Unlimited și deblocarea unui potențial nelimitat
Takeru se trezește într-o bună dimineață după un vis ciudat. Se dezmeticește și imediat își dă seama că ceva nu e-n regulă. Este mult prea liniște. În mod normal diminețile sale îi sunt animate de celelalte persoane din preajma sa, mai exact de Sumika și de Meiya împreună cu anturajul ei. Hmm, ciudat, își zice el. Pe unde o fi toată lumea? De ce nu a venit Sumika să mă trezească? În orice caz, e o zi de școală așa că se îmbracă repede, își pune Game Guy-ul în ghiozdan (am uitat oare să menționez că ne aflăm în anul 2001?) și iese pe ușă.
Priveliștea care îl întâmpină este una cu totul și cu totul neașteptată. Orașul arată ca în urma unui atac nuclear. Întreg cartierul său se află în ruine și nu se vede nici țipenie de om pe stradă. Însă arătarea cea mai ciudată sunt rămășițele unui robot gigantic aflate chiar lângă casa sa. „Cât de tare!”, se gândește Takeru. „E exact ca în Valgern-on! Și cât de realist pare visul ăsta.” Convins că se află în cadrul unui vis el pornește agale înspre liceu, pe drum găsind aceeași priveliște dezolantă. Ajungând în fața liceului își dă seama că locul său a fost luat de o bază militară. „Hai să vedem până unde merge visul ăsta”, își zice el, și purcede să stea la o vorbă cu cei doi militari care păzesc intrarea în unitate. Cei doi îl iau la trei păzește și îi cer să se legitimeze. Takeru, crezând încă că se mai află într-un vis, începe să-i ia la mișto pe cei doi. Însă în momentul în care primește niște lovituri din partea celor doi și este aruncat în cătușe într-o închisoare, începe să realizeze cu oroare că poate totuși nu se află într-un vis.
În timp ce se află în spatele gratiilor și contemplează situația sa delicată, răsunând prin holurile zonei de detenție se aude o voce familiară. Este cea a profesoarei sale de fizică, Yuuko-sensei! Spre disperarea sa însă, el constată cu stupoare că ea nu știe cine este și că nu l-a mai văzut niciodată, însă este dispusă să stea de vorbă cu el și să îi răspundă la întrebările sale. Află că lumea se află de decenii în război cu o rasă extraterestră numită BETA și că umanitatea se află într-un mare dezavantaj.
O bună parte a suprafeței pământului a fost nimicită iar majoritatea populației a fost decimată. Există doar câteva cuiburi de rezistență unde umanitatea încearcă să se regrupeze, să dezvolte noi tehnologii, și să respingă cumva invazia extraterestră. Lui Takeru i se face o ofertă de nerefuzat: Yuuko-sensei îi promite să-l ajute să elucideze misterul apariției sale în această lume, iar la schimb Takeru se va alătura unei trupe de cadeți ce se antrenează pentru pilotarea unor roboți uriași numiți TSF (Tactical Surface Fighter), singurele aparate în stare să lupte piept la piept cu forțele extraterestre.
Saltul calitativ al scriiturii de la Extra la Unlimited este pur și simplu astronomic. Este greu de închipuit că cele două fac parte din aceeași poveste și că provin din condeiul aceluiași autor. A venit vorba să vă spun exact ce fel de gen literar este Muv-Luv. Cred că termenul cel mai bun pentru a-l descrie este ”bildungsroman” (Bildung = formare, în germană), știți voi, cuvântul acela pe care îl tot auzeam noi la orele de limba română și pe care nu îl înțelegeam prea bine, dar credeți-mă, citind de curând această serie m-au izbit din urmă toate amintirile din școală de la ora de română.
De-acum înainte tematica centrală a poveștii o reprezintă formarea personalității eroului și maturizarea acestuia în urma încercărilor ce îl așteaptă. La originiea sa, Takeru este un adolescent cum am fost majoritatea. Foarte delăsător și foarte încrezător în lumea liniștită în jurul căreia a crescut. Majoritatea societăților dezvoltate ale începutului de mileniu sunt niște societăți pașnice unde viața decurge de la sine. Societatea e construită de așa natură încât nevoile de bază sunt în general garantate, atâta timp cât ești dispus să depui efortul necesar pentru ele. În plus de asta, societatea modernă se bucură de tot felul de produse și servicii care, chiar și cu numai un secol în urmă, ar fi putut părea un lux inclusiv pentru păturile înalte ale societății. Și iată-l pe Takeru, un puștan de liceu provenit dintr-una dintre cele mai afluente societăți ale lumii, găsindu-se acum într-o lume în care moartea poate surveni în orice clipă, și unde pentru a putea supraviețui, fiecare trebuie să fie dispus să depună sacrificii atât materiale cât și trupești.
Evident, se va (re?)întâlni cu foștii colegi de liceu și cu celelalte persoane din viața sa care bineînțeles că nu îl recunosc. Aceștia sunt cam la fel ca cei pe care îi cunoștea în universul Extra, și nu prea. În mare parte personalitatea lor este cam aceeași, însă spre deosebire de alter-ego-urile vechi, aceștia sunt niște oameni căliți, trecuți prin viață, chiar și la vârsta lor fragedă, și care au fost crescuți cu niște principii mult diferite față de cele cu care Takeru este obișnuit. Meiya e cam tot aceeași domnișoară stoică și cu bune maniere, Miki e cam tot aceeași fată pisicoasă și drăgălașă (și o foarte bună lunetistă), iar Chizuru și Kei sunt tot aceleași cațe nesuferite, iar Mikoto este... eh, vă las pe voi să vedeți mai departe :^) . Yuuko-sensei este acum Kouzuki-hakase (adică profesor doctor), vice-comandantul bazei Yokohama unde sunt cu toții detașați, o persoană cu extrem de multă influență. Poate cea mai puternică schimbare se vede în Marimo-chan, care acum este sergentul Jinguuji, un ofițer sever unde abia dacă se mai întrevede bunătatea pe care Takeru o știa. Cât despre Sumika... nu a auzit nimeni de Sumika... În schimb face cunoștință cu un personaj nou și foarte misterios pe numele de Kasumi. Hmm.....
