Vremea regilor este ACUM!

Articol publicat de Ion la data de 31 ianuarie 2026.

Primul Age of Empires a luat lumea cu asalt în anul 1997 atunci când a apărut. 1997 a fost anul cu cel mai mare număr de RTS-uri lansate vreodată în istorie, iar jocul celor de la Ensemble Studios a fost cu siguranță cel care s-a bucurat de cel mai mare succes, în mare parte datorită talentului dezvoltatorilor săi, dar și mulțumită campaniei de marketing al Microsoft, dacă e să fim cinstiți. După cum am spus și în recenzia aceea, primul AoE ocupă un loc deosebit în inima mea, în pofida multiplelor sale neajunsuri. Ca atare în momentul în care am aflat că jocul urmează să aibă o continuare m-am simțit ca în al nouălea cer. Țin și acum minte cum devoram fiecare știre sau fiecare articol de prin revistele de la noi. Imaginile erau absolut superbe și nu mă mai săturam să le sorb din priviri!

Un interviu din PC Gaming nr. 13 din luna ianuarie 1999.

Presiunea pe care o simțeau dezvoltatorii ce venea din partea fanilor (chiar și a piraților de-aici din curul Europei) trebuie să fi fost imensă. Era și normal. După succesul primului joc așteptările erau mari de tot. De fapt planul era ca continuarea să apară încă din 1998, însă Ensemble a decis să scoată mai întâi expansiunea Rise of Rome pentru AoE 1 pentru a mai câștiga un pic de bani și de timp până când capodopera lor avea să se coacă bine. Astfel Age of Empires 2: The Age of Kings va vedea lumina zilei în luna septembrie a anului 1999. Nu-mi mai aduc aminte prea bine momentul când am pus efectiv mâna pe joc, probabil că extazul momentului mi-a cauzat o scurtă pierdere de memorie. Cert este că timp de câteva luni de zile nu m-am mai jucat nimic altceva.

Când am văzut pentru prima oară ecranul acesta am crezut că visez.

Jocul a îmbunătățit cam tot ce se putea îmbunătăți la primul joc. Este clar că dezvoltatorii au fost perfect conștienți de toate neajunsurile primului joc. Cred că primul reproș față de AoE 1 era cu siguranță pathfindingul. Acesta este muuuuuult îmbunătățit în al doilea joc, însă asta nu înseamnă că el este perfect. Au fost făcute două schimbări majore aici: în primul rând a fost îmbunătățit pathfindingul în sine, adică unitățile găsesc mult mai ușor drumul de la punctul A la punctul B. A doua mare schimbare vine prin adăugarea formațiilor de luptă.

Înainteeee MARȘ!

Nu sunt foarte multe, și sincer să fiu nici nu prea le-am folosit cu excepția primei, însă chiar și așa acum e altă viață. Cavaleria și cu infanteria stau în față, arcașii în rândul al doilea, iar la urmă stau preoții și unitățile de asediu. Adio momente idioate când catapultele o luau în față și călăreții se blocau mergând în urma lor. Cu toate că Pathfindingul nu este perfect, existând în continuare momente când dă greș, mai ales în ceea ce privește unitățile mari de asediu, avem de a face totuși cu o îmbunătățire semnificativă pe acest plan.

Cruciada în drum spre Ierusalim.

A doua cea mai mare hibă a primului joc era echilibrul dintre unități. Dacă mai țineți minte, am pomenit deja în acel articol că infanteria era doar carne de săgeți. Arcașii făceau legea. Și aici lucrurile s-au ameliorat, însă a fost adăugată o mecanică care mie nu îmi prea este pe plac, și anume „piatră-hârtie-foarfece”. Practic fiecare unitate are un lucru față de care e superioară și un altul față de care are o vulnerabilitate. Acesta se traduce prin faptul că unitatea A face X daune unității B, și X+n daune unității C, adică unității pe care trebuie să o contracareze.

Eterna rivalitate: francezii cu englezii.

Un exemplu clasic ar fi sulițașii care au un bonus de atac împotriva cavaleriei, însă care scârțâie împotriva restului unităților. Nu este jocul cu cel mai punitiv sistem de „piatră-hârtie-foarfece” și nu este nici primul (de fapt el mai fusese implementat și în Rise of Rome, vezi prăștierii meniți să pună capăt dominației arcașilor), dar există și alte jocuri unde el este implementat în mod mai inteligent (vezi ca exemplu seria Myth despre care am mai vorbit). Ca atare ești nevoit, într-un mod ușor artificial aș spune, să îți diversifici forțele armate. Dar măcar acum e și infanteria bună la ceva. Ca să fiu cinstit însă parcă tot aș prefera să mai dau un bănuț în plus și să îmi fac un cavaler, mulțumită vitezei superioare a acestora.

