Un action-RPG de-a dreptul original

Articol publicat de Ion la data de 06 octombire 2024.

Nu știu câți dintre cei care citesc aceste rânduri se uită la animeuri sau măcar sunt familiari cu terminologia acestei (in)culturi, însă pentru a putea purcede mai departe cu acest articol trebuie să fiți familiarizați cu termenul de ”isekai”. Acesta este un cuvânt care în japoneză s-ar traduce aproximativ prin ”altă lume”, industria animeurilor din ziua de azi fiind sufocată cu producții în care protagonistul este un individ obișnuit din lumea noastră ce este transportat într-un tărâm fantastic unde are parte de tot felul de aventuri, adesea adeverindu-se a fi eroul promis, cel care va salva împărăția din ghearele vreunui balaur, căpcăun, sau vreunui alt reprezentant al faunei locale. Nici divertismentul apusean nu este tocmai străin unei astfel de intrigi, totuși, în mod paradoxal (sau poate că nu), nu există foarte multe jocuri apusene cu această premiză. Excepția cea mare fiind, bineînțeles, seria Ultima de la Origin Studios, poate cea mai importantă serie de RPG-uri creată vreodată alături de Wizardry. Faceți cunoștință cu Nox...

Bine v-am găsit.

Dezvoltat de Westwood și publicat de Electronic Arts în anul 2000, Nox este unul dintre nenumăratele clone de Diablo care tot încercau să fure coroana încornorată a jocului celor de la Blizzard. Am zis clonă? Poate că nu e cea mai bună expresie, la cât de multe noutăți aduce această ”clonă”. Primul lucru care îl izbește pe jucător este chiar premiza jocului. Personajul principal este un umil mecanic auto pe numele său Jack (canonic, dar poate fi schimbat) ce își petrece o frumoasă seară vară în rulota sa alături de prietena lui, așteptând ca aceasta să le pregătească cina. Din păcate pentru el lucrurile el iau o turnură dramatică în momentul în care... televizorul i se strică. Dezastru! Ceea ce nu știe el însă este că, și mai grav decât atât, deasupra televizorului său se află un artefact magic pe care Jack îl ia drept simplu bibelou. În timp ce el încearcă din răsputeri să se lupte cu îndărătnicul aparat, de partea cealaltă a multiversului, în tărâmul Nox, o vrăjitoare pe numele de Hecubah se află în toiul unui ritual ce are scopul de a aduce artefactul respectiv în mâinile sale, fapt ce o va ajuta să devină stăpâna absolută asupra lumii. Ritualul nu funcționează întocmai așa cum trebuie, căci o dată cu artefactul, Jack și cu tembelizorul lui sunt și ei supți prin portalul magic, eroul nostru căzând din fericire la bordul unei corăbii zburătoare. Căpitanul îl ia drept goblin zburător, însă folosindu-se de aptitudinile sale de diplomat, Jack al nostru reușește să îl convingă să îl lase în viață în schimbul televizorului său. Aventura ta începe aici.

Ciocnirea dintre civilizații.

Jocul pune la dispoziție trei clase mari și late: warrior, conjurer, și wizard, fiecare cu avantaje și dezavantaje. Pentru warrior și wizard lucrurile sunt clare: primul e puternic și agil, cel de-al doilea e mai lent dar dispune de vrăji potente. Conjurerul e undeva între cei doi, fiind un fel de druid căruia îi place să stea în spatele animalelor fermecate și să tragă cu arcul. Până aici nimic deosebit, nu-i așa? Doar că alegerea clasei reprezintă mai mult decât o schimbare de gameplay. Inclusiv nivelele și, într-o măsură mai mică, povestea vor suferi alterații în funcție de clasa aleasă. Fiecare campanie e destul de scurtuță, cam pe la 6-8 ore de joacă, însă fiecare din ele este suficient de diferită astfel încât să merite a fi parcursă separat, cel mai bine cu o anumită pauză între ele pentru a nu deveni plictisitor.

Trei feți frumoși.