Cu toții sunt mai maturi decât așa cum îi cunoaște el, iar la început îi este extrem de greu să se acomodeze, atât din punct de vedere fizic, dar mai ales din punct de vedere psihologic. Scriitorul surprinde extrem de bine detalii fine ale psihologiei umane. De exemplu unul dintre aspectele cele mai importante ale identității fiecăruia este modul în care individul este identificat de ceilalți. Când îl văd pentru prima oară, colegii lui de trupă îi zic „Shirogane-san”, așa cum e și normal cu o persoană abia cunoscută, însă Takeru insistă ca fiecare dintre ei să îl strige exact așa cum o făceau în lumea din Extra: Meiya „Takeru”, Miki „Takeru-san, șamd. Inițial va face tot ce îi stă în putință pentru a nega realitatea în care se află, însă încetul cu încetul își dă seama că este doar o încercare inutilă de a fugi de responsabilități și de a evada în propria sa lume lăuntrică.
Ocupația principală a unui soldat este pregătirea fizică așa că majoritatea timpului și-o petrece antrenându-se. După cum este și de așteptat el este la început o povară pentru restul escadrilei, inițial nefiind în stare să țină pasul cu ritmul alert al antrenamentelor, fapt ce va trage asupra sa antipatia colegilor săi, fiind și ei penalizați la comun. Takeru are în schimb un mare atu: este gamer. Da, ați citit corect! După cum am spus el și cu ceilalți se antrenează din greu pentru a deveni piloți de TSF, iar o condiție prealabilă pentru asta este stăpânirea unui simulator folosit în antrenarea piloților. Toate orele acelea petrecute în Valgern-on vor da în sfârșit roade! Aș putea să povestesc mai multe, însă ar fi păcat deoarece Unlimited pregătește foarte multe surprize și ar fi păcat să vi le stric.
După cum am zis și mai devreme, scriitura lui Unlimited este cu vreo 10 clase peste cea a lui Extra, totuși structura în sine nu se schimbă foarte mult. Cu toate că acțiunea are loc într-un alt mediu, situațiile rămân oarecum familiare, dar evident având un ton ceva mai serios. Paradoxal însă, inclusiv umorul este de mai bună calitate. Dacă Extra nu a reuși decât să îmi sustragă câteva zâmbete de pe buze, au existat destul situații în Unlimited care m-au făcut să plâng cu lacrimi. Momentele mele preferate sunt acelea în care Meiya devine dependentă de jocuri, și cel atunci când tatăl lui Miki vine în inspecție. Mai multe nu zic ca să nu stric surpriza, dar dacă se întâmplă să fie totuși cineva care citește aceste rânduri și să fi citit în prealabil romanul (extrem de puțin probabil) atunci știe exact despre ce vorbesc.
Un singur reproș i-aș putea aduce lui Muv-Luv Unlimited și anume modul în care au fost concepute finalurile sale. La fel ca și în Extra și aici ai câteva alegeri de făcut care vor determina tipa cu care te combini, și implicit finalul de care vei avea parte. Problema este că toate sunt identice indiferent de fata pe care ai ales-o. Ai parte de o scenă erotică (dacă ai instalat peticul 18+) și un final zguduitor care, într-adevăr, atunci când l-am parcurs pentru prima oară m-a lăsat cu lacrimi în ochi, însă efectul dispare treptat-treptat pe măsură ce parcurgi și restul finalurilor. Recomandarea mea este să îl alegeți pe cel cu fata care vă place cel mai mult (pentru cei mai mulți probabil Meiya) iar apoi să îl parcurgeți și pe cel cu Yuuko deoarece el oferă răspunsuri la niște întrebări pe care cititorul cu siguranță că și le va fi pus pe durata poveștii.
Dacă ar fi să descriu cel mai pe scurt Muv-Luv Unlimited atunci ar fi cu siguranță drept unul dintre cele mai tari „training arcs” din câte am văzut vreodată la care majoritatea animeurilor de tip shounen nici nu visează să ajungă. Takeru Shirogane cel de la sfârșitul lui Muv-Luv Unlimited este total schimbat față de cel pe care l-am cunoscut în Extra. Dintr-un băiat delăsător și fără de griji el devine un bărbat călit care e gata să poarte pe umeri toată povara responsabilității unei persoane adulte. Este o poveste aproape perfectă și cred că poate fi o sursă de inspirație pentru mulți. Ce-ar fi dacă te-ai trezi într-o bună dimineață și realizezi că te afli într-un război? Ce-ar fi dacă întreg stilul de viață comod al unui om modern ți-ar fi dat peste cap? Și ce-ar fi dacă însăși ziua de mâine s-ar afla sub semnul întrebării? Având în vedere situația din ultimii ani și conflictul ce pare să nu se mai termine care are loc la doar câteva sute de kilometri de granița noastră, eu cred că Muv-Luv este mai relevant ca oricând și poate fi luat drept pildă pentru noi toți...
Și totuși nu acesta este ceea ce are de oferit mai bun Muv-Luv.