„Open world” făcut nemțește

Articol publicat de Ion la data de 15 martie 2026.

(Acest articol se regăsește în format video pe vechiul meu canal. Dacă doriți să îl vizionați apăsați aici.)

Gothic. Acum mai mult decât un stil arhitectural. Nemții sunt cunoscuți pentru multe lucruri. Pentru mașini, pentru bere, pentru muzică, pentru talentul lor deosebit de a începe războaie mondiale și a le pierde. Dar nu se poate spune că jocurile video sunt punctul lor forte. Sigur, jocuri precum seria Settlers s-au bucurat de un succes răsunător în lumea întreagă, iar mai nou genul quest a fost resuscitat de nenumărate jocuri adventure, ca să nu mai vorbim de simulatoare de tot soiul. Dar dacă ar fi să mă întrebați pe mine care ar fi primul cuvânt care-mi vine în minte atunci când mă gândesc la jocuri video nemțești, acela este cu siguranță Gothic. Acesta este primul joc al firmei Piranha Bytes, pe care l-au lansat în anul 2001 pe data de 15 martie, mai întâi în Germania în germană, și abia 8 luni mai târziu în engleză în restul lumii. Probabil acestui fapt i se datorează și nepopularitatea sa dincolo de ocean. Gothic a prins însă extrem de bine atât în Germania cât și în restul Europei, mai ales la noi aici în Est. Poate că și datorită atmosferei și premizei sale.

Un meniu principal nostalgic pentru orice est-european.

Povestea jocului începe în regatul fantastic al Myrtanei, regat ce s-a bucurat de o nemăsurată expansiune și înflorire sub domnia lui Rhobar al II-lea. Însă toate lucrurile au sfârșitul lor. În cazul Myrtanei acesta poartă numele de orci. Regele pierde bătălie după bătălie cu orcii, iar pentru a birui decide că are nevoie de un minereu magic și extrem de rar cu ajutorul căruia să făurească arme ascuțite în stare să străpungă ceafa groasă a orcilor. Buba este că minereul cu pricina se află doar într-un singur loc anume: o insulă îndepărtă numită Khorinis. Regele are nevoie de brațe puternice, ieftine și dispensabile care să sape după minereu. Și ce se gândește el? Decât să cheltuiască bani cu mâncarea și întreținerea pușcăriașilor de prin regat, mai bine-i trimite la treabă.

Coroana apasă greu pe capul reglui Rhobar.

Treisprezece vrăjitori sunt aleși să ridice o barieră magică în jurul coloniei penale pentru a se asigura că prizonierii nu vor scăpa dinăuntru. Din păcate pentru ei, vraja eșuează în mod lamentabil și astfel bariera crește în mod necontrolat închizându-i și pe magi înăuntru. Mai mult decât atât, folosindu-se de haosul creat, pârnăiașii îi ucid pe gardieni și preiau controlul asupra operațiunii. Ei sunt în continuare captivi în spatele barierei, dar se gândesc că se pot folosi de situație și-l pot șantaja un pic pe regele care i-a băgat în ocnă să le putrezească oasele. Ei sunt de acord să mineze în continuare, dar vor și ceva la schimb: mâncare, băutură, diverse provizii, și bineînțeles femei. Regele nu are ce face așa că acceptă târgul.

Neatenția se plătește.

Aici intri tu: Eroul. Tu ești un pârnăiaș oarecare, fără de nume (dar nu și amnezic), ce ești proaspăt aruncat în spatele barierei. Scopul tău? Să supraviețuiești în mijlocul unei pușcării plină cu ocnași ce-s în stare să-și omoare propria mamă pentru un blid de mâncare. Pentru cei mai bătrâni în ale gamingului probabil că premiza sună într-un fel asemănătoare cu cea a unui joc extrem de important din 1992: Ultima Underworld, despre care sper să am șansa să vorbesc cât mai curând. Pe lângă premiză, Gothic mai are un lucru în comun cu acesta: ambele pun un mare accent pe simularea unei unui mediu și pe libertatea de decizie.

Bun venit în Colonie!

