Dungeons & Dragons, jocul original.
Prima versiune D&D venea într-o cutie albă în care se aflau trei cărticele detaliind regulile jocului. Acestea erau Men & Magic, Monsters & Treasure, și The Underworld & Wilderness Adventures, deci practic ele anticipând structura clasică a viitoarelor versiuni publicate tot sub forma a trei cărți: Player’s Handbook (PHB), Monster Manual (MM), și Dungeon Master’s Guide (DMG). Termenul ”role-playing game” nu apare nicăieri, subtitlul cărții fiind ”Rules for Fantastic Medieval Wargames”. Jocul inițial punea la dispoziție doar două clase: fighting-man și magic-user, însă la insistențele lui Arneson mai fu adăugat și cleric ca personaj intermediar ce poate să și lupte și să și facă vrăji, dar nu la fel de bine ca primii. Ca rase fantastice avem dwarf, elf, și halfling (în prima versiune folosindu-se termenul de hobbit, însă acesta fu repede schimbat pentru a evita orice litigiu cu Tolkien Estate), dar în mod surprinzător regulile precizează că, dacă arbitrul e de acord, jucătorii pot juca orice, inclusiv dragoni!
White Box, Cutia Albă. Locul de unde a început totul.
Că tot veni vorba de Tolkien, mulți cred în mod eronat că scrierile sale sunt o sursă principală de inspirație, însă nu este chiar așa. Poate cea mai strânsă legătură o reprezintă cele trei rase fantastice prezente în joc, însă sursele reale sunt cele precum scrierile lui Edgar Rice Burroughs, Robert E. Howard, Fritz Leiber, sau Michael Moorcock. Interesant este și faptul că primul personaj menționat în prefața jocului este nimeni altul decât John Carter de pe Marte, personajul lui Burroughs din seria sa de romane științifico-fantastice intitulată Barsoom. Ca atare Gygax și cu Arneson își imaginau că jocul lor poate fi jucat într-o gamă foarte largă de universuri, nu doar cele fantasy.
John Carter, Conan, Elric, trei legende ”pulp fiction”.
În anii care vor urma TSR va mai lansa încă patru suplimente ce vor extinde mult conținutul jocului. Primul se numește Greyhawk (1975, Gary Gygax și Rob Kuntz) numit după numele campaniei lui Gygax și adaugă două clase noi: thief și paladin, ca variantă de fighting-man. Al doilea se cheamă Blackmoor (1975, Dave Arneson) și adaugă alte două noi clase: assassin și monk. Tot aici trebuie să menționăm un lucru foarte important și anume prima aventură oficială publicată vreodată: Temple of the Frog. Al treilea supliment se numește Eldritch Wizardry (1975, Gary Gygax și Brian Blume), introduce clasa druid și adaugă reguli pentru puteri psionice. În fine ultimul supliment se intitulează Gods, Demi-Gods & Heroes (1976, Rob Kuntz și James Ward) și oferă o gamă largă de zeități și personaje mitologice din diverse panteonuri universale.
Suplimente nealimentare.
Impresionant este faptul că în cadrul acestor șapte cărticele lansate pe o perioadă de numai doi ani de zile facem cunoștință cu cam 80% din ceea ce cunoaștem noi azi ca D&D. Aici facem pentru prima oară cunoștință cu vrăji precum magic missile sau cloudkill, monștri precum rust monster sau owl bear, care apropo sunt ”””inspirați””” din niște jucării japoneze care veneau în pungi de plastic (ca fapt divers îmi aduc aminte că am avut și eu un ”rust monster” din ăsta când eram mic!), și obiecte magice precum bag of holding sau sphere of annihilation. ”Universul” Dungeons & Dragons este ca și format. O mențiune specială legată de aliniamentele posibile; acestea erau doar trei la număr: law, neutrality, și chaos, sursa de inspirație fiind scrierile lui Michael Moorcock. Legăturile cu jocurile de război rămân și ele încă strânse, mergând până la punctul în care în aventura mai sus menționată jucătorii au de confruntat sute, dacă nu chiar mii de oponenți, jocul presupunând că personajele vor recruta armate de lefegii pe care să îi conducă în luptă, iar charisma este de fapt atributul cel mai important, deoarece o valoare mai mare însemna recrutarea unui număr mai mare de soldați.
Domo arigato, Gaigakusu-san.
Din păcate relația dintre Arneson și Gygax se va deteriora pe zi ce trece, iar altercațiile tot mai dese dintre cei doi îl vor determina pe cel din urmă să lanseze o nouă versiune a jocului, una mai... avansată.
Jocuri video
Evident, din cauza vârstei, nu există, din câte știu eu, nici un joc licențiat oficial OD&D. Singurul care aduce oarecum aminte de bătrânescul joc de rol ar fi poate Knights of the Chalice. Jocul folosește regulile 3.5e, însă lucrul care îl apropie de OD&D este faptul că pune la dispoziție doar trei clase: fighter, cleric, și wizard.