Cine n-are cavalerie mongolă să-și cumpere.

În rest gameplayul nu e foarte diferit față de primul joc. Aduni aceleași patru resurse fundamentale: mâncare, lemn, piatră, aur și construiești cam același tip de clădiri. O schimbare în bine este modul în care funcționează fermele: nu doar că unitățile pot păși acum peste ele, dar ele pot fi „reconstruite” la loc printr-un singur clic! A, și mai poți construi „ferme acvatice” adică năvoade. Că tot veni vorba de clădiri haideți să vorbesc un pic și despre grafică, căci aceasta a primit foarte mare atenție din partea producătorilor. S-a mărit foarte mult raportul dimensiunii clădirilor față de cea a unităților, astfel că acum construcții precum minuni și castele arată chiar impozante! De-asemenea unele clădiri precum morile de vânt sunt acum animate frumos ceea ce contribuie foarte mult la aspectul jocului.

Un Constantinopole impunător.

Primul Age of Empires venea cu un număr impresionant de civilizații, fiecare aparținând câte unui grup cultural care le determina și aspectul clădirilor și al interfeței. Age of Empires 2 ridică ștafeta și la acest capitol. Pe lângă tipicele bonusuri pe care le are fiecare civilizație, au mai fost adăugate două concepte noi: câte o tehnologie și câte o unitate specială pentru fiecare. Acestea sunt accesibile doar la castel și fac ca civilizațiile să se diferențieze și mai mult între ele.

Cavalerii aceia vor face în curând cunoștință cu iataganele mamelucilor mei (no homo).

Nu voi sta să le înșir pe toate dar printre ele voi aminti pe teutoni cu cavalerii lor îmbrăcați în armură grea, pe turci cu ienicerii lor ce ne făceau viața tare amară pe vremuri, pe englezi și faimoșii lor arcași, sau pe japonezi și nelipsiții samurai. În total vreo 13 civilizații în jocul de bază, plus încă vreo 5 în expansiune, dacă am numărat bine. Expansiunea intitulată The Conquerors se încumetă chiar să aducă și două popoare mezo-americane, respectiv aztecii și mayașii. Spun asta pentru că acestea erau niște popoare cu un nivel tehnologic sub cel al europenilor și asiaticilor de la acea dată, de exemplu ei nu cunoșteau caii, ceea ce înseamnă ce cele două civilizații nici măcar nu pot recruta cavalerie! Desigur, în numele echilibrului au trebuit făcute și niște concesii de ordin istoric, de exemplu ei pot construi totuși fierării și pot cerceta tehnicile de prelucrare a fierului.

Aztecii cercetând armurile de platoșă.

Cu toate acestea se vede că dezvoltatorii erau pasionați de istorie. În joc avem parte de o enciclopedie unde poți afla mai multe atât despre civilizațiile din joc cât și despre perioadele istorice pe care le vei parcurge, acestea fiind Evul Mediu Timpuriu, Epoca Feudală, Epoca „Castelelor”, și ultima și cea mai avansată fiind Epoca „Imperială”, practic zorii Renașterii, când vei avea acces în sfârșit la praf de pușcă! De-asemenea o funcție de confort extrem de bine venită este și introducerea arborelui tehnologic direct în joc, acum nemaifiind necesară răsfoirea manualului.

Noroc că au trecut goții pe-aici că așa suntem și noi menționați.

Cât despre conținut, acesta este foarte consistent și de foarte mare calitate. Jocul de bază vine cu cinci campanii: William Wallace și celții săi împotriva englezilor cotropitori, Ioana D’Arc și „francii”, Saladin și sarazinii împotriva cruciaților, campania de genocid împotriva Eurasiei a lui Ginghis Han și mongolii săi, și în final aventurile lui Frederic Barbă Roșie și încercarea sa de formare a „„Sfântului” „Imperiu” „Roman”” de națiune germană. Dintre toate cred că cel mai mult mi-a plăcut campania cu mongolii. Ca fapt divers pe vremuri nu am putut să termin misiunea a 3-a fără coduri, cea în care trebuie să treci dincolo de Marele Zid Chinezesc, din simplul motiv că jocul îmi sacada puternic pe sistemul de atunci; pesemne că 32 de Mb de RAM erau insuficienți pentru o hartă atât de EPICĂ! :^)

Nici calculatorul meu nu era pregătit să se „ocupe” de o asemenea hartă. :)))

Expansiunea The Conquerors vine cu trei noi campanii: cu Atila Hunul care a ajuns până la porțile Romei, campania de reconquiustă al lui El Cid, și în final preiei controlul asupra aztecilor în încercarea lor de a ține piept conquistadorilor lui Cortez. Pe lângă acestea mai sunt prezente și o serie de lupte istorice precum cea de la Hastings sau cea de la Agincourt.