Am menționat mai devreme atmosfera sa. Trebuie zis că rar mi-a fost dat să trăiesc o experiență ludică mai fascinantă decât primele ore de joc a lui Gothic. Jocul reușește asta prin crearea unui real sentiment de vulnerabilitate. Este cred singurul RPG pe care l-am jucat vreodată unde începi de la nivelul 0 (zero), iar aptitudinile marțiale pe care le ai la început oglindesc perfect acest fapt. Ca să folosesc un termen medical ești practic epiderma penisului și trebuie să ai mare grijă pe unde mergi. În 99% din RPG-uri când ți se spune, de exemplu, să nu mergi în pădure singur pentru că e periculos, aceasta e o invitație nu tocmai subtilă pentru tine eroul că acolo vei găsi o provocare pe măsura ta. În Gothic avertismentul e chiar pe bune.

O fac pe mortu la propriu.

Pericolul nu se rezumă doar la zonele sălbatice. După răscoală ocnașii s-au împărțit în 3 tabere. Una care face comerț cu regele și e condusă cu un pumn de fier de unul din șefii răsculaților. Alta se vrea independentă, își cresc singuri hrana, și sapă după minereu în speranța că magii lor îl pot folosi pentru a sparge bariera. În fine ultima trăiește în mlaștină cultivând etnobotanice, făcând schimb cu ele cu celelalte tabere pentru ce le trebuie și rugându-se la zeitatea lor pentru a-i ajuta să evadeze. Ești prins în mijlocul acestor trei facțiuni și vei avea posibilitatea să fii agent dublu sau chiar triplu și să ajuți sau să le pui bețe în roate după cum dorești. Cel puțin în primul act. Dar despre asta un pic mai târziu.

Unul dintre paznicii mai amabili.

Gothic este un joc open world similar cu seria Elder Scrolls de la Bethesda. Doar că spre deosebire de firma americană, Piranha Bytes a reușit să creeze o lume vie în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate că NPC-urile beneficiază doar de un sistem rudimentar de scripturi (total ne-radiant), rezultatul este unul de excepție. Poți vedea oamenii cum se trezesc dimineața, se spală pe față, gătesc, se apucă de treabă iar seara înainte de a merge culcare se strâng în jurul unui foc de tabrără la o bârfă. Puține jocuri reușesc atât de bine să te facă să te simți de parcă ai fi cu adevărat acolo. Toate NPC-urile au voci, și cu toate că multe dintre ele sunt NPC-uri generice, există și o sumedenie de personaje distincte, multe dintre ele cu propriile țeluri. Unii îți vor fi de-a dreptul ostili și îți vor face viața amară mai ales la început când ești un mucos care ține până și săbiile cele mai mici cu două mâini. Alte personaje în schimb te vor ajuta și vei lega adevărate legături de prietenie cu ele. Nume precum Diego, Milten, Gorn, Lester, Lee sau Cor Angar vei ajunge să le identifici cu cuvântul tovarăș, căci prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.

Un mic joghing de dimineață face bine la inimă.

Ăsta este unul dintre punctele sale tari, și unul din lucrurile care îl diferențiază clar de celălalte RPG-uri. Gothic ne prezintă o societate credibilă, sau mai bine zis trei, una pentru fiecare tabără. Fiecare dintre ele are propriul său stil de viață și propria sa ierarhie și ordine interioară. Iar NPC-urile din care se compun aceste societăți sunt unele din cele mai memorabile personaje pe care le-am întâlnit vreodată în vreun joc. Nu sunt memorabile prin caracterizarea, sau replicile lor, ci prin interacțiunile pe care le vei avea cu ele. Tipu care te pune să cari apă pentru țărani, tipu care te roagă să împarți etnobotanice prin tabără, tipu care te roagă să-l ajuți cu ceva doar ca să te tragă pe sfoară mai târziu și exemplele pot continua, dar mă opresc aici pentru nu vreau să stric surpriza celor care nu au butonat jocul până acum. În orice caz, Gothic este jocul care te va face să iubești sau să urăști anumite personaje.

Intrigi și conspirații.

Sistemul de RPG nu este în mod deosebit de complex. Ai doar câteva atribute și aptitudini, dar modul în care le dezvolți este ce-l face distractiv. Omorând monștri și rezolvând questuri dobândești experiență și la fiecare creștere de nivel primești 10 puncte. Doar că nu le poți investi așa pur și simplu. Trebuie să găsești NPC-uri care să te ajute să îți dezvolți aptitudinile. Nici nu aveți idee cât de mult contribuie la atmosferă. Sunt puține RPG-uri cu un sistem de level up atât de distractiv. Vrei să înveți să mânuiești mai bine sabia? Caută un maestru spadasin. Vrei să înveți să jupoi animale pentru a le vinde blănurile? Caută un vânător. Și tot așa.

