Un diamant neșlefuit

Articol publicat de Ion la data de 14 iunie 2025.

Am stat mult și bine să mă gândesc despre ce articol să scriu astăzi, și dacă data trecută tot am vorbit despre primul joc Elder Scrolls m-am gândit că ar fi o idee bună și să continui pe această linie prezentând poate cel mai ambițios titlu al seriei și anume The Elder Scrolls: Chapter II - Daggerfall. Nu de alta dar chiar l-am și ”terminat” anul trecut și dacă las să treacă prea multă vreme voi uita toate impresiile pe care mi le-am format atunci. Vârsta începe să-și spună cuvântul :(

Autorul scriind această recenzie.

Nu este prima oară când pun mâna pe acest joc. De fapt primul meu contact cu el a fost acum foarte mulți ani în îndepărtatul trecut al anului 2006 sau pe-acolo când, cu ocazia lansării celui de-al patrulea titlu principal al seriei (al cărui nume va fi pe veci trecut sub tăcere pe acest sait), Bethesda au făcut un gest neașteptat de frumos și anume publicarea în mod gratuit a primelor două titluri ale seriei. Dacă mai țin bine minte parcă făcuseră Arena gratuit prin 2005 iar Daggerfall un an mai târziu. În fine, acestea sunt niște detalii mai puțin importante.

Singurică, singurică?

Așadar prima oară când am luat contact cu jocul a fost cam la 10 ani de la lansare, însă abia acum l-am jucat cu adevărat și am reușit cu chiu cu vai să termin cuestul principal. De ce? veți vedea mai târziu. Prima oară când am aflat despre acest joc a fost în cadrul unui număr de PC Gaming de prin anul 1998 prin intermediul unui articol la rubrica Nostalgic. Vă dați seama că pe atunci oamenii erau nostalgici după jocuri vechi de doi ani! Ce vremuri. În fine, jocul așa cum era prezentat în articol părea extrem de interesant: un RPG ca un soi de simulator medieval fantastic, o lume în care ți oferea o libertate aproape nelimitată de mișcare și de decizie.

O zi absolut superbă. Oare ce aventuri voi trăi azi?

Dezvoltarea lui Daggerfall a fost una un pic mai haotică. Inițial jocul se numea Mournhold și trebuia să aibă loc în provincia Morrowind. De asemenea băieții de la Bethesda aveau ambiții mari și doreau să creeze un joc ce putea fi conectat la Arena după modelul lui Might and Magic World of Xeen. În fine în cele din urmă jocul va lua forma pe care noi o cunoaștem astăzi, așa că Daggerfall va vedea în cele din urmă lumina zilei undeva pe la mijlocul anului 1996, fiind lansat într-o stare ce lăsa mult de dorit. Știm cu toții că jocurile Bethesda au buguri. Așa au fost pe atunci și așa vor fi pe veci, însă problemele lui Daggerfall erau (și încă mai sunt!) de-a dreptul critice.

Căzutul prin geometrie reprezintă chintesența experienței Elder Scrolls.

Nici nenumăratele petice făcute de comunitate nu păreau să dea roade, așa că comunitatea s-a gândit că cel mai bine ar fi să rescrie jocul de la cap la coadă. Au existat mai multe astfel de proiecte de-a lungul anilor însă cel mai cunoscut și cel pe care l-am folosit și eu se numește Daggerfall Unity, o portare a jocului pe faimosul motor gratuit. Sfatul meu este să nu folosiți varianta GOG, ci să folosiți acest ghid pentru a instala corect jocul cu motorul Unity. Mai mult decât atât această reimplementare suportă acum și moduri. Am încercat să nu folosesc prea multe pentru a avea o experiență cât mai apropiată de cea originală, dar știți cum e cu modurile pentru jocurile Bethesda; uneori petreci mai mult timp instalând și testând moduri decât jucând jocul propriu-zis. Ca atare în această recenzie nu este vorba despre Daggerfall din 1996, ci despre cel din anul 2024 cu circa 30 de moduri instalate. Asta ca să nu-mi aud comentarii, nu că mi-ar trimite vreodată cineva vreodată vreun mesaj... :(

Nuditatea nu face parte dintr-un mod.

