Cel mai original RTS al tuturor timpurilor

Articol publicat de Ion la data de 15 decembrie 2024.

(Acest articol se regăsește în format video pe vechiul meu canal. Dacă doriți să îl vizionați apăsați aici.)

Era luna decembrie a anului 1998, cam în perioada asta la sfârșit de trimestru școlar. Era de fapt chiar ultima zi înainte de vacanța de iarnă, dacă îmi aduc bine aminte. Eram în clasa a 6-a, iar pe vremea aceea noi cei din gimnaziu aveam ore după-amiaza. Așa că dimineața acelei zile mi-o petrec alături un CD cu demouri de la Level, iar unul dintre acestea îmi făcea cu ochiul. Jocul se numea Netstorm: Islands at War. Sună bine, îmi zic eu, iar capturile prezentau un joc cu grafică foarte detaliată. Îl instalez deci și intru în joc. Trebuie să spun că jocul m-a captivat din prima secundă, de la primul efect sonor ce se aude în spatele ecranului de introducere. Era un tunet. Imediat după aceea mă aflu în fața meniului principal, unde mă întâmpină un oraș plutind în ceruri și melodia Followers' Credo. Pe atunci nu știam că se numește așa, și nici nu știam că ea există și în Fallout. De fapt la vremea aceea nici nu știam că există un joc purtând acest nume. Aparent Mark Morgan a compus muzica pentru ambele jocuri și pesemne că a existat un acord între Interplay și Activision în ceea ce o privește. Cerul din spatele orașului plutitor era plumburiu. Era exact precum cerul de afară în ziua respectivă. Era o zi de iarnă așa cum îmi place mie: cu nori groși care acoperă tot cerul și abia dacă lasă lumina soarelui să pătrundă.

Un meniu care mi-a rămas pe veci întipărit pe retină, chiar și la mai bine de 25 de ani după.

Intru în tutorial, îl termin cât ai zice pește iar apoi sar în campania propriu-zisă. Trec repejor și de primele două misiuni, dar când să trec în a 3-a observ că ceasul se făcuse deja 12 așa că trebuia să plec la școală. Dar dezastru! Jocul nu are funcție de salvare (o limitare a demoului, mă gândeam eu) așa că mă simt nevoit să pun pauză și să las calculatorul pornit, ceva ce eu de regulă nu făceam. La școală am stat pe ghimpi tot timpul. Gândul îmi era numai la minunatul joc cu tunete și cer înnorat pe care tocmai îl descoperisem. Tritonurile piesei respective îmi sunau mereu în minte iar eu stăteam mereu cu ochii ațintiți asupra ceasul agățat de perete. Spre norocul meu, și al colegilor de altfel, nici profesorii nu prea aveau chef de școală așa că ni se dă drumul după doar câteva ore. Firul amintirii mele se oprește cam aici, cu mine părăsind incinta școlii, îndreptându-mă spre poartă, având deasupra capului același cer plumburiu ca și cel din Netstorm.

Se inițializează nostalgia.

Sunt sigur că marea majoritate a celor care citesc această recenzie nici măcar nu au auzit de el. Și când te gândești că trailerul său conține un citat din Computer Gaming World care afirmă că Netstorm este destinat să schimbe pentru totdeauna peisajul jocurilor de strategie. Ironia sorții a făcut ca nici un alt RTS să nu îi copieze mecanicile de joc. Mai mult decât atât, acesta a fost atât prima cât și ultima producție a Titanic Entertainment (un nume predestinat), firmă fondată la începutul anilor '90 de veterani Origin care lucraseră în prealabil la faimosul Ultima 7. Aparent motivul pentru eșecul jocului s-ar datora în primul și în primul rând unei scăpări a programatorilor, care permitea utilizatorilor să transforme demoul în jocul întreg schimbând o singură linie de text. Nu l-a ajutat nici faptul că mult trâmbițatul Age of Empires fusese lansat și el cu câteva luni în urmă.

Sper că băiatu' care a scris astea să nu joace la loto.