Fac meditații la trasu' cu arcu'.

Questurile sunt geniale, mai ales cele din primul act pentru că ele îți dau o foarte mare libertate de decizie. Mai mult decât atât, Piranha Bytes are încredere în jucători și nu îi tratează ca niște idioți care nu-s în stare să-și lege șireturile de la tenișii lor cu arici. Jocul nu te ține de mână în nici un fel. Nu există nici un fel de quest markers pe hartă. De fapt nici nu prea există o hartă propriuzisă. Dacă vrei să ai așa ceva trebuie să o cumperi de la un NPC. Sau să i-o furi noaptea în timp ce doarme, asta dacă te pricepi la furișat și la deschis lacăte. Astfel multe questuri pot fi rezolvate în moduri care mai de care mai năstrușnice și jucătorul este obligat să experimenteze, mai ales că nu de puține ori se întâmplă să primești vreun quest care, cel puțin în aparență, este cu mult peste puterile tale. Pe de altă parte și satisfacția în momentul în care închei un quest și primești experiență este și ea mai mare. Cât de diferită este mentalitatea cu care vine Gothic față de cea a RPG-urilor moderne unde jucătorului i se oferă mură-n gură totul.

Spre deosebirile de jocurile open world moderne harta lui Gothic este „largă precum o baltă și adâncă precum un ocean”, și nu invers.

Chiar și sistemul de clase e diferit față de ce vedem în mod obișnuit. Practic nu există clase, există doar ghilde. Pentru a fi admis în rândul lor trebuie să întreprinzi o serie de misiuni. La final dacă ai făcut o treabă bună vei fi admis și vei primi o armură, lucru ce îți va acorda un anumit rang în ierarhia socială. Acum te poți fuduli cu noua ta armură în fața fraierilor care umblă îmbrăcați cu cârpe. Practic asta este ce a făcut Gothic un joc atât de fantastic: progresia clară de la o etapă la alta. Începi ca un ocnaș mucos care se vede nevoit să plătească taxă de protecție și sfârșești un viteaz luptător sau mag. De la zerou la erou. Răzbunarea nu a fost niciodată mai dulce decât în Gothic.

MUAHAHAHAHAHA!!!

Sistemul de luptă e simplu dar distractiv. Necesită strategie, nu poți pur și simplu să apeși pe maus cau un disperat. Trebuie să parezi, să eschivezi, să aștepți breșe în apărarea inamicilor și la momentul oportun să ataci. Dar partea cea mai tare a sistemului de lupte este că nu-i neapărat letal. Dacă ai doborât un om la pământ, acesta nu este mort, ci doar învins, timp în care tu îi poți lua arma de pe jos și ce mai are prin buzunare. Evident poți păți și tu la fel. Dacă vrei poți să dai lovitura de grație oponentului, dar trebuie să te gândești de 2 ori înainte să faci asta. Cafteala între prieteni sau rivali e ceva acceptat în colonie, crima nu. Așa că ceilalți s-ar putea să se supere dacă le ucizi cu sânge rece prietenul.

În gardă!

Din păcate trasul cu arcul și vrăjile nu au parte de un tratament atât de complex. Țintești și tragi automat. Dacă nimerești ținta, bine, dacă nu, nu. Totuși jocul vine și cu câteva vrăji mai interesante. De exemplu una care te transformă într-un gândăcel, numai bună să te strecori prin cele mai strâmte crăpături.

Punct ochit, goblin lovit.

Inamicii merită o mențiune specială. Unul din motivele pentru care Piranha Bytes a reușit să creeze o lume atât de veridică este prezența unui ecosistem divers. Există o sumedenie de dihănii pe care le poți vâna și jupui pentru a face niște bănuți frumoși. Dar de departe elementul care dă cea mai mare veridicitate este că spre deosebire de toate celălalte RPG-uri care nu sunt Gothic, animalele nu te atacă de cum te observă. Mai întâi te vor avertiza de câteva ori și abia după aceea vor ataca. Pare un lucru neînsemnat, la fel ca și treaba cu luptele non-letale sau cu scripturile NPC-urilor, dar toate acestea la un loc rezultă o atmosferă cum rar s-a mai întâlnit în vreun joc. Evident, la fel ca în orice RPG old school care se respectă, de level scaling nici nu poate fi vorba. Poți explora pe unde vrei, dar dacă dai de un orc la nivelul 2 să nu te miri că face pilaf din tine.

