Un joc de-a dreptul mitologic

Articol publicat de Ion la data de 25 ianuarie 2025.

Salutare Națiune Jucătoare, și bine v-am găsit în anul 2025. Cu acest prim articol începem anul în forță căci astăzi avem de-a face cu unul dintre cele mai masculine jocuri făcute vreodată. Un joc care-ți va face să-ți crească părul pe piept precum bătrâneștii codrii ai Vlăsiei, de pe vremea lui Vlad Țepeș și ai lui Mircea cel Bătrân. Este vorba bineînțeles, după cum ați putut vedea deja, despre nimeni altul decât Myth: The Fallen Lords, capodopera celor de Bungie Software Products Corporation din anul 1997. Stai? Bungie? Parcă am mai auzit de ei. Exact! Aceiași care câțiva ani mai târziu aveau să lanseze fenomenul ce poartă numele de Halo: Combat Evolved, un joc care mie nu mi-a plăcut absolut deloc, dar pe care sunt sigur că mulți din cei care citesc aceste rânduri îl adoră.

Doar vehiculele mi-au plăcut în jocul ăsta.

Nu mulți știu asta, însă Halo NU este primul șutăr produs de firma canadiană. Această companie este una cu rădăcini adânci în istoria jocurilor, ea trăgându-și originile încă din anul 1990. Poate elementul definitoriu al ei este că, spre deosebire de majoritatea celorlalte companii, Bungie a avut inițial ca platformă principală nu Windows, ci Macintosh, tradiție ce a continuat cam până apariția lui Halo. Dintre titlurile lor mai faimoase amintim Abuse (1995), un șutăr cu vedere din laterală, și cele trei jocuri Marathon (1994, 1995, 1996), șutăre la persoana întâi, pe care mulți le consideră printre clasicele din acea perioadă. Personal nu le-am jucat așa că nu pot spune multe.

Un joc... interesant?

Următorul lor joc trebuia să fie tot un șutăr în stilul lui Marathon, însă proaspătul lansat Quake le cam dedea un pic palpitații, așa că s-au decis că poate nu e o idee prea bună să concureze cu colosul celor de la id Software. Și-atunci ce alt gen ar putea aborda? O strategie în timp real, desigur. Abordarea celor de la Bungie avea să fie cu mult diferită față de producțiile Blizzard sau Westwood. Dezvoltatorii au dorit să creeze un joc de strategie cu adevărat original, care să se diferențieze clar de concurență, și pot spune cu mâna pe inimă că efortul lor au dat roadele dorite, și chiar și mai mult decât atât. Sursa principală de inspirație pentru joc este seria de romane fantastice ”Compania neagră” scrise de Glenn Cook, primele două volume apărând și la noi, însă din păcate seria nu a fost niciodată tradusă integral. Spre deosebire de alte romane din acest gen, scrierile autorului american aduc o perspectivă mult mai întunecată asupra genului, în ele fiind vorba nu despre lupta dintre bine și rău, ci cea dintre diferite facțiuni ale căror conduită morală lasă mult de dorit, idee preluată mai târziu și de George R.R. Martin în faimoasa sa serie ”Cântec de gheață și foc”.

Totul pare pierdut.

Așadar Bungie au pus un accent foarte mare pe poveste și scriitură, mult mai mult decât făceau firmele concurente la acea dată. Lorul din spatele jocului este destul de complicat, însă esențialul este că Balor, o ființă malefică și misterioasă, atacă regatele oamenilor și pe cel al piticilor, subjugând-le cu ajutorul celor nouă locotenenți ai să, așa zișii ”Fallen Lords”. Forțele Luminii, conduse de ”Cei Nouă” duc o luptă disperată de supraviețuire, retrăgându-se în cele câteva cetăți rămase încă libere, încercând să se regrupeze și să dezvolte un plan de acțiune împotriva lui Balor. Jocul te atrage instantaneu în lumea sa prin intermediul introului, frumos animat în stilul clasic al desenelor animate americane ale anilor 90, în care un berserker duce un duel cu o ființă a întunericului.

În gardă!

