Renașterea unei legende

Articol publicat de Ion la data de 14 aprilie 2024.

A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Pe vremea când procesorul se potcovea cu 16 MHz, RAM-ul cu 1 MB, și HDD-ul cu 40 MB. Ei bine pe vremea aceea când eu abia vedeam lumina zilei, un individ pe numele de Jon van Caneghem, fondator și lider al micii companii americane New World Computing, avea să pună bazele uneia dintre cele mai îndrăgite francize de jocuri din toate timpurile. În anul 1986 vede lumina zilei primul din această lungă serie și anume Might and Magic Book One: The Secret of the Inner Sanctum, jocul care va pune bazele unei îndelungate serii de RPG-uri old-school.

Un început în 8 culori.

Bucurându-se de un succes răsunător, evident că nu au ezitat să apară și continuările: Might and Magic II: Gates to Another World în 1988, Might and Magic III: Isles of Terra în 1991, urmat la foc rapid de Might and Magic IV: Clouds of Xeen și Might and Magic V: Darkside of Xeen în 1992, respectiv în 1993. Apoi pauză. Cu excepția unei expansiuni neoficiale pentru duologia Xeen intitulată Sword of Xeen lansată în 1995, seria părea că intrase într-un con de umbră în favoarea noului venit în franciză și anume Heroes of Might and Magic. Fanii așteptau cu nerăbdare un nou RPG Might and Magic, însă cum genul începuse să cam intre umbră în acei ani, părea de parcă New World Computing nu se vor încumeta să mai scoată pe piață un asemenea joc.

Inculpatul numărul unu: Jon van Caneghem.

Însă așteptările fanilor au dat în cele din urmă roade, iar în anul 1998 este lansat cu surle și trâmbițe cel mai nou titlu al seriei, subiectul discuției noastre de astăzi, și anume Might and Magiv VI: The Mandate of Heaven. Acesta este și primul joc din serie care să le lege pe cele două, acțiunea jocului având loc în tărâmul Enroth, imediat după evenimentele din Heroes of Might and Magic 2: The Succession Wars, și înainte de cele din Heroes of Might and Magic 3: The Restoration of Erathia. Teoretic toate titlurile ce conțin cuvintele ”Might” și ”Magic” dezvoltate de NWC sunt legate între ele ca poveste, însă cea mai strânsă legătură se află între Heroes 2 și 3 împreună cu M&M 6, 7, și 8, și poate că într-o bună zi voi vorbi mai multe despre aceasta, însă astăzi mă voi rezuma strict la subiectul de față.

Vi-l mai aduceți aminte?

Așadar acțiunea jocului are loc în tărâmul Enroth un loc minunat și plin de verdeață condus de înțeleptul rege Roland Ironfist, cel care cu câțiva ani în urmă (conform finalului canonic), a pus capăt planurilor malefice ale fratelui său Archibald preschimbându-l într-o stană de piatră cu ajutorul regelui de la curte, Tanir. Într-o zi însă pacea îndelung dorită a luat sfârșit, în momentul în care un meteorit se izbește de suprafața planetei Enroth, aducând cu el hoarde de demoni puși pe nimicirea a tot ceea ce le stă în cale. Roland pornește la luptă împotriva lor, însă el și cu Tanir sunt trădați de un vrăjitor pe nume Sulman, și astfel este capturat. Lumea se află acum în mâna acestor demoni numiți Kreegans. Dacă numele lor vă sună familiar, atunci ați ghicit! Aceștia sunt exact facțiunea Inferno din Heroes 3! Cu alte cuvinte extratereștrii și demonii sunt unul și același lucru, fapt confirmat de altfel și de Alex Jones cu mult timp în urmă. Și când te gândești că unii afirmă că jocurile nu te învață nimic...

Piei satană!

Personajele întruchipate de tine trăiesc în liniștitul orășel de provincie Sweetwater. Însă viața lor le este dată peste cap de către demonii care își fac baza chiar în orășelul lor. În ultima clipă ei sunt salvați de către vrăjitorul Falagar și teleportați în colțul opus al continentului, în orășelul New Sorpigal. Aventura ta începe aici, iar soarta Enrothului se află acum în mâinile celor patru personaje pe care ai posibilitatea să le creezi chiar de la începutul jocului.

