Nostalgie hibridă

Articol publicat de Ion la data de 14 februarie 2026.

(Acest articol se regăsește în format video pe vechiul meu canal. Dacă doriți să îl vizionați apăsați aici.)

Dacă m-ar întreba vreodată cineva de ce prefer jocurile de PC în loc să mă joc pe console atunci eu i-aș răspunde simplu cu doar două cuvinte: Urban Assault. Și cu asta discuția ar fi încheiată. Vedeți voi, într-o zi, acum mai bine de 15 ani să zicem, mă apucase o nostalgie cât toate cele, așa că mi-am propus să scormonesc internetul după jocuri vechi pe care le-am jucat în tinerețile mele. Și scriu eu în Goagăl „urban assault”. Și ce să vezi minune! Printre primele lincuri se afla un sait numit Metropolis Dawn. Un fansait mă gândeam eu. M-am bucurat că nu eram singurul care-și mai aducea aminte de joc. Dar surpriza cea mare a apărut atunci când văd că pe forum găsesc chiar moduri pentru el, și nu orice fel, ci chiar o expansiune neoficială (ce trebuia să fie lansată oficial dar nu a mai fost) creată de fani ce îți permite să joci campanii noi cu alte facțiuni decât cea din original. Eram eu PC gheimăr și înainte, nu-i vorba, dar experiența aceasta mi-a cimentat definitiv convingerile. Nu contează cât de vechi și cât de obscur este un joc, dacă cauți, cel mai probabil vei da de alți fanatici ca și tine care și-au dedicat timpul liber în a-l ține în viață chiar și mulți ani după ce producătorii l-au lăsat de izbeliște.

Din intro.

Pesemne că vă întrebați ce fel de joc este de fapt Urban Assault. Cred că cel mai bine ar fi numit un hibrid de strategie în timp real și șutăr la persoana întâi. Nu este un concept original, el mai putând fi regăsit și la Uprising: Join or Die din 1997, sau BattleZone lansat tot în 1998. Urban Assault și-a făcut apariția pe data de 31 iulie 1998 așa că episodul de astăzi este unul aniversar. Dezvoltatorul este o companie germană numită Tera Tools al cărui singur alt joc este Michael Schumacher Racing World Kart 2002 dacă vă vine să credeți. Ulterior și-au schimbat denumirea în Radon Labs devenind cunoscuți prin titlurile lor Drakensang.

Uprising, respectiv Battlezone.

De cum i-am jucat demoul în toamna acelui an eu și cu vecinul meu ne-am îndrăgostit de el. De fapt el ajunsese la un moment dat să creadă că orice alt joc care are cuvântul „Urban” în titlu ar putea face parte din serie. Împreună cu Forsaken (despre care vă voi vorbi cât de curând) Urban Assault a fost jocul pe care l-am jucat cel mai mult împreună: ca deobicei eu la tastatură și el la maus. Era aproape o obsesie. Țin minte că desenam chiar planuri de atac pe coli de matematică pe care ulterior le puneam în aplicare în joc.

Întâlnire romantică în cer.

Povestea sa este o combinație a tuturor celor mai fumate stereotipuri SF. Într-un viitor îndepărat undeva prin 2010 Pământul se confruntă cu nenumărate cataclisme survenite în urma schimbărilor climatice. Omenirea descoperă tehnologia plasmei, ceea ce-i conferă posibilitatea de a crea obiecte din eter. Însă această energie nu poate fi extrasă decât din anumite locuri de pe suprafața pământului astfel că la scurt după are loc un conflict la scară mondială ce transformă planeta noastră într-o ruină. Și pentru că o belea nu vine niciodată singură, nu una, ci DOUĂ rase extraterestre își fac hop și ele apariția în căutare de resurse. Pesemne că cel mai original element al acestei intrigi este faptul că reușește să combine toate aceste stereotipuri la un loc: distrugerea mediului, conflict global, post-apocalipsă și amenințare extraterestră.

Alienii cuceresc iar Pământul.

Dacă credeați că măcar transumanismul a fost lăsat deoparte, ei bine, v-ați înșelat! Tu întruchipezi rolul lui SDU7, adică Synaptic Donor unit al 7-lea. Ceilalți 6 dinaintea ta au murit, desigur. Conștiința ta a fost contopită cu o mașinărie, iar acum îți duci veacul într-un hard disk la bordul unei baze plutitoare. Faci parte din facțiunea numită Resistance, ultimul bastion al democrației, libertății și a altor vrăjeli americane. În timpul instructajului dintre misiuni ți se vor da și alte informații cu privire la universul jocului, care este dealtfel destul de detaliat dacă știi unde să cauți. Afli de exemplu că tu nu ești chiar de partea celor buni, facțiunea ta trădând la un moment dat o altă facțiune pământeană extratereștrilor.