Jocul conține mai multe cinematice în același stil și a fost o decizie inspirată a producătorului de a le folosi. Păcat că nu există mai multe jocuri care să folosească această tehnică de animație, dar sunt sigur că costurile ridicate constituie un impediment. Oricum, în cazul lui Myth s-a meritat cu vârf și îndesat investiția. Povestea jocului este spusă prin intermediul unor scurte secvențe narate între misiuni, naratorul fiind un soldat oarecare din armata forțelor Luminii care consemnează evenimentele în jurnalul său. Jocul actoricesc, scriitura, și muzica contribuie împreună la crearea unei atmosfere dark fantasy cum rar mi-a fost dat să văd de atunci și până în prezent. Jocul știe cum să te atragă în lumea sa și cum să te facă să te simți ca făcând parte din ea. La acest aspect contribuie și muzica. În timpul jocului ea nu poate fi auzită, jocul optând pentru o imersiune totală prin omiterea ei, însă coloana sonoră se derulează în timpul acelor secvențe narate, iar după părerea mea asta o face și mai mult să iasă în evidență. Poate cea mai faimoasă piesă este ”The Siege of Madrigal” pe care Bungie o vor refolosi mai târziu și în Halo.

Jurnal de front.

Dar cum este gameplayul? Am zis că e o strategie în timp real, însă vor fi mulți care m-ar contrazice, spunând că este de fapt un joc de tactică. Poate că au și dau dreptate. În Myth nu avem parte de control la nivelul macro, precum Red Alert sau Warcraft. Nu poți construi baze, nu poți antrena unități, nu poți cerceta tehnologii. De fapt, jucătorul nu preia comanda armatei Luminii, ci doar conduce grupuri de elită al căror scop nu este acela de a opri efectiv inamicul, ci de a efectua operațiuni speciale: fie apărarea unui punct cheie, fie un asasinat, fie găsirea vreunui artefact, fie escortarea unui personaj important, și așa mai departe. Ca atare numărul de unități pe care îl poți controla nu depășește ordinul zecilor, de cele mai multe ori fiind vorba doar de vreo două duzini de soldați, dacă nu chiar mai puțin. Pe parcursul unei misiuni poți găsi uneori întăriri, însă în general trebuie să te descurci cu ceea ce ai.

O mână de bărbați curajoși împotriva unor forțe incomensurabile.

Mai mult decât atât, unitățile capătă experiență în timpul misiunii iar supraviețuitorii vor lua parte în următoarea. La asta dacă mai adăugăm și faptul că fiecare soldat are propriul său nume, rezultă un joc în care vei face tot ce îți stă în putință pentru a termina misiunea cu cât mai puține victime. Atunci când auzi vocea naratorului rostind plictisit cuvântul ”Casualty”, sau și mai grav ”Casualties”, în momentul când îți moare vreo unitate, parcă nici nu îți vine să mai continui și mai bine te repezi spre butonul de ”load game”. Jocul vine cu cinci grade de dificultate, de la casual la legendary. Pe cel mai mic jocul este ușor, însă chiar și pe nivelul mediu jocul poate da de furcă oricui, mai ales dacă vrei să termini misiunile fără victime, iar ultimul grad de dificultate este doar pentru masochiști.

Una din misiunile care nu-ți va da răgaz de răsuflat.

De departe lucrul care a atras cel mai mult atenția asupra acestui joc în 1997 este tehnologia din spatele său. Avem în față un joc de strategie într-un mediu complet tridimensional, și nu doar un simplu joc cu grafică 3D. Există o diferență foarte importantă între cele două, și poate într-o zi voi dedica un articol acestui subiect, însă pe scurt voi spune doar că jocurile tridimensionale fac uz de toate cele trei axe disponibile, făcându-le relevante în cadrul gameplayului. Bungie au înțeles perfect de potențialul acestei tehnologii și nu s-au mulțumit doar prin crearea unui mediu poligonal, dar au mai și implementat un motor de fizică foarte avansat pentru acea dată care joacă un rol crucial în cadrul acțiunii. Pentru asta haideți să aruncăm (hehe) o scurtă privire asupra unităților de care dispunem.