Falagar, sfetnicul binevoitor.

Spre deosebire de toate celelalte titluri Might & Magic, în Mandate of Heaven poți creea doar oameni, ceea ce este un pic dezamăgitor dacă e să fim sinceri. Totuși ai la dispoziție șase clase mari și late. Cavalerul nu deține nici un fel de aptitudine magică însă este cel mai solid și va fi și ultimul care va da colțul. Clericul este indispensabil părerea mea, dat fiind utilitatea vrăjilor sale de vindecare și bufare. Vrăjitorul este poate personajul cu cel mai mare potențial, vrăjile sale fiind nu numai cele mai destructive, dar și cele mai utile în explorare și deplasare. Acestea sunt clasele de bază. Următoarele trei sunt hibride. Paladinul combină cavalerul și clericul, arcașul cavalerul și vrăjitorul (sună ciudat, știu), iar druidul clericul și vrăjitorul, astfel având acces la ambele tipuri de vrăji. Un novice ar fi tentat poate să își facă doar druizi și să renunțe la cleric și vrăjitor, însă acest fapt ar fi o greșeală după cum voi explica mai târziu.

Băieții și fetele care vor salva lumea.

Apoi va trebui evident să investeși în atribute. Acest pas este important și nu prea. Vedeți voi, în M&M 6 există ceea ce se cheamă diminishing returns. La începutul jocului acele câteva puncte investite în atribute se vor simți, însă pe parcursul jocului acestea vor atinge chiar și ordinul sutelor, prin intermediul diferitelor bonusuri, fie de la arme, fie de la bufuri, fie din alte surse. Plus de asta însă este destul de simplu la începutul jocului să îți crești temporar atributele cu ajutorul poțiunilor. Nu spun că investiția inițială nu este deloc importantă, însă nici nu este fundamentală ca în alte jocuri.

Mda. E tipul ăla de joc unde poți mânui simultan o pușcă laser și o sabie.

Apoi urmează alegerea îndeletnicirilor cu care vrei să pornești. Din nou, nu este foarte important decât la începutul jocului când nu ai bani ca să le cumperi, însă pe parcursul jocului va fi ușor să înveți tot ceea ce trebuie. Și că tot veni vorba de îndeletniciri, trebuie spus că această serie de jocuri face ceva ce mie îmi place extrem de mult, și anume leagă dezvoltarea personajelor de explorare. Pe măsură ce crești în nivel vei dobândi puncte pe care să le investești în ce îndeletniciri vrei, însă ele au trei paliere de competență: normal, expert, și maestru, iar pentru ultimele două va trebui să explorezi și să găsești învățători care să te ajute să treci la următorul palier.

Igor nu e nebun. E doar special.

Că tot suntem la capitolul level-up, trebuie neapărat să menționez și faptul că seria Might & Magic este singurul RPG unde banii contează pe TOT parcursul jocului și nu doar la început. De ce? Pentru că nu e suficient să aduni puncte de experienă din chilărit de monștri și făcut cuesturi. Pentru a trece efectiv la următorul nivel trebuie să mergi la o tabără de antrenament și să PLĂTEȘTI pentru el, iar costurile cresc de la nivel la nivel, astfel că jucătorul este în permanentă căutare de pradă pentru a o vinde și pentru a face rost de fonduri de antrenament.

Ne facem abonament la sală.

Sistemul de luptă este unul care la prima vedere pare o mare prostie. De fapt așa și este la o inspecție mai atentă. Totuși, cumva, jocul reușește prin a nu fi un dezastru total din cauza sa. Practic el este o combinație între timp real și ture. Poți intra oricând în modul de lupte pe ture unde acțiunile se vor desfășura ca atare. Strategie nu prea există. Mă rog, poți ieși din acest mod ca să fugi, însă tacticile se opres cam aici. Sigur că personajele ce cunosc magie vor avea o varietate mai mare de acțiuni posibile, însă în general cel mai bun plan de acțiune este să te bufezi bine în prealabil și apoi să dai la gioale cât te ține. Modul în timp real în general nu prea e util decât mai târziu când ai acces la niște vrăji mai mișto...

