O conversie totală de Doom absolut fantastică

Articol publicat de Ion la data de 10 mai 2026.

Ați auzit voi de acele povești de dragoste parcă desprinse din filme, unde un el și o ea (eu am rămas primitiv) se întâlnesc ca prin destin? Acel moment când toate planetele parcă se aliniază? Sau poate acele basme unde din dragostea împăratului și a împărătesei se naște un Făt-Frumos, cel care crește într-un an cât alții în șapte? Ei bine, știați că astfel de lucruri se pot întâmpla și în cazul industriei jocurilor video? Dacă nu, atunci făceți-vă comozi și lăsați-mă să vă povestesc un pic cum s-a născut acest Heretic.

Erezie curată!

Cică a fost o dată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, în America unde altundeva, în județul Wisconsin, într-o mică urbe numită Madison, o companie cu numele de Raven Software. Fondatorii acesteia erau doi frați pe numele de Brian și Steve Raffel, de meserie graficieni. În 1990 ei pun bazele acestei companii, iar în 1992 lansează primul lor titlu și anume Black Crypt pe platforma Amiga. Pe acesta nu l-am jucat niciodată, deci nu vă pot spune prea multe despre el, însă cert este că jocul nu s-a vândut într-un mod excepțional. Se părea totuși că soarta avea gânduri mari cu Raven, deoarece tot în aceeași perioadă, în același oraș de doar vreo 200.000 de locuitori, își mai avea sediul încă o companie de jocuri, de data aceasta una un pic mai renumită și anume nimeni alta decât însăși id Software.

Jocurile de pe Amiga erau renumite pentru fidelitatea lor grafică.

Băieții de la id au rămas impresionați de talentul grafic al celor de la Raven, iar cei de la Raven duceau lipsă de cunoștințele tehnice atât de avansate ale celor de la id, așa că cele două companii bat palma, iar în 1993 Raven Software, sub oblăduirea id Software, scot pe piață al doilea lor joc numit ShadowCaster bazat pe motorul „bătrânului” încă de pe atunci Wolfenstein 3D. Nici pe acesta nu l-am jucat, dar se pare că succesul său i-a determinat atât pe SSI cât și pe id să mai finanțeze fiecare câte un joc pentru Raven: CyClones, respectiv subiectul articolului de față - Heretic!

Parcă arată ca un Arena mai frumos, nu credeți?

Acum poate că vă mai aduceți aminte din vechiul meu articol Doom cum că acel joc era inspirat parțial din campaniile de Dungeons & Dragons pe care le jucau băieții în timpul lor liber, însă Heretic este chiar D&D - The First Person Shooter. Pardon! The Doom Clone. Pe vremea aia nu exista conceptul de șutăr. Heretic este o clonă în cel mai pur sens al cuvântului. Raven au luat Doom și l-au transpus într-un mediu fantastic fără a aduce decât niște mici diferențe, care sunt totuși interesante și le voi menționa spre final.

Mușchiulosu' ăsta îmi stă în cale.

Povestea e un pic mai complexă decât cea a lui Doom, dar să nu vă așteptați la cine știe ce epopee tolkienistică. Acțiunea lui Heretic: Shadow of the Serpent Riders are loc într-un univers fantastic de întunecat numit Parthoris unde trei frați călare pe șerpi încep să își facă de cap prin cele șapte regate corupând mințile regilor lor. În încercarea lor de le ține piept Călăreților, elfii Sidhe sunt declarați... eretici de către aceștia. Are loc un război, cele două tabere se luptă, iar în timp ce elfii se retrag, un brav elf numit Corvus (de la Raven, v-ați prins? hehe...) purcede pentru a-l opri pe cel mai slăbit dintre cei trei frați și anume D’Sparil.

Vorba lungă sărăcia elfului.

Gameplayul este în esență Doom, dar fantasy, deci nu voi stărui foarte mult asupra sa. Te plimbi prin niveluri labirintice, omori tot felul de spurcăciuni, aduni powerupuri, cauți chei pentru a deschide ușile ce îți stau în cale, și tot așa. Trebuie spus că nivelurile sunt parcă un pic mai bine gândite decât cele din Doom, în sensul în care este mai ușor de data aceasta să le găsești logica. Mediile sunt foarte viu colorate, și aici se vede clar măiestria artiștilor de la Raven care au făcut uz din plin din cele trei culori primare: roșu, verde, și albastru. Heretic nu este nici pe departe la fel de searbăd și apăsător precum jocul celor de la id.

Privire de ansamblu.

Inamicii sunt destul de interesanți, deși din anumite puncte de vedere pot fi considerați ca fiind derivatele celor din Doom. Lucrul pe care îl apreciez cel mai mult la ei este faptul că nici unul dintre ei nu au arme de tip hit scan, toate proiectilele lor putând fi fentate. Animațiile lor atunci când mor sunt și ele foarte reușite, preferata mea fiind cea a golemului care pur și simplu explodează scoțând un sunet foarte satisfăcător.

Nu mă mai satur să omor din ăștia.