Atila ante portas.

Toate aceste campanii s-au bucurat de foarte mare atenție din partea producătorilor. Începutul și sfârșitul fiecărei misiuni sunt acompaniate de niște secvențe cinematice statice, dar superb ilustrate și foarte bine scrise și interpretate care ajută foarte mult la imersiune. Sunt convins că au fost mulți tineri care au dobândit o pasiune pentru istorie după ce au jucat acest joc. Există trei grade de dificultate: standard (practic easy), moderate, și hard. Pe standard majoritatea misiunilor sunt destul de ușoare, cu excepția a câtorva unde trebuie să distrugi o minune până nu expiră timpul. Pentru cei experimentați recomand dificultatea moderate, iar pentru masochiști recomand hard (nu-i pentru mine).

Ilustrațiile au rămas în continuare superbe.

Desigur nu modul single-player este ceea ce a făcut jocul faimos, ci cel de multi. Împotriva calculatorului sau prietenilor ai o sumedenie de moduri de joc. De la clasicele random map și death match, până la unele noi cum ar fi king of the hill, destroy the wonder, sau, preferatul meu, regicide, unde scopul e acela de a face de petrecanie regelui inamic. Nu vă lăsați înșelați! O fi el grăsunel dar îl țin picioarele, nu glumă! Jocul vine cu foarte multe tipuri de hărți, de la deșerturi, arhipelaguri, jungle, tundre, și câte și mai câte. În nici un caz nu se poate spune că jocul duce lipsă de varietate grafică.

Umflatul ăla e mult mai iute decât pare.

Cât despre sunete, ele sunt un pic mai elaborate decât cele din vechiul AoE, de exemplu fiecare civilizație vine cu propriul set de replici pe limba sa, iar mediul înconjurător este și el adus la viață cu tot soiul de triluri de păsărele și clipocit de apă. Am spus-o și în articolul meu mai vechi, dar coloana sonoră din primul AoE este una din preferatele mele. Din păcate cea din al doilea joc mă cam lasă rece dacă e să fiu sincer, însă în apărarea mea cred că e o chestie de nostalgie și obișnuință; când l-am jucat prima dată versiunea spartă pe care o aveam venea fără muzică, deci de-atunci și până astăzi eu joc AoE II fără muzică. EREZIE! vor striga unii. Nu mă interesează.

Pis-pis-pis, stați cuminți.

Age of Empires II: The Age of Kings, plus expansiunea The Conquerors, este probabil forma platonică al „continuării unui joc”. Pur și simplu nu îi prea găsesc nici un cusur, cu excepția câtorva scăpări de pathfinding și fixului meu legat de muzică, AoE II este un joc perfect. Cel puțin din punctul meu de vedre. Nu l-am jucat niciodată în multi-player, deci e posibil ca să fi existat pe-acolo niscaiva dezechilibru între civilizații. De ce vorbesc la trecut?

Fiecare civilizație cu avantajele și dezavantajele sale.

Cred că toată lumea care citește acest articol știe deja însă jocul a fost relansat pe Steam, nu o dată ci de două ori. Lumea ÎNCĂ mai joacă acest joc după aproape 27 de ani! Versiunea actuală se cheamă Definitive Edition și încă se mai scoate conținut pentru ea! Nu știu exact numărul de expansiuni noi care au fost lansate din 2013 și până acum însă cert este că chiar și anul acesta în 2026 va apărea o nouă expansiune. Fiecare aduce civilizații și conținut nou. Există chiar și una unde preiei rolul lui Vlad Țepeș! Pe aia chiar vreau să o joc într-o zi.

Sper să nu fie țeapă campania asta.

Pe final ce să vă mai zic?. Probabil că vând castraveți grădinarului, mai mult decât fac de obicei cu aceste articole, așa că nu mă voi mai lungi cu vorba. Vă las doar o imagine cu un poster al acestui joc pe care l-am avut pe perete pe vremuri și pe care încă îl mai dețin și azi (mă refer la poster, nu la perete, deși mai există ambele în continuare).

Din păcate CD-ul îmi lipsește.