Visul oricărui magnat IT.

Începi în Marea Britanie, iar scopul tău este acela de a progresa prin Europa și Nordul Africii până în misiunea finală, undeva prin Caucaz, intitulată sugestiv Parasite City, focarul de infecție al invaziei estraterestre. Completând misiuni ți se vor deschide alte teritorii pe care le poți aborda în ce ordine vrei tu, teoretic putând ajunge la confruntarea finală destul de repede. Șmecheria este că fiecare teritoriu conține tehnologii pe care le poți captura, cum ar fi clădiri și vehicule noi sau îmbunătățiri pentru acestea. Astfel că dacă chiar nu poți trece de un teritoriu încearcă altul. Cine știe? O tehnologie nouă poate face diferența dintre un coșmar și o victorie ușoară.

Eliberarea Macronistanului.

Ai o hartă foarte hi-tech care îți arată obiectivele importante cum ar fi unități, baze, clădiri sau sectoare cheie. Există o singură resursă: energia. Aceasta se extrage cu ajutorul centralelor. La început trebuie să le cauți pe hartă, să le cucerești și să le aperi cu orice preț, însă cât de curând le vei putea construi și tu. O tactică eficientă în primele misiuni este să distrugi centralele inamicului, astfel lăsându-l cu ochii în soare. Spre final va putea să le construiască și el așa că va trebui să folosești alte strategii. Nu este suficient să deții o centrală însă, ci trebuie să cucerești sectoare adiacente pentru a-i mări suprafața de extracție. De fapt controlul teritorial este un aspect cheie al jocului. Cu cât deții mai mult cu atât extragi mai multă energie, deci poți construi armate mai mari.

A mea ești.

Urban Assault vine cu nenumărate unități: tot felul de tancuri, elicopotere, avioane, bombardiere și multe altele mai specializate. Poate cea mai distractivă este o mașinuță papuc plină cu bombe numită Rock Sled. O conduci frumos sub baza inamică, strigi Alahu Akbar și treaba e ca și rezolvată. Fiecare unitate are plusurile și minusurile sale, în general nefiind o idee bună să spamezi un singur tip de unitate, în special fiindcă AI-ul este surprinzător de isteț și va construi unități care să le contracareze pe ale tale. De exemplu dacă vede că îl tot ataci cu elicoptere el va construi avioane care să facă terci din mândra ta flotă. Dacă mă enervează un lucru, acela ar fi, bineînțeles ce altceva decât pathfindingul care poate fi de-a dreptul exasperant, mai ales când vine vorba de ocolit sau traversat munți.

Tancurile mele fac terci avioanele dușmanului.

Dar nici nu am pomenit încă despre punctul forte al jocului și lucrul care îl face să se diferențieze de alte jocuri de strategie. Pesemne că v-ați dat deja seama care este acela: poți controla tu singur unitățile la persoana I. În orice moment poți sări la bordul unui vehicul pentru a-l controla direct. Dacă acesta este distrus, sari automat în altul de lângă, nu-i bai. Nu doar că asta-ți permite să vezi mai exact acțiunea, dar vehiculul la bordul căruia te afli va căpăta și bonusuri la toate statisticile, astfel transformându-te într-o adevărată mașinărie de ucis. Acțiunea este de cele mai multe ori nebună. Explozii și iar explozii peste tot. Aproape orice poate bubui în jocul ăsta, inclusiv clădirile. După o luptă crâncenă orașele și-așa distruse vor fi cu totul rase de pe suprafața pământului.

Baza inamică face BUM!

Dacă te afli la bordul unui tanc greu e de multe ori mai ușor să arunci în aer clădirea din fața ta decât să o ocolești, mai ales că controlul nu este tocmai precis, fiind ușor să te blochezi în geometrie. Unele vehicule, în special elicopterele, pot fi mai greu de controlat la început dar cu timpul de obișnuiești și vei putea efectua manevre de mare finețe. Cel puțin așa îmi zic eu mie. Teoretic poți juca Urban Assault doar ca un simplu joc de strategie, stând comod în baza ta și direcționând totul de pe hartă, dar munca pe teren va da mult mai multe roade. Este o mecanică pe care am mai întâlnit-o doar în câteva jocuri: Uprising și Battlezone, ambele din aceeași perioadă și având aproximativ același stil. Oarecum și titlurile Dungeon Keeper seamănă în acest aspect.

O nouă tehnologie deblocată!

Există așadar mai multe facțiuni care se luptă pentru controlul planetei. După cum am mai zis în campania oficială tu ești de partea Rezistenței. Aceasta are cel mai mare număr de unități și sunt cele mai echilibrate, însă nu neapărat cele mai puternice mai ales că sunt și cam scumpe. Apoi sunt Ghorkovs, niște eurasiatici ușor comuniști al căror punct forte este viteza. Cea mai stresantă unitate a lor este un tănculeț mic și afurisit numit Speedy. AI-ului îi place să parcheze câte 2-3 din ăștia în spatele bazei tale și să-ți piseze încet dar sigur scuturile. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să bubui în aer din cauza lor.

