o astfel de experiență. De exemplu Ultima 7 din 1992 sau chiar și Wasteland din 1988 ofereau deja o lume reactivă, dar Fallout este jocul care a rafinat acest aspect. De multe ori se poate întâmpla ca jocul să reacționeze la o acțiune de a jucătorului fără ca el să fie conștient de acest lucru. De exemplu: te afli în Junktown și faci cunoștință cu primarul acestei așezări, Killian Darkwater, ce deține și o prăvălie. Când termini de vorbit cu el, în magazin își face apariția un individ care îl atacă Killian și intrii în modul de luptă. Acum tu poți fie să nu intervii deloc și să apeși pe butonul de end turn până când unul din cei doi moare, sau poți să sari în apărarea primarului. Dacă faci treaba asta ți se deschide un quest nou: Killian te va ruga să îl ajuți să scape de Gizmo, un mafiot local. Dacă doar ai fi stat să privești acest quest nu ți-ar fi mai fi disponibil. Sau îl poţi ajuta chiar pe asasin, şi în consecinţă mafiotul este cel care îţi va fi recunoscător.

Ce băiat finuț, Gizmo ăsta.

Că tot veni vorba, Fallout e unul din puţinele jocuri ce îţi permit să te comporţi ca o jigodie abjectă. Poţi vizita de exemplu un grup de bandiți ce terorizează orășelul Shady Sands și îl poți ruga pe șeful bandei să te angajeze. Acesta te va pune la încercare, iar testul constă în uciderea celor două sclave din cameră de care el s-a săturat. Lumea lui Fallout este una în mod deosebit de sumbră. Este o lume în care legea junglei a luat loc civilizației, și oamenii se luptă pentru a supraviețui de pe o zi pe alta. Sau cel puțin asta a fost impresia mea până de curând când l-am rejucat. Mi-am dat seama că, deși este într-adevăr un joc întunecat, nu este unul nihilist. Pentru fiecare mizerie de individe pe care îl întâlnești dai de încă vreo doi-trei oameni foarte de treabă. De fapt tematica pe care jocul o explorează este reclădirea unei lumi pierdute și încercarea de a păstra omenia chiar și în condițiile cele mai sumbre. Fallout e unul din acele jocuri cu o atmosferă de neuitat. Personal de fiecare dată când mă apuc să îl re-re-re-rejoc mă trezesc mereu cu totul și cu totul scufundat în lumea sa, lucru la care contribuie în mare parte și coloana sonoră compusă de Mark Morgan, care i se potrivește ca o mânușă întregului proiect.

Mulțumim frumos.

Este o lume ce e complet non-lineară. Poți colinda pe unde vrei încă de la început, dar spre deosebire de jocurile unei alte companii al cărei nume începe cu B și se termină în ethesda, inamicii nu sunt scalați la nivelul tău, ceea ce înseamnă că unele zone vor fi mai periculoase decât altele, așa că să nu vă mirați că dacă mergeți spre nord-vest la nivelul 1, niște super mutanți vor face pilaf din voi. Pe harta lumii sunt o sumedenie de locații pe care le poți vizita, de la orașe, la buncăre abandonate, sau baze militare, toate conținând o mulțime de questuri și NPC-uri cu care poți interacționa. Dialogul este bine scris, și chiar dacă nu există voci înregistrate decât pentru câteva personaje acestea sunt de foarte mare calitate, interpretate de actori talentați cum ar fi Ron Perlman sau Tony Jay. Și ca orice joc care este cu adevărat non-linear poți omorî, cu o singură excepție, absolut toate NPC-urile din joc și tot îl poți termina. Personal nu am încercat niciodată să întreprind acest lucru, dar este bine de știut că opținea e acolo, știți voi mizantropii cronici.

O lume întreagă ți se deschide în față.