Dezvoltarea jocului începe încă din 1995 în momentul în care doi indivizi fac cunoștință la evenimentul GDC din acel an. Designerul John Hight îl întâlnește pe programatorul Michael Booth ce lucra în timpul liber la un joc de acțiune despre ”vrăjitori ce se duelează într-un univers fantastic”. Printre sursele principale de inspirație se numărau venerabilul Gauntlet, noul apărut joc de cărți Magic the Gathering, și cel mai tare caft de PC de la acea dată și anume Mortal Kombat. Cu o astfel de sursă eclectică de inspirație nici nu e de mirare că Nox avea să devină ceva cu totul diferit față de clonele diavolești din acele vremuri.

Situația devine roz.

De fapt există unii care nici măcar nu consideră Nox ca fiind un RPG, și pe de o parte nici nu prea pot să îi condamn. Sistemul de RPG este condensat la cele mai de bază elemente ale sale, fiind simplist chiar și comparându-l cu Diablo. Nu poți investi puncte nici în atribute, nici în deprinderi, singurul lucru ce reiese dintr-un salt de nivel este o creștere a vieții și a manei. La capitolul itemizare jocul stă un pic mai bine, existând o gamă largă articole ce pot fi utilizate dar trebuie știut că majoritatea lor sunt plasate în prealabil și nu sunt generate aleator, ceea ce poate fi dezamăgitor pentru unii care doresc acel ”item fever” atât de specific titlurilor de acest gen.

Simplu și la obiect.

Ceea ce îl face pe Nox să iasă în evidență în fața tuturor competitorilor săi este sistemul de luptă și de mișcare. Nox este mai mult un joc de acțiune cu elemente de RPG. Caracterul se mișcă foarte vioi, poate mișca obiecte, și poate chiar sări, aceste lucruri făcând jocul extrem de dinamic. Direcția și viteza sunt relative poziției cursorului pe ecran și chiar și efectul de inerție este implementat, astfel încât jocul capătă un efect foarte dinamic, în special în cadrul luptelor. Că tot veni vorba, unul din cele mai originale aspecte este modul în care abilitățile sunt activate. Acestea sunt dispuse câte 5 pe bara de acțiune având ca scurtături tastele de la A la G, ceea ce face acest titlu un joc foarte revoluționar, această schemă de control fiind adoptată la nivel general abia mult mai târziu. Asta înseamnă că Nox este unul dintre precursorii genului A.S.S.F.A.G.G.O.T.S. în ceea ce privește controlul. În momentul în care faci o vrajă, pe ecran apar niște mâini în jurul personajului, aceasta fiind de fapt singura rămășiță a influenței Mortal Kombat deoarece inițial toate abilitățile trebuiau executate folosind combouri din tastatură, însă această schemă de control s-a dovedit a fi prea complicată așa că dezvoltatorii au optat pentru simplificarea sa.

Scăpat ca prin urechile acului.

Așa cum este și de așteptat, vrăjitorul dispune de cele mai multe abilități, de la clasicele bile de foc sau aure protectoare până la unele mai interesante cum ar fi invizibilitatea sau abilitatea de a schimba locul cu un alt personaj. Ca un bonus: el poate plasa orice vrajă ofensivă pe jos sub forma unei capcane. Conjurerul are și el vrăji și acestea reflectă afinității sale cu natura. Cea mai importantă abilitate a sa este ”charm” cu ajutorul căruia poate ”fermeca” orice animal luându-l astfel ca animal de companie. Când rămâne fără mană el preferă arcurile. Luptătorul are cele mai puține abilități ceea ce îl face o clasă ideală pentru un începător. Cele mai utile ale sale sunt ”charge”, el lansându-se înspre inamic cu un atac foarte distructiv dar care te poate pune pe moment într-o poziție dezavantajoasă dacă te dai cu capul de pereți, și ”grappling hook” cu care poate atrage înspre el inamicii mai plăpânzi cum ar fi vrăjitorii.

Vino-n coa', moș Martine.