O strategie mereu utilă: stai acolo unde inamicii nu pot ajunge la tine și trage cu săgeți în ei.

Ei, și acum să vă zic câte ceva despre sistemul de magie. Există nouă școli: Foc, Aer, Apă, Pământ pe deoparte, Trup, Minte, Spirit pe de alta, iar începând cu a doua jumătate a jocului clericul și vrăjitorul (și doar aceștia!) vor putea avea acces la Magie Albă și Magie Neagră, care, după cum vă puteți închipui, au parte de cele mai potente vrăji. Echilibrul dintre școli și implicit vrăjile acestora e destul de inexistent. Pământul și Mintea de exemplu au parte de cele mai inutile vrăji, așa că nu se merită investirea de puncte în ele.

Una dintre multele vrăji inutile din joc. Asta de exemplu nici măcar nu funcționează.

Focul oferă cele mai destructive vrăji în prima fază a jocului așa că e o idee foarte bună să investești aici la început. Aerul și Apa nu stau nici ele rău la acest capitol, însă ele excelează în vrăjile utilitare gen Water Walk, Enchant (o sursă FOARTE bună de bani), Jump, și bineînțeles una din cele mai tari vrăji din joc și anume Fly, care va face călătoriile un adevărat deliciu, mai ales dacă aveți la dispoziție și vrăji precum Meteor Shower sau Starfall. Zic și eu. :) Deasemenea Apa mai dispune și de Town Portal și Lloyd’s Beacon care ușurează atât de mult lucrurile încât atingerea nivelului de Maestru în Apă trebuie să fie unul din primele obiective.

Azi avem friptură de canibal.

Clericul dispune evident de vrăji defensive. Spiritul are câteva vrăji gen Heroism sau Bless care la începutul jocului vor fi indispensabile supraviețuirii voastre. Vrăjile de vindecare în schimb sunt în general destul de slabe în acest joc. De fapt cea mai bună este cea numită Shared Life, unde toate punctele de viață ale tuturor personajelor sunt adunate și apoi distribuite în mod egal. În general asta se traduce prin vampirizarea cavaler(ului/ilor) de către celălalte personaje. O vrajă destul de malefică dacă stai mai bine să te gândești cum funcționează. Cele care vindecă statusurile gen boală sau otravă sunt și ele semi-utile, totuși trebuie să știți că astfel de probleme sunt ușor de rectificat cu ajutorul poțiunilor. Jocul vine cu un sistem rudimentar de alchimie ce va fi mult dezvoltat în M&M 7 și 8. Practic tot ce trebuie să faci este să pui ierburi în sticluțe iar apoi să amesteci sticluțele într-o anumită ordine pentru a creea poțiuni din ce în ce mai puternice.

La nivelul unu zece puncte de mană sunt foarte utile.

Cele mai puternice vrăji sunt cele din Magia Albă și Neagră. Nu toate sunt utile, însă exită câteva care sunt de-a dreptul fenomenale. Pe deoparte avem cele care îți aplică mai multe bufuri simultan cum ar fi Day of Power sau Day of the Gods. Aceasta simplifică mult bufarea dinaintea luptei. Magia Neagră are cea mai puternică vrajă din joc numită Shrapmetal. După ce o găsești pe asta deja capacitatea ta de foc crește exponențial. Pe hârtie nu pare prea impresionantă. Fiecare așchie nu face cine știe ce daune însă dacă citiți mai atent veți vedea că vraja aruncă așchii multiple astfel că potențialul vrăjii este enorm. În plus, daunele create sunt fizice, și nu există nici un oponent în joc care să fie imun la atacuri fizice, deci nu există nici un inamic care să îi reziste. La un nivel suficient de mare poți omorî un titan din doar două focuri!

Te crezi coțcar, 'ai?

Când vine vorba de arme jocul este un pic dezechilibrat. După părerea mea cele mai utile sunt săbiile, pumnalurile, și neapărat arcurile. De fapt recomandarea mea, și a multora, este că e o idee să investeși în arc pentru toate personajele, deoarece la începutul jocului personajele sunt destul de fragile, astfel că posibilitatea de a omorî inamici de la distanță înainte să apuce să ajungă la tine este un mare avantaj!