Un mesaj pe care îl veți vedea destul de des.

Taerkastens sunt niște fanatici relgioși ce dau vina pe avansul tehnicii pentru ce i s-a întmplat omenirii. Ca atare stitlul lor vizual le reflectă anacronismul: tancurile și avioanele par venite din primul război mondial. Unitățile sunt lente dar compensează prin armură, o escadrilă de tancuri sau avioane de-ale lor îți pot face ferfeniță baza dacă nu le elimini repede.

Grei de ucis.

Mikonienii sunt extratereștrii răi pe care trebuie să îi elimini în ultima misiune. Pământul pe care îl cuceresc capătă aceeași înfățișare viermănosă pe care o au și unitățile lor. Acestea i-au aspectul unor forme geometrice cum ar fi cuburi sau conuri, astfel e greu să îți dai seama încotro le sunt îndreptate armele până e prea târziu. Ele sunt cele mai puternice din joc, însă punctul lor slab este armura deificitară, ele picând ca muștele sub focurile tale.

La vânătoare de paralelipipede dreptunghice.

Acestea sunt facțiunile principale cu care poți juca și în multiplayer. În campanie mai întâlnești alte două, cele mai puternice părerea mea. Black Sect sunt o facțiune care poate construi orice unitate a celorlalte grupuri. În plus ei sunt invizibili pe radar și pe hartă, ei putând fi detectați doar vizual. În fine ultimii și de departe cei mai agasanți sunt a doua rasă extraterestră numită Sulgogars, un fel de plante care îți vor face zile fripte. Singura slăbiciune este că ei nu pot construi centrale. Măcar atât.

Poate că nu trebuia să raiduim Aria 51, ce ziceți?

Înainte de a încheia trebuie să menționez un alt aspect la care jocul excelează și anume sunetul. Se vede că producătorii au muncit mult l acest capitol. Nu doar că fiecare vehicul (și sunt peste 30 în total) deci nu doar că fiecare vehicul are porpiul sunet de motor, dar și zgomotele pe care le scot rachetele și mitralierele diferă de la unul la altul. De fapt de multe ori se întâmlplă să fii conștient de prezența un anumit tip de inamic în zonă înainte ca el să apară pe radar, doar stând cu urechile ciulite, iar bazele inamice le vei localiza ascultând zumzetul lor caracteristic. Unitățile au și voci în funcție de categoria din care fac parte și ele vor comenta la acțiunea de pe ecran. Am menționat asta și în alte articole, dar sunetului unui joc ar trebui să i se acorde la fel de multă importanță ca și graficii.

Să vină rachetele!

Și că tot veni vorba, grafica era destul de urâtă chiar și în 1998. Battlezone, un joc din același an arăta mult mai bine. Este adevărat că acesta nu permitea apariția a zeci sau sute de unități la un moment dat pe ecran. Cu toate că paleta de culori este destul de restrânsă, producătorii au reușit să aducă varietate de la o misiune la alta. În Nordul Africii predomină culorile galben și portocaliu, iar Scandinavia este mereu albastră și întunecată. Singurul element comun este cerul, care indiferent de timpul zilei sau de culoare îți aduce mereu aminte că te afli pe o planetă muribundă cu un mediu înconjurător care probabil nu va mai putea niciodată găzdui viața. Și totuși, dacă te uiți atent printre norii pixelați, poți întrezări câte o rază timidă de soare, precum o creangă de măslin, semn că cine știe, poate că într-o bună zi viața își va regăsi iarăși locul printre ruinele unei lumi apuse....

Un apus de soare frumos, păcat de turela aia mikoniană de după deal.

Urban Assault nu este un joc perfect. Trebuie să recunosc că la un moment dat misiunile devin destul de repetitive, mai ales că strategiile pe care le poți folosi sunt destul de restrânse la număr. În nici un caz nu este un joc pentru cei care vor o strategie profundă. Pentru mine va rămâne pe veci un titlu de referință. E greu să te lupți cu nostalgia asta. Atunci când am început acest sait mi-am notat câteva titluri despre care trebuie neapărat să vorbesc, iar acum lista s-a mai scurtat cu un joc. Încă vreo 5 sau 6 și mă pot retrage în plină glorie. Așadar dacă vreți să jucați și voi Urban Assault atunci mergeți pe Metropolis Dawn de unde puteți descărca gratuit jocul. Lui Microsoft nu-i pasă de titlurile asupra cărora deține drepturi de autor așa că cu siguranță nu-l vom vedea relansat prea curând.