Să o luăm deci într-o ordine, căci jocul este foarte stufos și sunt foarte multe lucruri de zis despre el. Cred că primul lucru care trebuie neapărat menționat este sistemul de creare a personajului. Este de departe cel mai complex editor pe care eu personal l-am întâlnit vreodată într-un RPG, și este cu siguranță cel mai bun făcut vreodată pentru un joc Elder Scrolls. Dacă în Arena aveam obișnuitul sistem cu clase inspirat din Dungeons and Dragons, Daggerfall împrumută o filă din cartea de reguli a sistemului GURPS și astfel suntem introduși pentru prima oară cu modul ”clasic” de creare a unui personaj.

Urecheatu la datorie.

Există mai multe moduri de creare a unui personaj. Mai întâi ne alegem rasa, cele disponibile fiind tot aceleași ca și în jocul precedent. Apoi, la fel ca și în Arena, avem posibilitatea fie de a alege o clasă, fie de a dobândi una răspunzând unui chestionar. Ar fi păcat totuși să nu scrolăm un pic în josul pagini și să nu apăsăm pe butonul intitulat ”Custom” pentru a ne bucura de libertatea maximă pe care acest joc ne-o pune la dispoziție. Atributele sunt cele pe care le cunoaștem deja, cele mai importante în acest joc fiind Strength care determină greutatea pe care o poți căra, și Intelligence care determină numărul de puncte de mană, sau ”magicka”, cum se cheamă în acest joc.

Salam alecu.

Toate iscusințele sunt împărțite în trei categorii mari și late: primare, majore, și minore, plus la final cele diverse rămase ce nu vor contribui la creșterea personajului. De reținut că doar cele primare, primele două majore, și prima minoră vor influența asta, deci mare grijă la ordinea în care le selectați! Iscusințele sunt în număr de 35, cel mai mare număr din orice joc Elder Scrolls, însă după cum vă puteți închipui unele sunt mult mai utile decât altele, jocul punând la dispoziție inclusiv iscusințe lingvistice cu ajutorul cărora poți pacifica monștrii dintr-o anumită categorie, cum ar fi centauri, uriași, sau chiar dragoni!

Țoale ca la Dolce și Babana.

Dacă credeați că opțiunile se opresc aici atunci vă înșelați! Cu siguranță cea mai originală idee este posibilitatea de a adăuga diverse avantaje și dezavantaje personajului tău. De exemplu îi poți acorda diverse rezistențe sau slăbiciuni, imunități sau fobii, bonusuri sau penalizări. Șchepsisul este că acestea vor afecta viteza cu care personajul va crește în nivel: cu cât ești mai puternic cu atât vei progresa mai greu și invers, astfel jocul având un nivel de dificultate granular și personalizabil. Din păcate jocurile ulterioare vor renunța la acest sistem complex în favoarea semnelor zodiacale. Nu zic că sunt o idee rea, dar sunt cu siguranță un pas în spate în ceea ce privește designul.

Trebuia să-mi iau umbrela la mine.

În fine ultimul pas, și jur că după aceea vă las, este biografia personajului generată prin completarea unui chestionar ale cărui întrebări sunt generate în funcție de iscusințele mai devreme alese. În funcție de răspunsuri poți primi diferite bonusuri la începutul carierei tale de aventurier, și pe deasupra ele vor altera și reputația cu diferitele facțiuni prezente în joc. Despre acestea însă, puțin mai încolo. Cu personajul gata făcut putem ne putem avânta în vasta lume a lui Daggerfall.

Pe la apus de soare / Ca să mi-l omoare, etc.

Povestea începe cu totul diferit față de restul jocurilor din serie, adică jucătorul NU este un pârnăiaș! ȘOC! Ba mai mult decât atât el este un individ important la curtea imperială fiind chiar unul dintre apropiații împăratului Uriel Septim al VII-lea (de data asta știm precis numărul!). Misiunea ta este aceea de a călători în provincia High Rock, mai precis în capitala sa numită chiar Daggerfall, pentru a investiga moartea suspectă a răposatului rege Lysandus. Fantoma sa bântuie acum străzile orașului iar obiectivul tău este de a afla de ce. Pe lângă asta împăratul te mai roagă, ca o favoare personală, să afle ce s-a întâmplat cu o scrisoare trimisă soției lui Lysandus, acum văduva Mynistera. Hmmm...