Presimt un reload.

Lumea în sine nu este extrem de mare dar este folosită la maxim. Nu vei întâlni temnițe sau puncte de interes aleatoare aruncate aiurea pe hartă ca în alte jocuri open world. Aici fiecare pădure, fiecare lac, fiecare fort părăsit are menirea sa. Fiecare loc pare să aibă propria sa poveste, propria lui taină care așteaptă să fie descoperită. Și în ciuda graficii sale colțuroase jocul reușește să creeze niște imagini feerice, ajutat și de efectele atmosferice. De departe cele mai frumoase momente sunt noaptea pe furtună când, uitându-te în sus înspre cerul înstelat, vezi cum se vede bariera din când în când lovită de câte un trăsnet, amintindu-ți că te afli totuși în spatele unei bariere ce te va face scrum dacă încerci să o traversezi.

Trăsniți în colonie.

Gothic are și câteva puncte slabe. În primul rând este inventarul care seamănă cu ceva dintr-un RPG de consolă. Mai mult decât atât dar jocul nu are nici un fel de cursor. Chiar dacă are suport pentru maus, jocul este cel mai bine jucat din tastatură. De-asemenea pentru interacționarea cu obiectele e nevoie de apăsarea a două butoane: folosește și înainte. Un pic ciudat și incomod la început dar cu timpul te obișnuiești. La fel ca în mai toate RPG-urile sistemul economic e complet bușit. La început va trebui să strângi foarte strâns cureaua, dar mai târziu vei înota în pepite de minereu (moneda coloniei). Și dacă mai investești puncte și în lăcătușerie și dai câteva spargeri economia din joc e ca și cum nu ar exista.

Eu îți dau niște bețe și un copan, iar tu îmi dai un arc și săgeți. S-a făcut?

De departe punctul cel mai slab e că cu fiecare înaintare în poveste jocul devine din ce în ce mai liniar. La început ai o mare libertate de decizie în cadrul questurilor, existând un sistem de alegeri și consecințe de invidiat. Cu timpul însă vei da numai de fetch questuri. E trist să vezi cum după primul act jocul degenerează într-o serie de misiuni complet liniare, care chiar dacă sunt distractive, pălesc prin comparație cu cele de la început. De-asemenea pe măsură ce crești în nivel sentimentul de vulnerabilitate scade încetul cu încetul, deși nu se poate spune că jocul devine floare la ureche, sistemul de lupte mai tactic asigurând un grad mărișor de dificultate.

Orice RPG care se respectă are catacombe și scheleți.

Jocul a primit și două continuări. Gothic 2 a adăugat o lume de 3 ori mai mare decât cea a originalului și a îmbunătățit cam tot ce era de îmbunătățit la el, deși dacă e să mă întrebați pe mine îi lipsește ceva din magia primului. Gothic 3 e unul din puținele RPG-uri cu adevărat non-liniare și a fost un experiment interesant, dar din păcate rezultatul final a lăsat mult de dorit, jocul având foarte multe probleme atât de ordin tehnic cât și de gameplay. Gothic Arcania nu există.

Locul de unde a început totul.

Ar fi mai multe de zis despre Gothic, dar vreau să vă las pe voi să descoperiți singuri tot ce are de oferit acest joc minunat. Îl găsiți pe GOG la prețul de 19,99 euro, un preț DUBLU față de cel de acum 10 ani când am scris inițial acest articol! Merită să îl încercați MĂCAR pentru primul act, ca să înțelegeți mai bine ce înseamnă cu adevărat un RPG open world și de ce nu am la inimă firma americană mai devreme menționată. Desigur anul acesta va apărea probabil și un remake pentru acest joc, pe care nu l-a cerut nimeni (cu siguranță eu nu), care promite conținut nou pentru actele finale cu scopul de a mai reduce din linearitatea jocului. Desigur plus cenzură și sensibilități pentru Anul Curent™®©?. Om trăi și om vedea. Eu unul nu îmi fac nici un fel de speranțe, însă atâta timp cât putem juca originalul nu are nici o importanță!