Care vrea primu'? Ăla eu, ăla eu?

În primul rând avem războinicii îmbrăcați din cap până în picioare în zale, purtând sabie și scut. Ei nu sunt în mod deosebit de puternici sau de rapizi, însă sunt destul de rezistenți și în număr mare pot fi foarte eficienți. Au o șansă de a bloca orice lovitură cu scutul, șansă care este îmbunătățită pe măsură ce capătă experiență. Apoi avem berserkerii care sunt opusul. Dacă războinicii se axează pe defensivă, berserkerii merg pe zicala ”atacul este cea mai bună apărare” și astfel vor țâșni rapid în mijlocul inamicilor măcelărind tot ce le stă în cale cu uriașele lor paloșe. Un alt membru de bază al echipei îl reprezintă journeymanul. Acesta este foarte lent, dar funcția lui principală este de a servi drept medic pentru ceilalți membri ai echipei. În caz de urgență poate trage o lopată în cap oricărui zombălău care îl deranjează. Cea mai puternică unitate sunt uriașii pădurii. Pe aceștia nu îi poți controla decât în câteva misiuni, dar ravagiile pe care le provoacă se ridică la... înălțimea așteptărilor. :)

Codrul, frate cu românul.

Unitățile care vor provoca cele mai multe daune însă sunt cele cu atacuri de la distanță. În primul rând avem arcașii, lenți, fragili, dar care, pe măsură ce acumulează experiență, vor fi o armă de neoprit, săgețile lor tocând încet dar sigur de la mare distanță hoardele întunericului. Ei bine în cele din urmă avem piesa de rezistență, artileria armatelor Luminii, și anumele piticii mortieri care, cu ajutorul cocktailurilor molotov vor face praf și pulbere pâlcuri întregi de inamici. Pe lângă asta ei mai pot planta mine, și astfel inamicii pot fi atrași în capcane letale. Aici intervine și acel motor fizic de care am pomenit. Vedeți voi, fiecare proiectil nu este o simplă animație, ci chiar un obiect tridimensional care este simulat în cadrul jocului. Astfel că săgețile sunt influențate vânt și de obstacolele ce le stau în cale, iar cocktailurile molotov pot și ele lua o traiectorie neașteptată, nu de puține ori întâmplându-se ca sărmanii pitici să se arunce singuri în aer în urma unor coliziuni nefericite. Apropo piticii lui Myth sunt cea mai tare interpretare ai acestei făpturi mitologice, poate doar piticii din universul Elder Scrolls (în special Morrowind) să poată rivaliza cu ei.

Echipa de geniști.

La măcelul de pe ecran contribuie cu succes și grafica jocului. După cum am zis mediul și obiectele sunt complet 3D, cu excepția unităților care sunt spriteuri. Acestea arată foarte bine și se disting ușor de mediu înconjurător. În urma luptelor rămân în urmă cadavre, dâre de sânge, și urme de fum, dându-ți o mare satisfacție atunci când vezi tot peisajul vopsit în roșu de sângele și măruntaiele inamicilor. Sunetele sunt și ele la mare înălțime. După cum am zis nu există muzică în timpul jocului, ceea ce contribuie mult la atmosferă. În schimb avem șuieratul vântului, clipocitul apei, trilul păsărelelor, iar în timpul luptelor se aud arcuri zbârnâind, săbii încleștându-se, molotovuri explodând, și bestii care urlă. Unitățile sună și ele bine, fiecare tip având accentul său; poate preferații mei sunt berserkerii cu accent scoțian.

Un tablou tipic din Myth.