O scrisoare pierdută.

Sună a intrigă de curte, nu-i așa? Povestea din Daggerfall este una tare îmbârligată, jucătorul avântându-se fără voia sa într-un adevărat labirint de intrigi ce implică puterile Golfului Illiac, zona geografică în care are loc jocul formată din sudul provinciei High Rock și nordul provinciei Hammerfall. Firul narativ este cel mai complex dintre toate jocurile Elder Scrolls. Pe parcursul aventurii tale vei interacționa cu diversele puteri din zonă și vei putea decide tu soarta finală a imperiului, jocul oferindu-ți cea mai mare libertate dintre toate jocurile seriei și este cu siguranță unul din motivele principale pentru care jocul a rămas atât de îndrăgit.

Regina Barenzhiah sau prințesa Morgiah, vouă care vă place mai mult?

Jucătorul se îndreaptă la bordul unei corăbii spre regatul Daggerfall când deodată are loc o furtună teribilă care îl va naufragia într-o grotă numită Privateer’s Hold. Primul obiectiv este desigur ieșirea din această temniță tutorial unde te vei familiariza cu mecanicile de bază a jocului și anume luptele și explorarea. Sistemul de luptă este oarecum asemănător cu cel din Arena, însă modul Unity vine cu câteva opțiuni în plus. Recomand să bifați opțiunea ”hold” pentru a nu vă bate capul prea mult. În fine după ce reușești cu chiu cu vai să parcurgi labirintul primei temnițe reușești într-un final să găsești ieșirea iar aici jocul începe cu adevărat. Ce poți face de-aici înainte? Ce vrei tu!

Daaaaaaa.

Zona Golfului Illiac este absolut imensă. Bethesda se lăudau cu o suprafață egală cu cea a Marii Britanii, peste 200.000 de km pătrați, aproape cât România, însă autiștii moderni au dibăncuit această afirmație, noile măsurători estimând-o la doar vreo 160.000. Vedeți, încă de pe vremea aia Bethesda umbla cu cioara vopsită. După cum vă puteți da seama conținutul este generat în cea mai mare parte în mod aleator. Practic au generat aleator pământul și majoritatea orașelor înainte ca jocul să fi fost pus pe disc, urmând ca mai apoi restul conținutului să fie generat local pe PC-ul jucătorului. Practic singurele lucruri care nu sunt generate aleator sunt cuestul principal împreună cu NPC-urile și temnițele relevante, plus orașele principale.

Grafica este de-a dreptul superbă în anumite momente.

La fel cum ne-am obișnuit cu jocurile acestei serii jucătorul este liber să facă tot ce poftește însă ridicat la puterea a zecea! În primul și în primul rând poți urmări firul principal. Acesta te va purta prin toate regatele din zonă unde va trebui să vorbești cu conducătorii acestora și să efectuezi diverse misiuni pentru ei, majoritatea constând din traversarea unor temnițe gigantice. Trebuie spus că aceste temnițe legate de poveste sunt cu siguranță cele mai bune din simplul motiv că restul sunt generate aleator. Povestea NU este liniară. De fapt sunt mai multe căi pe care jucătorul le poate lua. TU ești cel care îți vei decide propriul destin și chiar pe cel al întregului Tamriel, existând nu mai puțin de CINCI finaluri posibile în funcție de alegerile pe care le vei face. Și când te gândești în ce hal a ajuns această serie în ultimele decenii.....

Aceeași locație iarna. Pitoresc.

