Războiul. Războiul nu se schimbă niciodată. 2.

Articol publicat de Ion la data de 2025.

A trecut aproape un veac de când Vault Dweller a învins armata super mutanților și pe conducătorul lor, așa numitul The Master. Prea multe nu se știu despre el cu excepția câtorva legende spuse la foc de tabără. Cu timpul însă lumea uită aproape în totalitate de el. Umanitatea are lucruri mai bune de făcut: trebuie să reconstruiască civilizația distrusă de armaghedonul nuclear. Ne aflăm acum în anul 2241, 80 de ani de la evenimentele din primul Fallout. Omenirea încă nu și-a revenit complet de pe urma dezastrului din 2077, dar lucrurile par să se îndrepte înspre bine, cel puțin la nivel superficial. La fel precum războiul, nici natura umană nu se schimbă niciodată... decât dacă cumva este supusă vreunui virus experimental precum în primul joc.

Soarta oricărui erou.

Fallout 2 este PAM-PAM-PAM continuarea celui mai bun RPG al anului 1997 (în ciuda protestelor unor fan(atic)i Blizzard), ce a fost lansat la mai puțin de un an distanță de acesta, în luna octombrie 1998. De data aceasta competiția era un pic mai variată față de cea din anul precedent: Might and Magic VI, Baldur’s Gate, Return to Krondor, expansiunea Hellfire pentru Diablo, și nu în ultimul rând portarea de PC a lui Final Fantasy VII sunt doar câteva dintre RPG-urile faimoase lansate în acel an, bașca toate celelalte jocuri extraordinare aparținând altor genuri. 1998 a fost cu siguranță unul dintre cei mai tari ani din istoria jocurilor de PC.

Ghid turistic.

Echipa era formată cam tot din aceiași oameni care au lucrat la primul joc, el fiind lansat sub egida Black Isle Studios, proaspăt formata divizie RPG a Interplay. Această companie se confrunta cu mari probleme financiare în acel an, fapt ce i-a obligat pe dezvoltatori să muncească într-un ritm foarte alert, ei fiind nevoiți să scoată jocul în doar nouă luni de zile! Ufff... Anii ’90 au fost X-tremi din multe puncte de vedere. Acest lucru a avut clar un impact negativ asupra jocului deoarece, cu toate că la suprafață cele două seamănă foarte mult, la o inspecție mai atentă îți dai seama că nu ai de a face cu o viziune la fel de coerentă precum în primul.

Grafica e în continuare ”muncită” bine.

Povestea te pune în rolul așa numitului ”Chosen One”, Alesul, locuitorul unui trib de sălbatici din pustiurile coastei de vest a Americii de Nord numit Arroyo. Și aici întâlnim prima problemă a acestui joc, și anume libertățile masive pe care le ia în raport cu lorul stabilit în primul joc. Finalul lui Fallout este destul de clar, în sensul în care oamenii sunt pe drumul reclădirii vechii civilizații. Umanitatea se află pe calea progresului tehnologic (nu și moral), și cu toate astea iată-ne aici în acest sat de sabatici parcă desprins din Winnetou, cu tot cu șamani și alte superstiții care sunt precum nuca în perete în anul 2161, fie el și post-nuclear. Nu e ca și cum Arroyo ar fi o comunitate care nu are nici un contact cu celelalte așezăminte din jur, acestea aflându-se pe o treaptă a civilizației cât de cât logică având în vedere universul jocului. Pentru ce s-a luat o astfel de decizie de design nu știu foarte precis, însă din câte am înțeles, din cauza procesului de dezvoltare haotic cu care s-a confruntat jocul, șefii de echipă au fost nevoiți să dea frâu liber imaginației fiecărui designer în parte, așa că fiecare a venit cu propria sa idee indiferent cât de creață ar fi fost.

Ce tatuaj mișto ai, moșule.

În fine, scopul Alesului este acela de a găsi așa numitul G.E.C.K. adică Garden of Eden Creation Kit, o unealtă miraculoasă care poate transforma orice parcelă de pământ sterp într-un paradis mănos propice agriculturii. Pentru ca lucrurile să fie și mai interesante, Alesul este nimeni altul decât nepotul lui Vault Dweller, întemeietorul lui Arroyo! Astfel Alesul trebuie să călătorească în ”țara de baștină” a bunicului său, legendarul Vault 13, unde s-ar găsi acest miraculos G.E.C.K. Povestea nu este neapărat foarte incitantă, însă legătura directă pe care Fallout 2 o face cu predecesorul său este un lucru de apreciat.

Pe când se potcoveau radscorpionii cu 99 de potcoave.