La capitolul arme jocul nu stă tocmai la fel de roz deoarece marea lor majoritate nu sunt nimic altceva decât niște variante fantastice ale celor din Doom. Toiagul e pumnul, bagheta e pistolul, arbaleta e pușca cu alice, și așa mai departe. Ele arată și sună foarte bine totuși. Preferata mea cred că sunt totuși mânușile care iau locul drujbei. Animația arată pur și simplu demențial și râsetul ăla pe care îl scoate Corvus atunci când le găsește este cireașa de pe tort. Păcat că ești foarte vulnerabil în lupta de aproape pentru că altfel le-aș folosi mai des. Marea dezamăgire este ultima armă și anume așa numitul buzdugan de foc care la prima vedere pare impresionant până când realizezi că mingile alea pe care le aruncă sunt lente și nici nu fac cine știe ce daune.

Vino aici ca să te gâdil puțin.

Heretic vine însă cu două mari noutăți. În primul rând, din câte știu eu cel puțin, este primul șutăr cu inventar. Pe parcursul nivelurilor poți găsi tot felul de powerupuri la fel ca și în Doom, doar că aici nu ești nevoit să le folosești imediat, ci le poți păstra bine mersi în desagă pentru a le folosi atunci când ai nevoie de ele. Printre obiecte amintim torța pentru a face lumină prin catacombe, inelul de invulnerabilitate, poțiunile de viață care îți dau 25 HP sau o urnă mistică care te vindecă complet. Șchepsisu’ e că de la un nivel la altul nu poți aduce cu tine decât un singur exemplar din fiecare. Chestie de echilibru.

Godmode galben.

Ultimele două pe care trebuie să le menționez sunt cele mai interesante. În primul rând avem așa numitul „tome of power”. Știți cum se zice: „ai carte, ai parte”. Când activezi acest minunat artefact toate armele tale capătă un nou tip de atac, mai puternic decât cel inițial, uneori chiar cu un efect complet diferit. Până și bagheta devine o armă de foc redutabilă, iar toiagul capătă acum și puterea de a împinge inamicii în spate pe lângă puterea sporită. Din păcate buzduganul rămâne la fel de inutil.

MUAHAHA, să plouă cu sânge!

În al doilea rând producătorii au introdus un obiect numit „torpol morph ovum”. Dacă țintești cum trebuie poți transforma chiar și cei mai fioroși inamici (cu excepția boșilor) în niște găinușe foarte supărate. Nu vă lăsați înșelați însă! Găinile vă vor ataca, însă desigur că ciocul lor nu vă poate face cine știe ce rău. În modul de multiplayer (da, există și așa ceva!) poți preschimba alți jucători în găini. Pentru a scăpa de acest efect poți folosi un tom al puterii, dar dacă reușești cumva să omori pe cineva cât timp ești preschimbat în găină nu revii la normal ci te transformi într-o super găină demonică mult mai puternică!

Cotcodac!

În rest nu prea mai am ce să comentez despre joc. Muzica e drăguță, dar nu aș putea spune că e memorabilă. Sunetele își fac treaba, iar armele sună bine. Dacă ar fi să aduc un reproș este că mi se pare mie sau cumva sunt un pic prea slăbuțe? Parcă trebuie să tragi prea multe focuri în inamici pentru a-i doborâ. Cel puțin asta e senzația mea, dar e posibil să mă înșel. Jocul a avut bineînțeles succes, ceea ce a condus la apariția a unei continuări cât și a două continuări spirituale. În 1995 apare Hexen: Beyond Heretic, un joc încă și mai puternic inspirat din D&D, bazat pe același motor. Apoi în 1997 apare continuarea acestuia, Hexen 2, ce rulează de data aceasta pe motorul Quake. În fine epopeea eretică se încheie din păcate în anul 1998 cu Heretic 2, însă despre acesta vă voi vorbi mai pe larg în articolul de data viitoare.

Doi minotauri fac cunoștință cu lansatorul de rachete fantastic.

În mai vechiul meu articol despre Doom, am menționat în treacăt și despre Heretic, lăsând impresia că mi-ar displăcea. Nu sunt un eretic, totuși. Îl consider inferior jocului celor de la id, însă nu este nici el de lepădat. De fapt rejucându-l acum am învățat să îl apreciez mai mult decât în trecut. La urma urmei Raven a fost nevoit să scoată jocul în doar nouă luni de zile, deci eu zic că rezultatul este unul satisfăcător. Rămân totuși la convingerea că continuarea sa, Heretic 2, este un joc superior, însă pentru mai multe detalii mai trebuie să mai așteptați încă două săptămâni când voi publica articolul respectiv. La fel ca și toate celelalte jocuri bazate pe motorul Doom, Heretic se joacă cel mai bine astăzi folosind unul dintre motoarele modificate moderne, fie el Zdoom, sau GZdoom, sau UZdoom, sau care vă place vouă mai mult. Pesemne să existe și niscaiva moduri interesante, însă eu nu sunt familiar cu ele.