Așa s-o fi simțit și Basarab I la Posada?

Cât despre meseriile diverse, și aici utilitatea lor depinde de la unul la altul. Repair este abosult esențial spre final jocului dat fiind faptul că mulți dintre monștri gen titani sau dragoni au prostul obicei de a-ți distruge câte un obiect aleator din inventar atunci când te nimeresc. Bodybuilding și Meditation cresc viața respectiv mana, deci nu e o idee rea să investești în ele. La prima vedere Identify pare o îndeletnicire absolut esențială dat fiind faptul că majoritatea obiectelor pe care le găsești sunt neidentificate, iar costul de a le identifica este prohibitiv. Totuși nu se rentează investirea nici măcare unui singur punct. De ce?

Brr. Hai să ne încălzim și noi nițică.

Pentru că poți recruta NPC-uri care te vor ajuta! Ei nu vor lupta altături de tine, însă îți vor acorda tot soiul de bonusuri. Unii vor putea face anumite vrăji cum ar fi Town Portal, alții îți vor adăuga câteva puncte bonus la anumite îndeletniciri și tot așa. Astfel este foarte ușor ca la începutul jocului să angajezi un Scholar care pe lângă faptul că va identifica ORICE obiect el îți va mai acorda și un bonus de 5% experiență. NPC-urile vor dori un procent din tot aurul găsit, însă avantajele pe care ei le aduc compensează cu vârf și îndesat mărunțișul pe care îl vor.

Nimic nu e mai plăcut pe lume decât să vezi niște fete frumoase în habitatul lor natural.

Și că tot veni vorba despre NPC-uri, cred că este timpul să vorbesc puțin și despre grafică. Trebuie să mărturisesc că M&M 6 este unul dintre jocurile mele preferate din punct de vedere estetic. Cu toată culțurozitatea (e un cuvânt?) sa, grafica este făcută cu mult simț artistic. Culorile sunt vii, însă fără a fi stridente, iar toate texturile și imaginile sunt și ele lucrate cu foarte multă atenție. Cel mai mult îmi plac portretele NPC-urilor. Nu știu exact care este povestea lor. E posibil ca multe dintre ele să fie de fapt fotografii ale prietenilor și membrilor de familie ale echipei de dezvoltatori. La început arată ciudat dar cu timpul de obișnuiești cu ele și sincer îmi doresc să vedem mai des așa ceva în jocuri! Portretele caracterelor tale sunt și ele foarte expresive și se vor strâmba în funcție de situație.

Chiparosule, hai să-ți citească Baba Jana în palmă.

Cu toate că sistemul de lupte și cel de dezvoltare a personajelor sunt un pic cam nefinisate, de departe punctul forte al jocului, și motivul pentru care eu îl îndrăgesc atât de mult, este explorarea. Acesta este de fapt și elementul definitoriu al seriei. M&M 6 oferă o lume imensă pe care jucătorul o poate explora după cum vrea. Sau cum poate, desigur. Țin și acum minte prima oară când l-am jucat terminasem de explorat un loc intitulat Mire of the Damned, o zonă cam pentru nivelele 10-15 așa. Decid că a venit vremea să merg și în altă parte, iar una din zonele învecinate intitulată Dragonsand îmi făcea cu ochiul. Zis și făcut, mă îndrept eu înspre Dragonsand, însă nici nu se încarcă bine zona că dintr-o dată dau nas în nas cu un balaur care mă trimite pe lumea cealaltă cu un singur scuipat.

Dragonsand, o zonă cu un nume foarte descriptiv.