Așadar Alesul nostru pornește la drum, însă nu înainte de a trece printr-un tutorial care să-l învețe pe jucător ce și cum. Locația acestuia este un complex subteran de piatră săpat în inima unui munte. De cine și de ce, nimeni nu poate spune. Încă un lucru care te scoate din imersiune. La capătul acestui plictisitor tutorial Alesul găsește cel mai de preț lucru pe care tribul îl are în posesiunea sa: costumul cel albastru de spandex al strămoșului său. Astfel echipat eroul nostru pornește în lumea largă în căutarea vestitului Vault 13.

Abia aștept să mă plimb sub soarele deșertului îmbrăcat într-un cosum de plastic mulat pe corp.

Călătoriile Alesului îl vor purta peste tot pe coasta de vest, din deșertul Mojave și până la oceanul Pacific, harta lui Fallout 2 fiind cam de două ori mai mare decât cea a primului joc. Ca atare conținutul său este și el cam dublu față de cel din primul. Luând în calcul durata mică a dezvoltării acestui joc cred că este clar pentru toată lumea că în cazul de față avem de a face cu mai multă cantitate decât calitate. Cu toate că Fallout 2 vine cu mai multe misiuni, acestea sunt și în mare parte mai liniare decât cele precedente. Chiar și așa multe dintre ele sunt foarte memorabile, cum ar fi de exemplu cea din Modoc unde arunci în aer o budă umplând localitatea respectivă de cacao.

Drumurile tale te vor purta inclusiv prin India post-apocaliptică.

Locațiile sunt foarte variate ca tematică, conținut, și calitate. Cele mai multe au logică și se integrează perfect în univers. Avem tot soiul de mici localități care abia supraviețuiesc, avem o colonie minieră, avem un reactor nuclear controlat de guli, ei fiind singurii simțindu-se ca acasă într-un astfel de loc radioactiv. Ba mai dăm și de New Californa Republic, adică vechiul sătuc Shady Sands, condus acum de vechea cunoștință a lui Vault Dweller, și anume Tandy. Poate cel mai interesant loc este Vault City, un veritabil oraș fondat cu ajutorul unui G.E.C.K., un loc extrem de elitist cei care nu sunt originari din adăpostul respectiv sau care nu-și demonstrează intelectul superior sunt considerați cetățeni de rangul doi, sau trei, sau patru...

Dacă jocul ar fi fost lansat în ziua de azi culoarea și sexul acestui personaj ar fi fost radical opuse.

Pe de altă parte avem de a face cu alte localități care sfidează orice logică. Unul dintre acestea este San Francisco, năpădit de chineji și de... hubologi! Un altul este New Reno, un loc provenit parcă din filmele cu gangsteri din epoca de aur a Hollywoodului, unde toți mafioții au accent italian, poartă fedora, și se îmbracă precum Gigi Becali. Bineînțeles jocurile de noroc, drogurile, și prostituția sunt ”industria” principală a orașului. Ba mai au și un studio de filme porno. Oamenii ăștia nu au bani nici ca să bea apă (literalmente), dar cumva au bani de dat pe filme porno. Logic.

*tips fedora*

Nu e vorba că toate aceste locuri nu ar fi interesante din punct de vedere al gameplayului, căci ele sunt pline de conținut. De exemplu New Reno este de departe cea mai complexă locație, aici Alesul putându-se avânta în mijlocul intrigilor a trei clanuri rivale. De-asemenea dacă este suficient de puternic poate deveni chiar și campion de box, iar dacă este femeie și are suficiente puncte alocate în Agilitate poate deveni chiar starletă porno! Ah, apropo, dacă îți dorești contact intim trebuie să te asiguri că ai mereu la tine în inventar un prezervativ, altfel te poți trezi cu cine știe ce boală lumească.

Din înțelepciunea Vestului Sălbatic.

Problema este că multe din elementele prezente nu au nici un sens și distrug imersiunea pe care Fallout 1 a realizat-o cu atâta măiestrie prin coerența cu care era alcătuit universul său. Prin comparație Fallout 2 este precum un parc de distracții. Ia uite ce e acolo: uau gangsteri! Acolo? Uau, hubologi!, Dincolo? Uaaaaa deathclaws care vorbesc!!! CÂT DE JMEKER KWAYE! La asta dacă mai adăugăm și un număr exagerat de mare de easter eggs cut to soiul de referințe ba din Mony Python, ba din Star Trek, ba de nu știu unde, rezultă un joc care parcă face tot ce îi stă în putință să te scoată din imersiune. Unii fani au acuzat, pe bună dreptate, pe Be*hesda pentru faptul că au măcelărit lorul în Fallout 3 și că și-au bătut penisul de moștenirea jocurilor vechi, însă adevărul este că primii care au făcut asta au fost înșiși creatorii originali cu acest al doilea joc al lor.

