Grafică, muzică, sunet, voci, control, pornache
Stilul grafic al trilogiei Muv-Luv este cel tipic pentru cel din animeurile începutului anilor 2000: frizuri exagerate, viu colorate, cu ochi imenși și foarte expresivi. Nu e un stil care să placă tuturor, de fapt sunt sigur că mulți se vor feri de acest titlu doar din cauza sa. Nici pe mine nu m-a dat pe spate inițial, însă până la urmă m-am obișnuit cu el și sincer acum nici nu mi-aș putea închipui personajele altfel. Cred că li se potrivește perfect. Fundalurile pe de altă parte arată absolut superb din toate punctele de vedere, indiferent dacă ele depictează o scenă dintr-o clasă, una în natură, sau una pe un câmp de luptă. Roboții au un design plăcut, ușor recognoscibil, și nu sunt împopoțonați cu prea multe briz-brizuri inutile așa cum o fac altele tiluri. Extratereștrii sunt de-a dreptul hidoși, dar în sensul bun al cuvântului. Au fost concepuți cu unele trăsături umane astfel încât să amplifice și mai mult senzația de dezgust de groază în ochiul cititorului.
Însă de departe cel mai impresionant lucru la Muv-Luv este atenția de detaliu care a fost acordată fiecărei scene. Poate că cei care nu sunt familiarizați cu romanele vizuale nu vor înțelege prea bine acest lucru, însă cei care cunosc deja acest mediu știu foarte bine că experiența citirii unui astfel de roman este una destul de statică, în general nefiind vorba de foarte multă mișcare pe ecran. Aici, în schimb, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Proiectul s-a bucurat de un buget enorm așa că dezvoltatorii l-au investit în cele mai mici detalii astfel încât experiența cititorului să fie cât mai imersivă. „Sprite”-urile personajelor au foarte multe variații, își schimbă adeseori poziția pe ecran, și nu doar stânga-dreapta, ci și fundal-prim-plan, astfel încât totul îți dă o senzație de adâncime. Ochii clipesc, gurile se mișcă atunci când vorbesc, camera se mișcă adesea și ea în funcție de natura evenimentelor de pe ecran. Aceste lucruri fac unele scene, și mă gândesc aici mai ales la cele de acțiune, extrem de dinamice pentru un roman vizual. Mi-ar fi plăcut ca acesta să fie standardul în industrie când vine vorba de grafică dar știu că cer prea mult.
Singurul reproș pe care îl am este că, cel puțin în versiunea modernă, dezvoltatorii au luat o decizie de o idioțenie halucinantă în ceea ce privește grafica. Romanul original a fost lansat în anul 2003 pe vremea când majoritatea monitoarelor erau 4:3 așa că dezvoltatorii s-au gândit, în nemărgnitia lor înțelepciune, că ce bine ar fi dacă ar ciopârți toate ilustrațiile în sus și în jos astfel încât să încapă bine pe formate 16:9. Nu e prima oară când văd un astfel de măcel grafic și tare-mi e că trendul acesta va continua.
Sunetul este și el de mare clasă. Atunci când merg, personajele scot sunete de pași și există tot soiul de mici sunețele din acelea care indică mișcarea. Armele sună amenințător pe câmpul de luptă, însă pentru a amplifica și mai mult senzația de groază extratereștrii, deși au guri, nu scot absolut nici un sunet. Tare!
În ziua de azi ne așteptăm cu toții ca un anime dublat în japoneză să aibă parte de un joc actoricesc de primă clasă, iar acest lucru este valabil și pentru romanele vizuale. Lucurile nu stăteau însă la fel de bine și acum două decenii. Deși genul apăruse deja încă de prin anii ’90, calitatea vocilor nu se ridica la cea din animeuri, multe romane vizuale nefiind nici măcar vorbite. Muv-Luv este o excepție a acelor vremuri ce vine cu o distribuție cu care orice anime s-ar putea mândri. Toate personajele sună exact așa cum te-ai aștepta și actorii reușesc de fiecare dată să exprime perfect tonul situației și sentimentele personajului respectiv. Muzica este și ea bestială. Coloana sonoră este absolut grozavă și se potrivește ca o mânușă fiecărei scene. Piesele muzicale din introuri și outrouri sunt legendare iar versurile lor acompaniază perfect povestea. Un mic pont: versurile din introul vechi al lui Alternative, și anume piesa Asu e no Houkou, capătă o cu totul și cu totul altă însemnătate după ce termini povestea.
Cât despre interfață, și aici Muv-Luv face ceva diferit față de majoritatea romanelor vizuale. În mod normal acestea vin cu o bară ce acoperă partea inferioară a ecranului și care deservește ca suport pentru text și pentru butoanele interfeței. Muv-Luv elimină această bară și afișează textul direct pe ecran precum niște subtitrări ceea ce are ca efect creșterea și mai mult a imersiunii. Meniul poate fi adus la vedere cu un simplu clic dreapta și există clasicele opțiuni de autocitire și de sărire peste segmentele deja ctitite. Viteza autocitirii vine cu doar trei setări din păcate: încet, mediu, și rapid. Mediu a fost un pic prea încet pentru mine, așa că am setat-o la rapid ceea ce uneori m-a nevoit să reiau anumite pasaje dacă erau prea lungi și nu am apucat să le citesc. Nu s-a întâmplat prea des treaba asta, dar merită menționat. Am rulat programul pe Windows 7, dar bănuiesc că poate rula la fel de bine și pe unele versiuni mai moderne.
Variantele de Steam vin cenzurate, așa că pentru a debloca conținutul 18+ trebuie instalate niște petice suplimentare. Trebuie spus totuși că dacă ai venit aici strict pentru hentai atunci lasă-mă să-ți zic că ai bătut drumul degeaba. În Muv-Luv (aici mă refer la Extra + Unlimited) există doar câte o singură scenă pentru fiecare personaj feminin, lungă de cam ~5 minute, și puternic cenzurată cu mozaicuri mari și colțuroase. Ca atare nu pierdeți mare lucru dacă nu instalați peticul. Există alte titluri mult mai bune dacă vreți așa ceva, credeți-mă pe cuvânt. Eu l-am instalat totuși pentru că am OCD și simt nevoia să deblochez fiecare ilustrație din galerie.
Când vine vorba de Alternative lucrurile stau un pic altfel însă. Nu doar că scenele erotice sunt multe mai relevante pentru firul narativ, dar cenzura mai implică și atenuarea unor scene cu violență mai grafică ceea ce reduce mult din impactul acestora. Romanul nu este nici pe departe un „gorefest” iar scenele acelea violente chiar sunt printre cele mai importante din cadrul poveștii. Ca atare recomand călduros instalarea peticului 18+ pentru Alternative dacă vreți să aveți parte de experiența narativă completă.