Poate că șase unități nu pare foarte mult, dar fiecare dintre ele joacă un element cheie în cadrul strategiei. Forțele Întunericului dispun de zombălăi (thralls), proști, da mulți, ce mânuiesc niște securi uriașe. Apoi sunt soulless, niște stafii plutitoare ce aruncă cu javeline și care au foarte stresanta abilitate de a putea traversa orice teren. Ghols sunt un fel de vârcolaci care umblă în haită, și al căror AI e făcut în așa fel încât să evite grupurile tale de războinici și să atace pe la spate arcașii și piticii. Un pont: este bine să lăsați mereu câte un războinic sau doi prin preajma acestora pentru a-i apăra. Whights sunt altă unitate stresantă: niște zombi foarte lenți care se plimbă agale pe hartă și care explodează atunci când sunt uciși sau când s-au apropiat suficient de mult de soldații săi. Fetch sunt niște vrăjitori malefici care trag cu fulgere ce îți pot face armata ferfenițe cât ai zice pește dacă nu îi lichidezi rapid de la distanță cu arcașii. Myrmidons sunt niște războinici de elită, rapizi, într-un fel omologul berserkerilor, dar nu la fel de puternici ca aceștia. În fine la urmă avem și trows, omologii uriașilor, care sunt foarte rezistenți la explozii și la tirul arcașilor, și care pot ucide cu un singur șut orice ostaș de-al tău!

Au!

Componenta de single-player vine cu o campanie lungă de peste douăzeci de misiuni ce îți vor pune abilitățile de tactician la încercare. Acestea sunt care mai de care mai variate. După cum am spus avem misiuni de asasinat, de escortat, de descoperit un anumit artefact și tot așa. Poate cea mai memorabilă dintre ele este cea în care controlezi o trupă de pitici parașutiști ce au scopul de a-și elibera orașul capturat de ghols. Pe lângă asta jocul vine și cu sumedenie de moduri de multi-player care mai de care mai năstrușnice cum ar fi King of the Hill, Steal the Bacon (un fel de fură mingea), Balls on Parade (fură cât mai multe mingi), Body Count (adică deathmatch), sau Last Man on the Hill. Din păcate nu am avut niciodată ocazia de a juca acest joc în multi-player, însă comunitatea mai este încă activă.

Misiune (aproape) imposibilă.

Că tot veni vorba, jocul nu poate fi găsit de nicăieri. De fapt întreaga franciză lipsește cu desăvârșire de pe paginile magazinelor virtuale. O problemă legată de drepturile de autor cel mai probabil. După Myth: The Fallen Lords apare în anul 1998 Myth II: Soulblighter, care e mai mult sau mai puțin la fel. Mai multe unități, mai multe misiuni, mai mult conținut. Pe acela nu l-am terminat deoarece mi s-a părut că gradul de dificultate al misiunilor spre finalul campaniilor fusese umflat în mod artificial, adăugându-se tot felul de condiții și situații stresante. Ultimul titlu al seriei avea să fie Myth III: The Wolf Age, lansat în anul 2001. Pe acest nu l-am jucat niciodată, dar din câte am înțeles jocul a fost o dezamăgire. În fine, cu toate că jocurile nu se găsesc nicăieri de achiziționat legal, comunitatea a ținut vie această franciză prin intermediul proiectului Magma Project, o îmbunătățire bazată pe motorul lui Myth II. Astfel recomand parcurgerea campaniei primului joc în acest motor cu modul The Fallen Levels.

În jocul ăsta ai parte de băi de sânge în sensul cel mai literal.

Myth: The Fallen Lords este un titlu pe care eu îl includ la categoria jocurilor TARI. Ce înseamnă joc tare? Ei bine, voi scrie un curând un articol pe această temă. În orice caz Myth este unul din cele mai tari jocuri din toate timpurile. Sunt foarte surprins că nu a mai copiat nimeni rețeta sa. Bănuiesc că ceilalți dezvoltatori s-au simțit copleșiți de ceea ce a reușit să realizeze acest joc: un univers bestial, atmosferă la greu, tehnologie inovatoare, idei, realizare! Myth este pur și simplu un joc pe care nici un fan al jocurilor de strategie nu are voie să îl rateze. Dacă sunteți cât de cât fan al acestui gen de joc, sau dacă sunteți gameri retro așa ca mine și nu l-ați jucat până acum, atunci ce mai așteptați? Descărcați-l de unde puteți, descărcați apoi și Project Magma și The Fallen Levels (eventual și alte moduri, campanii, și misiuni) și cufundați-vă într-unul din cele mai tari jocuri din toate timpurile!

"Pe-aici nu se trece", pare să zică acel trow.