Nu știu ce-or fi fumat dezvoltatorii ăștia dar cu siguranță că ar trebui să înceteze.

Antagoniștii din acest joc sunt reprezentați de așa numita Enclave, o... enclavă a fostului guvern american, care doresc să facă ordine și disciplină și să aducă întreaga coastă de vest sub flamura Unchiului Sam, fiind dispuși să facă ORICE pentru a-și atinge scopurile. O premiză interesantă, zic eu. Finalul este din păcate foarte dezamăgitor. Dacă în primul joc lucrurile puteau fi abordate în ce ordine vroiai și ți se permitea rezolvarea problemei în mai multe moduri în funcție de iscusințele personajului tău, în Fallout 2 totul se încheie printr-o luptă obligatorie.

Primiți cu colindul?

În rest noutăți nu sunt prea multe. Cu excepția câtorva ”perks” noi și a unor foarte bine venite funcții de confort jocul nu aduce mai nimic nou. De exemplu acum poți ”împinge” NPC-urile pentru a le da din calea ta. Inventarul e și el oleacă mai ergonomic și acum poți introduce sume mai mari de 3 cifre atunci când faci comerț. Ah, că era să uit, acum unitatea de schimb nu mai sunt capacele de sticlă, ci monedele de aur. Merită să amintim și de o mașină numită Highwayman, practic un Chrysler, care vine cu un portbagaj EXTREM de încăpător și care îți va permite să te deplasezi foarte rapid și să eviți multe ambuscade atâta timp cât ai suficiente celule de energie pentru a-l alimenta. Nu este ușor să îl obții, fiind necesare și niscaiva cuesturi plus explorare, dar efortul se merită cu vârf și îndesat, credeți-mă.

Șefu, schimbă și mie planetarele.

În rest grafica este aceeași, muzica aproximativ aceeași, compusă și de această dată de Aphex Twin Mark Morgan. Companionii sunt un pic mai interesanți decât cei din primul joc, acum mulți dintre ei venind cu ”capete vorbitoare” plus voci ce contribuie foarte mult la personalitatea lor, interpretate în continuare de actori extrem de talentați. Tocmai de aceea cei mai memorabili vor fi probabil Sulik, sălbaticul cu un os pe post de piercing la nas, Marcus, un supermutant fost membru al armatei Stăpânului, și bineînțeles MYRON, BABY, MYRON! Prietenii știu de ce. Unii sunt mai utili decât alții, dar vă voi lăsa pe voi să îi descoperiți pe toți. Oricum nu se compară nici unul cu Dogmeat.

Siiiiiigur că da.

Fiind făcut pe brânci este și de așteptat ca jocul să fi fost lansat cu tot soiul de probleme de ordin tehnic. Din fericire în ziua de azi acestea nu mai prezintă o problemă deoarece toate bugurile au fost demult reparate de către comunitatea de fani, ba mai mult decât atât există chiar și moduri care restaurează conținutul ce nu a mai putut fi adăugat din cauza lipsei de timp. Nu tot conținutul lipsă se merită însă, o parte din el fiind mai bine lăsat uitării...

'trăiți, domn' sergent!

Vreau să închei acest articol subliniind un sigur lucru: Fallout 2 NU este un joc rău. Este un RPG bun, și cu siguranță că dacă ar fi fost lansat astăzi ar fi fost considerat o capodoperă. Vine cu o tonă de conținut, uneori bun, alteori nu, însă cu siguranță că nu este un joc pe care să îl ratezi dacă ești un fan al RPG-urilor de școală veche. Sau medie. Cred că alea de școală veche sunt cele din anii ’80 totuși.

Chestia asta cred că valorează acum o avere.

Ca să înțelegeți însă mai bine sentimentele mele față de acest joc trebuie să vă fac o destăinuire. Pe primul Fallout l-am terminat de nenumărate ori. Este un joc pe care îl știu aproape pe de rost. Ajută și faptul că e un joc de doar vreo 15 ore. Pe acesta de față însă l-am terminat doar de două ori în viață: o dată când l-am jucat prima oară acum vreo 20 de ani, și încă o dată anul acesta. L-am început de mai multe ori în trecut însă de fiecare dată l-am abandonat undeva pe parcurs. Pesemne că greșeala mea a fost aceea că mereu am încercat să le rejoc pe ambele cap coadă, la fel cum am făcut-o pentru prima oară pe vremuri. Fallout 2 este un joc mai lung și cu mai mult conținut, dar cu siguranță mai diluat. Chiar și-așa rămâne unul din cele mai bune RPG-uri ale acelor vremuri și merită cu vârf și îndesat atenția oricărui pasionat al genului.

Eu v-am zis că jocul ăsta e plin până la refuz de referințe culturale, dar voi nu m-ați crezut.