Fiecare zonă este precum o hartă de Heroes în sensul în care ele sunt pline de tot felul de puncte de interes, ba temnițe, ba fântâni, ba obeliscuri, și bineînțeles localități și monștri. Aceștia sunt dispuși tot așa cam ca în jocul de strategie, adică în pâlcuri masive ce abia așteaptă să fie nimicite sau să nimicească un grup de aventurieri neexperimentat. După cum am zis există și obeliscuri. Vizitându-le primești o porțiune dintr-un mesaj. Dacă le vizitezi pe toate îl poți descifra și astfel vei decoperi locul unei recompense uriașe. Jocul dispune și de un calendar intern care deci inclusiv timpul este important în joc. Prin tărâmul Entroth există nenumărate altare, care, dacă sunt vizitate în perioada corespunzătoare a anului îți vor acorda bonusuri permanente! Timpul curge, deci inclusiv personajele pot îmbătrâni, însă nu e nimic, pentru că există un ritual druidic pe care îl poți face pentru a reîntineri. Jocul este plin de astfel de mici surprize și detalii și jucătorul nu se plictisește niciodată. Mereu ai câte un cuest de îndeplinit, sau un altar de vizitat, sau un învățător de găsit, deci jocul știe foarte bine să îți dea mereu câte ceva de făcut.

Are cineva un pix și o hârtie la el?

Jucătorul este purtat de colo colo prin lumea jocului prin intermediul cuesturilor. De fapt acestea sunt și modalitatea principală de a căpăta experiență. Câștigi și ucigând monștri, nu-i bai, însă cuesturile sunt mult mai darnce din acest punct de vedere. Ca design ele nu sunt cine știe ce. În general se rezumă la găsirea vreunui obiect sau salvarea vreunui NPC dintr-o temniță. Trebuie să mărturisesc că temnițele din M&M 6 sunt cele mai tari pe care le-am parcurs vreodată în vreun RPG! Există și câteva mai mărunte, însă marea majoritate sunt de-a dreptul colosale. Sunt construite foarte bine, fiecare venind cu propriile lor provocări, fie că vine vorba de monștri, fie puzzle-uri, fie prin aranjamentul lor. Dacă ești o persoană cu un sens al direcției precar probabil că nu te vei distra prea mult cu acest joc, însă dacă îți place să explorezi atunci cu siguranță M&M 6 va deveni rapid unul din jocurile tale preferate.

Băieți, cred că am dat lovitura!

Temnițele din acest joc sunt pur și simplu EPICE! Spre finalul jocului jucătorul se va confrunta cu niște misiuni de-a dreptul... diavolești. Vreau doar să menționez două dintre cele mai memorabile. În primul rând este Tomb of VARN. În mijlocul zonei Dragonsand se întâlnește o piramidă. Îi urci treptele apoi intri înăuntru. Cobori câteva trepte prin niște coridoare egiptene și presupui că asta e temnțița. Însă la un moment dat deschizi niște porți uriașe, iar când privești înăuntru vezi cum în interiorul unei imense caverne se află o uriașă piramidă. Deci toată temnița este de fapt o piramidă... în interiorul unei alteia!

Parcă mi s-a făcut poftă de niște Pharaoh, vouă nu?

A doua pe care trebuie să o menționez este infama Castle Darkmoor în Mire of the Damned. Aceasta nu se remarcă atât prin aranjament, care este destul de banal, ci prin faptul că aici se întâlnesc unii din cei mai enervanți monștri pe care i-am văzut vreodată într-un joc. Este vorba despre extrem de agasanții ochi plutitori. De ce spun asta? Pentru că o bună parte din joc se învârte în jurul bufurilor. Practic fără ele jocul devine extrem de dificil, așa că înainte de a porni la drum, jucătorul va face cât mai multe vrăji de bufare, atât ofensive cât și defensive. Acesta este un proces destul de lent, însă partea bună că bufurile durează în general suficient de mult încât să nu fie voie să le faci prea des. Ochii mai sus menționați îți pot dispelui toate bufurile. PRIN PEREȚI. FĂRĂ DREPT DE APEL. Asta pe lângă faptul că atacurile lor pot adormi sau înnebuni personajele (sau pe jucător).

Expresiile lor spun totul.

În momentul în care ai acces la Castle Darkmoor jucătorul este într-o stare destul de avantajoasă. Personajele sunt spre apogeul carierei lor, iar vrăjile și obiectele pe care le au îi dau un atu decisivi în fața monștrilor. Dar iată că vine și Castle Darkmoor care dă toate planurile jucătorului peste cap! Acum el trebuie să se adapteze noii situații, și să găsească alte soluții pe lângă bufat și chilărit. Un pont: nu e nevoie să omorâți tot ce se află în temniță, iar ochii de fapt un provoacă daune chiar atât de mari, așa că o strategie utilă ar fi pur și simplu fuga rapidă către obiectiv. Cu toate că este un coșmar, Castle Darkmoor este cu siguranță una din cele mai mișto temnițe concepute vreodată și este dovada unui designer foarte inteligent căruia nu îi este teamă să ofere un pic provocare jucătorilor.