Desigur jucătorul este liber să ignore complet cuestul principal și să își facă de cap cum vrea prin Golful Illiac. Există o tonă de ghilde cărora li te poți alătura: luptători, magi, hoți, asasini (Dark Brotherhood), plus vreo 8 temple și 10 ordine cavalerești. Cum e și de așteptat cuesturile sunt generate aleator. În mod normal atunci când vorbești cu NPC-ul responsabil ți se oferă unul pur aleator, însă eu am folosit un mod care îmi permitea să aleg dintre mai multe posibile. Obiectivele sunt destul de variate: trebuie să vorbești cu un NPC în nu știu ce oraș, sau trebuie să îl escortezi, sau să aperi ghilda de niște atacatori. Pe lângă bani, misiunile îți cresc reputația cu ghilda respectivă, ceea ce se traduce în posibilitatea de a accesa servicii din ce în ce mai avansate în funcție de ghilda respectivă, cea mai utilă fiind de departe cea a magicienilor. Atenție însă: reputația ta cu ghilda va scădea încetul cu încetul pe măsură ce timpul trece, ceea ce te va obliga să alegi un număr limitat de facțiuni pentru care să lucrezi.

Sistemul de dialog este... exhaustiv.

Cele mai bănoase misiuni, și de-asemenea cele mai periculoase, te vor purta prin tot felul de temnițe și catacombe generate aleator. Aici este probabil și cel mai mare defect al jocului: nu numai că aceste labirinturi nu sunt deloc interesante, ci sunt și EXTREM de lungi și întortocheate. Există o hartă tri-dimensională care chipurile te poate ajuta să le parcurgi, dar ce folos atunci când ele sunt generate precum niște macaroane într-un castron. Colac peste pupăză se poate întâmpla ca coridoarele să fie generate într-un asemenea hal încât să facă obiectivul cuestului inaccesibil. Și da, asta se întâmplă inclusiv în varianta Unity. Unele buguri nu mor niciodată. Ca atare vă recomand din tot sufletul să bifați opțiunea ”Smaller Dungeons” care, cu toate că nu va repara bugurile, măcar va face temnițele mai abordabile.

Deci prima la dreapta, după aia a doua la stânga, după aia a treia sus, după aia a patra jos, după aia...

Exploratul temnițelor este mecanica principală a acestui joc. Majoritatea timpului o vei petrece orbecăind prin tot felul de văgăuni populate cu tot soiul de lighioane care mai de care mai scârboase încercând cu disperare să găsești obiectivul ăla blestemat. Pe drum se pot întâmpla o sumedenie de evenimente neașteptate. Ai uitat cumva să iei la tine arme de argint sau magice ca să poți lovi creaturile cele mai spurcate? NAȘPA! Fugi cât te țin picioarele! Nu ai suficiente puncte la strength și acum trebuie să te gândești bine ce anume să cari după tine? NAȘPA! Apropo, știai că inclusiv monedele au greutate? Nu? NAȘPA! Ai uitat să castezi mark la ieșirea din temniță? NAPȘA! Atunci va trebui să încerci să găsești și drumul înapoi. Ai uitat cumva să înveți vrăjile de vindecat boli sau otravă sau să ai și tu acolo măcar o poțiune prin rucsac? NAȘPA! Vei contacta pe drum o boală lumească sau ceva și vei afla asta abia atunci când va fi prea târziu prin intermediul mesajului ”You are not feeling well”. SPER CĂ AI SALVAT DES ȘI ÎN LOCURI DIFERITE, FRAIERE!

Niște atârnache.

Da, exploratul temnițelor lui Daggerfall sunt o treabă serioasă. Trebuie să fii pregătit bine înainte de a întreprinde o astfel de expediție. Are sens, nu? La asta dacă se adaugă și o coloană sonoră extraordinară și niște sunete ambientale foarte atmosferice rezultă un joc în care factorul de imersiune este maxim. Nici un alt joc Elder Scrolls, și foarte puține alte RPG-uri, nu pot oferi o astfel de experiență. Cel mai mare ajutor îți va veni, din nou, din partea magiei. Sistemul de creare de vrăji a fost îmbunătățit față de cel din Arena, el fiind acum chiar și mai complex. Cele mai utile vrăji sunt cele de natură utilitară, cum ar fi cele de vindecat, de lumină, de invizibilitate, și nu în ultimul rând cea de zburat cu care poți călători printre nori deasupra orașelor ca un adevărat semizeu.

Sunt Batman.