Că tot veni vorba, lorul și povestea din Nox nu sunt punctul forte al jocului, însă nu sunt chiar de ignorat. De pildă, în acest univers există două facțiuni rivale: pe de o parte Cavalerii Focului din Dun Mir, conduși de căpetenia lor Horrendous, și pe de altă parte vrăjitorii ce locuiesc în Castelul Galava și au drept conducător pe magul Horvath. Aceste două facțiuni nu se înghit deloc, iar pe parcursul jocului va trebui să ai de a face cu fiecare dintre ei în funcție de clasa cu care joci. În fine, conjurerii locuiesc în satul Ix și încearcă să păstreze un echilibru între cele două facțiuni. Scopul lui Jack este, bineînțeles, acela de a o învinge pe Hecubah pentru a se putea întoarce acasă. Faza cea mai tare este că jocul are TREI finaluri posibile în funcție de clasa pe care ai ales-o, fiecare final fiind original în felul său. Scriitura este tipică pentru producțiile americane ale anilor ’90 plină de replici tâmpițele și hazlii în stilul clasic american și după părerea mea aceasta contribuie foarte mult la atmosfera jocului, el neluându-se foarte în serios.

Bine că măcar nu-mi vrea și mustața.

Totuși Nox nu a fost gândit în primul și în primul rând ca un joc de single-player. Pe lângă cele trei campanii ale sale jocul mai vine și cu alte două moduri de joc. În primul rând avem Solo Play unde, după cum spune și numele, mai mulți jucători se adună la un loc pentru a curăța împreună temnițe în cel mai pur stil Gauntlet cu putință. Acest mod poate fi jucat și de unul singur însă experiența este destul de tristă. Pe lângă asta avem și o funcție de multiplayer cu moduri clasice precum deathmatch sau capture the flag. Din păcate nu am avut niciodată ocazia de a juca Nox în multiplayer însă privind câteva înregistrări pe iutub mi-am dat seama că am ratat ceva într-adevăr deosebit.

Interacțiune cu mediul înainte de Divinity: Original Sin.

Grafica este unul din punctele tari ale jocului, ea putând concura lejer cu ceilalți competitori 2D de pe piață de la acea dată. Poate efectul cel mai interesant îl reprezintă câmpul de vedere ce se asigură că mediul rămâne ascuns în spatele obstacolelor, evident un element extrem de important în meciurile versus alți jucători. În plus de asta portretele și restul de active grafice sunt și ele la un înalt nivel. Sunetul și muzica nu sunt foarte memorabile, însă vocile sunt amuzante și actorii interpretează o gamă largă de accente de la american, englezesc, sau australian, fapt ce contribuie la umorului jocului. Punctul cel mai slab ar fi interfața. Este un pic cam stângace mai ales în cadrul tranzacțiilor cu negustorii. Ah, era să uit. Obiectele se degradează în timp așa că e mereu bine să aveți la voi niște echipament de rezervă! PS: armele cu flăcări sunt musai pentru că zombii sunt altfel imposibil de ucis.

Conjurer cu o turmă de păianjeni.

Jocul a fost primit bine atât de fani cât și de critici și astfel Westwood plănuiau o expansiune și o continuare pentru joc. Expansiunea, NoxQuest, a fost lansată ulterior în mod gratuit (!!!) și venea cu o sumedenie de conținut dedicat multiplayerului. Din păcate Westood a pierdut drepturile pentru Nox în favoarea lui Electronic Arts iar aceștia au făcut ce știu ei mai bine și au îngropat jocul împreună cu servere cu tot astfel asigurându-i moartea. Să fie așa? Comunitatea nu s-a dat bătută, și în ziua de azi jocul poate fi jucat prin motorul OpenNox, o reimplementare open-source a jocului care asigură jocul atât în single- cât și în multiplayer. Din păcate eu nu am reușit să mă conectez la vreun meci, nu că s-ar înghesui prea multă lume ca să joace...

Cam bate vântu' p-aici.

În orice caz Nox este un action ”RPG” clasic care nu trebuie să lipsească din colecția niciunui pasionat al genului. Dacă vă plac ”clonele” de Diablo și aveți chef să chilăriți niscaiva monstruleți într-un mod mai diferit atunci Nox este ceea ce căutați!

PS: în caz că doriți mai multe informații, interviuri, și alte bunătăți legate de joc vă recomand cu căldură saitul oficial: https://hecubah.com/