Chestiile astea vor fi noul tău coșmar.

Un punct slab al jocului ar fi itemizarea. Toate obiectele (cu excepția a câtorva mai importante) sunt generate aleator. Știu că unora le place sistemul acesta, însă eu prefer unul cu obiecte unice, sau măcar ceva combinat. Cu toate astea, după cum am mai zis, banii rămân relevanți până la finalul jocului, astfel că jucătorul oricum se va bucura de obiecte găsite chiar dacă sunt generice deoarece ele pot fi vândute pe sume frumușele, mai ales dacă ai investit și ceva puncte în Negustorie. Un detaliu drăguț este că atunci când vizitezi o prăvălie când ai o sumă mare de bani la tine și nu cumperi și nici nu vinzi nimic, precupețul îți trage o înjurătură, la care personajul tău va răspunde cu ceva de genul ”Ce nesimțit!”. Jocul este plin de astfel de mici detalii.

Îl recunoaștem de pe copertă.

Might and Magic VI: The Mandate of Heaven este RPG-ul meu preferat. Nu l-am jucat la lansare. De fapt pe atunci nici nu jucam RPG-uri. Țin minte că citisem o recenzie a lui M&M 7 într-un Level și, cu toate că mi se părea într-un fel interesant, mi se părea în același timp foarte confuz și complicat. Într-un fel acest fapt este adevărat pentru toate aceste jocuri. Este un sistem RPG care astăzi nu prea mai este întâlnit, mai ales în forma aceasta unde te poți mișca liber, dar care în același timp oferă și două sisteme de lupte, în timp real și pe ture. Bașca că trebuie să controlezi patru caractere simultan. La persoana întâi!

Un apus de soare desprins parcă din Pastelurile lui Alecsandri.

Este un joc care, dacă ar fi să îi analizăm fiecare element în parte ar trebui ca el nici măcar să nu funcționeze. Jocul are o tonă de sisteme care la prima vedere sunt contradictorii, și totuși cumva, nu știu cum, el reușește nu doar să își depășească toate stângăciile și neajunsurile, dar chiar să le transforme în calități! Aceasta este cea mai lungă recenzie pe care am scris-o până acum. M-am lungit pentru că pe deoparte sunt un fan înrăit și îmi place să vorbesc despre el cu fiecare ocazie, și în același timp am vrut să îi și acord atenția cuvenită și să îl descriu cât mai în detaliu cu putință. Sunt sigur că am ratat foarte multe lucruri despre el.

Tot zic că la un moment dat voi face un maraton al francizei. Poate la pensie.

Jocul este absolut imens. Mi-a luat 50 de ore acum când l-am rejucat, iar prima oară când l-am jucat sunt convins că mi-a luat mult mai mult de atât. După ce l-am terminat prima oară mi-am jurat că nu voi mai pune niciodată mâna pe el, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ba dimpotrivă, ci pentru că pur și simplu am considerat că niciodată nu îl voi mai putea termina din cauza dimensiunii sale. Și iată-mă aici cam la 10 ani după ce l-am jucat pentru prima oară, jucându-l ca un maniac timp de câteva săptămâni, practic petrecându-mi fiecare secundă din timpul meu liber împreună cu el. Inițial vroiam doar să îl instalez și să mă joc câteva ore ca să fac câteva capturi de ecran pentru acest aricol, însă acele câteva ore s-au transformat rapid în câteva zile, iar apoi în câteva săptămâni până când am terminat încă o dată jocul. Nu regret abosult nimic! Jucați Might & Magic VI și veți descoperi unul dintre cele mai tari RPG-uri făcute vreodată!

ZĂ END.

PS: coloana sonoră este compusă de Robert King, Steve Baca, și bineînțeles Paul Romero. Ce mai vreți altceva?