Că tot veni vorba de NPC-uri, poți recruta o serie de personaje ce te vor ajuta în luptă. Unii oameni ar putea fi dezamăgiți văzând că acestea nu au cine știe ce personalitate dincolo de câteva linii de dialog, mai ales atunci când le compari cu cele de la Bioware, spre exemplu. Personal nu am fost deranjat niciodată de acest aspect, eu nefiind un mare fan al scriiturii firmei canadiene. De fapt dacă stau mai bine să mă gândesc există un personaj în Fallout ce face cât toate cele create de Bioware la un loc. Mă refer bineînțeles la Dogmeat. Dogmeat este un câine și atât. O potaie jegoasă pe care o găsești în Junktown și care va ține scai de tine dacă porți o anumită armură de piele, evident o odă închinată lui Mad Max, una din sursele principale de inspirație pentru acest joc. Nu poți interacționa în nici un fel cu câinele, doar că el te va urmări peste tot și te va păzi în luptă. Astfel jucătorul se va lega emoțional de câine în mod natural, mai ales că acesta NU este invulnerabil și are toate șansele să moară mai ales spre finalul jocului. E mereu un moment trist pentru orice jucător de Fallout atunci când moare Dogmeat, chiar dacă acesta nu este nimic altceva decât o adunătură de pixeli pe ecran. Este unul din puținele NPC-uri din toate RPG-urile pe care le-am jucat, de care mi-a păsat cu adevărat. Dacă ar fi fost invincibil, așa cum este câinele din acel joc făcut de acea companie al cărei nume începe cu B și se termină în ethesda, m-ar fi durut la bașcheți de el. Din păcate foarte mulți producători din ziua de azi nu au înțeles nimic din ceea ce a realizat Interplay cu primul Fallout. Ne tot bagă pe gât personaje pe care noi ar trebui să le îndrăgim, ceva ce e foarte greu de făcut în momentul în care acestea nu se află în nici un moment într-un pericol real.

Cu adevărat cel mai bun prieten al omului.

Ar mai fi foarte, foarte multe de zis despre Fallout căci este un joc stufos, dar mi-ar lua probabil zeci de pagini ca să vă vorbesc despre tot ce are de oferit acest joc, așa că voi enumera câteva din aspectele mai puțin reușite ale jocului, căci, la fel ca oricare alt RPG complex are și el bubele sale. Principala hibă ar fi sistemul de lupte. Cu toate că este pe ture, acesta nu se ridică la nivelul unui Jagged Alliance sau al unui X-Com. Este adevărat că poți ținti diferite părți ale corpului oponentului ceea ce va rezulta în efecte diferite. De exemplu dacă îi rănești ambele mâini, acesta va lăsa arma jos. Dar problema este că nu ai nici un fel de control asupra companionilor tăi, așa că nu vei putea niciodată să execuți tactici eficiente. Din câte am citit, motivul pentru care jocul nu permite control direct asupra companionilor este că producătorii au vrut să emuleze RPG-urile Pen & Paper unde nu îți poți controla decât personajul tău. Da, dar în acest tip de jocuri poți comunica cu ceilalți jucători din jurul mesei și puteți stabili strategii de comun acord, așa că nu înțeleg de unde a venit logica aia.

Animațiile de moarte atunci când înregistrezi o lovitură critică sunt mereu un deliciu.

Mai mult decât atât, companionii au AI foarte prost. Nu de puține ori vor fi la fel de periculoși pentru tine ca și inamicii. Un pont: niciodată să nu îi dați lui Ian vreo mitralieră. Vă veți căi amarnic. Ca să nu mai vorbesc de faptul că uneori ei îți pot bloca complet calea, singurul mod de a scăpa din această capcană fiind să încarci o salvare sau să le tragi un glonte în cap. Interfața putea și ea să fie un pic mai ergonomică, fiind destul de anevoios să cauți ceva prin inventar mai ales dacă ești strângăreț așa ca mine. Deasemenea după cum am zis și mai devreme, unele aptitudini sunt mai bune decât altele, deci jocul nu e foarte echilibrat, dar fiind vorba de un joc strict pentru single player, faptul ăsta nu a avut prea mare importanță pentru mine.

Port mereu la mine în inventar un portret de-al Regelui.

Una peste alta primul Fallout este un joc de excepție pe care orice iubitor de RPG-uri trebuie să îl joace. Alegerile și consecințele, atmosfera, povestea (despre care nu am vorbit pentru a nu strica surpriza celor care nu l-au jucat până acum), NPC-urile, dialogurile toate la un loc au făurit o lume ce oferă o experiență de neuitat. Îl găsiți pe cam toate platformele de distribuție digitală la prețul de 10 euroi. Chiar dacă ați jucat titlurile mai noi din serie vă încurajez să aruncați o privire înspre trecut ca să puteți înțelege diferențele de design dintre ce a fost și ce este acum, și de ce uneori doar pentru că un lucru este mai nou, nu înseamnă neapărat că este și mai bun.

Adio, Fallout.