Că tot veni vorba de călătorit poți călări și cai. Și da, poți zbura pe ei precum Făt Frumos cel din poveste. Îți poți cumpăra char și o căruță care este extrem de utilă, ea permițându-ți să-ți cari după tine toate catrafusele (evident poți zbura și cu căruța). Banii dobândiți de pe urma aventurieratului pot fi depuși la bancă, știți voi bani albi pentru zile negre. Jocul chiar îți permite să cheltuiești vastele grămezi de aur fie în imobiliare, cumpărând case, vile, și ce vreți voi, sau, dacă te simți mai temerar, te poți muta frumos pe propria corabie care poate servi drept casă mobilă!

Căsuță, dulce căsuță.

La fel ca în orice RPG care se respectă (și sunt puține, credeți-mă) timpul joacă și el un rol crucial. Nu numai că mai toate cuesturile sunt pe timp, dar jocul vine și cu un calendar intern. Probabil cea mai importantă mecanică legată de acest calendar o reprezintă sumonarea daedrică. Daedrele, pentru cine nu știe, sunt un fel de demoni sau zeități ce au fost introduse aici pentru prima oară în universul Elder Scrolls. Dacă te ai suficient de bine cu ghilda magilor poți, la anumite date calendaristice, să sumonezi o astfel de daedră, fie Molag Bal, fie Mehrunes Dagon, fie Azura, etc. Aceștia îți vor da un cuest care, dacă îl duci până la capăt, te va recompensa cu unul din faimoasele artefacte ale universului Elder Scrolls cum ar fi Azura’s Star, Ebony Mail, sau Ring of Khajit, care mai de care mai puternic.

Cred că.... daaa???...

Fiind atât de imens și de complex, Daggerfall vine și cu un sistem de ”level scaling”, doar că spre deosebire de titlurile mai noi acesta este făcut cu cap. De exemplu nu toți oponenții se vor scala la nivelul tău, ci doar cei umanoizi care vor purta pe ei obiecte din ce în ce mai puternice, gen arme și armuri, de argint, de elfice, și inclusiv daedrice. Jocul are o varietate foarte mare de inamici, de la clasicii șobolani, orci și scheleți, până la cele specifice acestui univers cum ar fi atronachs sau dreughs. Cei mai interesanți sunt cu siguranță vampirii și vârcolacii. Cum era și de așteptat te poți pricopsi și tu cu o astfel de boală, și există inclusiv clanuri de vampiri, fiecare cu propriile avantaje, cu care poți interacționa și pentru care poți face misiuni dacă te-ai trezit cumva într-o dimineață cu niște dinți mai ascuțiți și o fobie față de lumina soarelui.

Știam eu că trebuia să cer și usturoi la șaormă.

Ar mai fi extrem de multe lucruri de spus despre acest joc, dar nu vreau să mă întind prea mult. La final vreau doar să subliniez că, cu toate că Daggerfall vine cu o cantitate absolut impresionantă de mecanici, asta nu înseamnă că toate merg la fel de bine. Există multe care sunt implementate precar. Cel mai grav lucru dintre toate este că, cu toate că ne aflăm pe un motor nou nouț, multe din buguri încă persistă, unele dintre ele chiar urâte. De exemplu m-am lovit de unul care nu-mi permitea să continui cuestul principal. Pentru a putea trece mai departe m-am văzut nevoit să folosesc codurile din consolă, așa că aveți mare grijă.

Dii, Murgule!

La urma celor 50 și ceva de ore petrecute în compania sa, am ajuns la concluzia că The Elder Scrolls: Chapter II - Daggerfall a rămas în continuare un joc captivant și o experiență unică în universul jocurilor video. Este extrem de trist când te gândești că niciodată nu va mai exista un joc ca el. Înn nici un caz nu va veni de la Bethesda, o companie care de mai bine de 20 de ani nu face nimic altceva decât să se complacă într-o mediocritate dezgustătoare alimentată pe deoparte de presa lingușitoare și pe de alta de un public needucat mânat de un puternic spirit de turmă. Daggerfall cu siguranță nu este un joc pentru orice persoană și pentru orice moment. Trebuie să fii dispus și să ai dispoziția de a te lăsa cufundat într-o lume fantasy care te poate copleși cu atâta libertate. Dar dacă ești puțin răbdător este posibil să găsești chiar noul tău drog. Este Daggerfall cel mai bun joc Elder Scrolls? Asta voi decideți după ce îl veți fi jucat!

Final de drum.