Acțiunea lui Netstorm are loc pe planeta numită Nimbus, mai precis sus în cerurile acesteia. Eternul războiul dintre stihii ia o turnură catastrofală, când în timpul unei uriașe conflagrații, pământul însuși este aruncat în aer, iar acum viața se desfășoară pe niște insule plutitoare în cer, rămășițele scoarței nimbusiene. Povestea se oprește oarecum aici. Există un mod de campanie, însă acesta este compus dintr-o serie de hărți ce nu au nici o legătură una cu cealaltă. La începutul fiecărui scenariu ți se prezintă situația și sunt menționate diverse personaje cum ar fi Ducele Tunetului sau Contele Ploii, însă fără a căpăta vreodată amploarea vreunui scenariu propriuzis. Se vede că acest mod a fost gândit la repezeală.

Alegeri și consecințe. Glumesc.

Restul detaliilor despre universul jocului pot fi găsite în crâmpeie scrise, răsfirate ici și colo, ce apar în descrierea clădirilor și a unităților. De fapt cam fiecare obiect are propria descriere. De exemplu putem aflam că motivul pentru care locuitorii Nimbusului își construiesc casele nu pe suprafața insulelelor ci la un nivel inferior se datorează luptelor constante ce au loc deasupra. Sau de exemplu că Sunt Towers sunt construite într-un mod asemănător legendei Meșterului Manole: între straturile de cărămizi sunt zidiți oameni curajoși pentru ca sufletele lor să confere trăinicie zidurilor. Și tot așa. Ce vreau să spun este că această lume fantastică are un potențial uriaș și a devenit deîndată una din preferatele mele.

Cred că au auzit și ei de legenda Meșterului Manole.

Mecanicile în sine sunt cu totul originale. Aici n-avem în nici un caz de-a face cu o clonă de Command and Conquer sau de Warcraft. După cum cred că am pomenit într-un articol anterior, RTS-urile erau ceva la ordinea zilei la finele mileniului trecut, multe dintre ele fiind clone și nimic mai mult, însă au existat și numeroase experimente iar Netstorm este cu siguranță unul dintre cele mai ambițioase. După cum am spus, acțiunea are loc în ceruri pe insule plutitoare. Pentru a conecta insulele între ele trebuie să construiești poduri. Acestea îți stau la dispoziție sub forma unor piese asemănătoare cu cele din Tetris, iar tu trebuie să le conectezi cât mai bine și cât mai repede cap la cap. Aici este implicată multă strategie, iar victoria depinde în mare parte de construirea unei rețele eficiente de poduri.

Rețelistică la 10.000 de metri altitudine.

Tu ești marele preot, cel căruia i-a fost hărăzit să își călăuzească poporul spre victorie, iar principala ta putere stă în a ridica clădiri din eter. Cea mai importantă desigur este templul, dedicat unei dintre cele trei stihii: Ploaia, Vântul, și Tunetul. Apoi vine atelierul, și el afiliat uneia din cele trei puteri, plus Soarele. Aici cercetezi tehnologiile ce-ți permit să construiești unități. Am folosit cu precizie verbul ”a construi” și nu ”a antrena”, pentru că în afară de unitățile care adună resurse, armata ta este compusă din clădiri. Ele sunt, deci evident imobile, însă fiecare are propria rază de atac, fie circulară sau carteziană și așa mai departe, așa că este extrem de important unde anume le plasezi astfel încât ele să provoace daunele maxime și să încaseze loviturile minime. Construirea lor mai implică de-asemenea și generatoare care să le furnizeze energie, deci o strategie utilă de luptă este să distrugi generatoarele inamicului pentru a-l împiedica să mai construiască.

Amplasamentul strategic al unităților este cheia spre victorie.

Bineînțeles nici un război nu a fost câștigat doar cu strategie și cu bune intenții. Singura resursă este așa numita putere, reprezentată prin intermediul unor cristale ce sunt adunate de către cărăușii tăi din niște gaizăre, pe care de cele mai multe ori le găsești plutind liniștit prin armosferă, adesea între insula ta și a inamicului desigur. Pentru aceste cristale se dau mereu lupte crâncene, o tactică mereu folositoare fiind aceea de a bloca accesul oponentului cu ajutorul podurilor. Că tot veni vorba, cărăușii pot circula pe orice pod, însă unitățile clădiri nu pot fi construite decât în dreptul podului fiecărui jucător în parte. Din toate acestea rezultă că Netstorm reușește să combine în mod strălucit strategia în timp real cu șahul, goul, și tetrisul, ceva ce nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că ar fi posibil!

O hartă cu o provocare interesantă: toate resursele se află pe insula inamicului.

Unitățile sunt după cum am spus legate de câte o stihie. Soarele este furia neutră și toată lumea are acces la tehnologiile sale. Unitățile lui sunt ieftine și bune, ca să zic așa, însă neexcelând prin nimic. Ele sunt foarte versatile în schimb, oferindu-ți o gamă variată de unități: Sun Cannon pentru atacuri frontale, Whirligig pentru atacuri aeriene, sau baloane pentru adunat cristale fără ajutorul podurilor. Vântul, după cum spune și numele, oferă unitățile cele mai rapide: Crossbow este poate tunul cel mai eficient din joc, iar Dust Devils sunt niște vârtejuri invulnerabile care, la fel precum vântul în realitate, vor eroda încet dar sigur tot ce le stă în cale. Ploaia este o stihie interesantă cu unități ce aduc aminte de fluiditatea apei. De exemplu turnurile de gheață nu sunt foarte rezistente, dar se pot regenera după ce au fost distruse, iar meduzele sunt cea mai puternică zburătoare, tentaculele lor nimicind tot ce le stă în cale. În fine, unitățile Tunetului sunt cele mai puternice, dar și cele mai scumpe. Thunder Canon are cea mai lungă rază de acțiune și cel mai destructiv atac, răgetul lor asurzitor putând fi auzit din partea cealaltă a hărții.

Uff... dacă nu era bariera aia eram de mult mâncare de dragon.

Scopul jocului este acela de a captura preotul inamic și a-l sacrifica furiilor pe un altar. Preoții sunt practic indestructibili, însă când rămân fără viață sunt înconjurați de un halou și imobilizați pentru o scurtă perioadă, timp în care trebuie să îi capturezi cu un cărăuș. Este mult mai greu de făcut asta decât sună. Campania este absolut brutală. Adesea oponenții se află într-o poziție avantajoasă față de tine și atenția ta trebuie împărțită între apărare, atac, construire de poduri și strâns resurse. Există totuși o șmecherie pe care o poți folosi împotriva AI-ul. Jocul fiind 2D, nu se permite amplasarea podurilor unul peste altul așa că cea mai bună tactică pentru a supraviețui campaniei este să împresori insula inamicului cu ele pentru a-l prinde în capcană. Poate părea un truc murdar, dar credeți-mă că fără el sorți de izbândă nu prea sunt. Chiar și așa nu am reușit niciodată să termin campania și cred că sunt foarte mulți în situația asta și e încă unul din motivele pentru care jocul nu a prins.

Asaltat și înconjurat din două părți.

Inițial Netstorm nu venea cu un mod skirmish, însă acesta a fost introdus ulterior de către fani sub forma unor boți cu care poți juca în modul de multiplayer. Tot fanii au creat și un număr imens de hărți și campanii, marea majoritate având un grad de dificulate comparativ cu cel din jocul de bază, dacă nu chiar mai mai ridicat. Și că am vorbit de fani, tot ei sunt cei care au ținut acest joc în viață până în zilele noastre. Saitul ”oficial” este netstormhq.net de unde puteți descărca gratuit jocul și vă puteți alătura serverului lor de Discord. Din păcate campaniile nu mai sunt disponibile, însă le mai am eu salvate pe undeva. Dacă e cineva care citește acest articol și dorește să le aibă, mă poate contacta la adresa de meil găsită pe pagina de contact de mai sus.

Boți, da buni.

Modul de multiplayer era cu adevărat inovator pentru acea dată. Puteai câștiga experiență sacrificând preoții oponenților și astfel puteai dobândi tehnologii noi și puteai să îți îmbunătățești clădirile deja existente. Era un fel de proto MMO-RTS. Activision a ținut serverele deschise până în 2001, iar după aceea ele au fost menținute de către fani până în zilele noastre, cu câteva perioade când până și acestea dispăruseră. Să sperăm că nu vom mai avea surprize pe viitor.

Așa arată lobbyul de multiplayer a lui Netstorm. Inelele acelea sunt arenele la care se pot conecta jucătorii doritori de o partidă.

Dacă vă încumetați și dacă v-am făcut curioși, îl puteți descărca de pe saitul de mai sus. Pentru mine Netstorm: Islands at War a fost, și va rămâne pe vecie unul din jocurile mele preferate la care mă întorc mereu din an în an și îmi aduc aminte de acea zi cu cerul plumburiu, de acum mai bine de 25 de ani.

Final de partidă. Șah mat.