Un joc care clar NU suge.

Articol publicat de Ion la data de 18 octombrie 2025.

Începutul

Vampirii sunt cu siguranță una dintre cele mai răspândite creaturi fantastice de pe întreg mapamondul încă din vremuri antice. Legende legate despre sugători de sânge întâlnim în Mesopotamia, Europa, India, Africa, China, și chiar și în America. La noi în România erau cunoscuți sub numele de „moroi” sau „strigoi”. Țara noastră a avut chiar și (ne)norocul de a deveni oarecum sinonimă cu această creatură malefică datorită/din cauza romanului Dracula, faimoasa operă a scriitorului irlandez Bram Stoker. Am cartea asta pe undeva prin casă dar nu m-am catadicsit niciodată să o citesc, nu știu de ce. Astfel nici nu e de mirare ca vampirii să își facă apariția și în jocuri video, cel mai adesea sub forma unor inamici, însă uneori chiar și ca protagoniști...

O strigoaică (probabil).

Cei care au citit articolul meu despre Dungeons & Dragons își vor aduce poate aminte că am menționat în treacăt unul dintre principalii competitori din anii '90 ai acestei faimoase francize, și anume World of Darkness. Mark Rein-Hagen, creatorul acestei lumi întunecate a dat cu adevărat lovitura în 1990 cu al său Vampire the Masquerade, un joc în care TU jucai rolul monstrului. Bine, ideea nu era neapărat nouă, inclusiv D&D oferea posibilitatea de a juca rolul unor diferiți monștri, dacă stăteai să sapi prin suplimente, însă VtM era altfel. Era GOTHIC! Era EDGY! Era PUNK! Era un joc cu atitudine care se pupa perfect cu etosul X-trem al deceniului ce abia urma să înceapă.

Punk ca dracu.

Până să apară o adaptare sub forma unui joc video însă avea să mai dureze puțin. Prima încercare reușită în acest sens avea să apară abia 10 ani mai târziu în anul 2000 sub forma jocului Vampire the Masquerade: Redemption, publicat de Activision și dezvoltat de Nihilistic Software, acesta fiind de fapt și titlul lor de debut. Jocul era un RPG ce te punea în pielea unui vampir numit Christof, iar acțiunea oscila între Praga și Viena ale secolului XII și Londra și New Yorkul secolului XX. Personal nu l-am jucat niciodată însă l-am achiziționat recent pe GOG așa că în curând cred că îi voi da o șansă.

Christof și buzduganul fermecat.

A doua adaptare a acestui sistem de reguli este chiar subiectul nostru de astăzi, publicat tot de Activision, însă dezvoltat de Troika Games. Nu putem începe această recenzie fără a zice câteva cuvinte despre Troika. Aceasta este una dintre cele mai legendare companii de RPG-uri de PC din toate timpurile. Ea a fost fondată în anul 1998 de trei (de-aici și numele) foști angajați Interplay: Tim Cain, Leonard Boyarski, și Jason Anderson. În 2001 ei lansează Arcanum: Of Steamworks and Magic Obscura, iar în 2003 vor lansa Dungeons & Dragons: The Temple of Elemental Evil – A Classic Greyhawk Adventure care este poate cel mai demențial titlu pentru un joc conceput vreodată. Dar despre ele cu o altă ocazie căci fiecare merită propria sa „Filă din poveste”.

Da, să trăiți!

Primele două jocuri erau RPG-uri ca pe vremurile bune: pe ture, izometrice, grup de personaje, șamd. Cu cel de-al treilea joc al lor Troika doreau să experimenteze ceva nou. Activision le propune un joc în universul World of Darkness deoarece jocul precedent, Redemption, s-a dovedit suficient de apreciat încât licența să merite a fi refolosită. Zis și făcut. Băieții noștri se pun pe treabă încă din anul 2001, însă imediat și-au dat seama că au o problemă: le lipsea un motor 3D! Ca atare ei încheie un acord cu Valve Software, știți voi, ăia de au făcut Half-Life, în vederea licențierii noului lor motor 3D numit Source. Astfel proiectul celor de la Troika avea să fie unul dintre primele jocuri ce avea să îl folosească.

Primele imagini cu Bloodlines.

Dezvoltarea jocului s-a dovedit a fi un adevărat coșmar pentru cei implicați. Practic de-a lungul celor aproape patru ani de producție angajații Troika s-au văzut nevoiți a face ore suplimentare pe cam tot parcursul proiectului. Principalele cauze au fost dezvoltarea paralelă cu Temple of Elemental Evil cât și ne-familiaritatea dezvoltatorilor cu jocurile 3D în timp real la persoana întâi. De-asemenea contractul semnat cu Valve stipula ca Bloodlines să nu poată fi lansat decât după Half-Life 2, iar Activision a luat asta ca un motiv pentru a grăbi lansarea jocului. Acesta fu lansat în cele din urmă în noiembrie 2004, la doar o săptămână după mult râvnitul joc al celor de la Valve. Printre alte hituri lansate tot în aceeași perioadă amintim și Halo 2 și Metal Gear Solid 3. Uff...

Băieții și fetele de la Troika Games, una din cele mai legendare companii.

Așa cum ne-am obișnuit deja cu astfel de povești varianta finală s-a dovedit a fi un dezastru din punct de vedere tehnic, jocul venind cu o tonă de buguri, multe dintre ele critice. Ca atare Bloodlines sfârșește prin a fi cântecul de lebădă al Troika Games, compania închizându-și definitiv porțile în februarie 2005. Câțiva angajați devotați proiectului au rămas chiar o scurtă perioadă la companie lucrând fără salariu pentru a petici ce se mai putea din joc. Vânzările se dovediră și ele dezastruoase, doar vreo 72.000 de copii vândute inițial, cu mult sub oricare alt titlu Troika.

Lucrurile care contează în viață.

De-a lungul vremii jocul a reușit totuși să strângă în jurul său o comunitate de fani foarte devotați care au continuat cu lansarea a tot soiul de petice, cel mai cunoscut dintre ele fiind Unofficial Patch al lui Wesp. În ziua de azi marea majoritate a bugurilor au fost rezolvate, însă din cauza codului și a structurii jocului a fost nevoie de mai bine de un deceniu pentru a stârpi toate bugurile. Totuși este bine de știut că jucătorii din 2025 se pot bucura de o experiență plăcută și că nu este nevoie să sufere așa cum am făcut-o noi atunci în 2004 când a fost lansat.

L-am prins, băieți.

Mijlocul

Buuuuun. M-am lungit suficient. Haideți să trecem direct în joc. Primul lucru pe care-l face omul (sau vampirul?) într-un RPG este să își creeze un personaj. Bloodlines ne pune la dispoziție șapte clanuri de vampiri, membrele Camarilla (voi explica mai târziu). Sistemul de joc original oferă mai multe decât atât, însă din motive care sunt evidente dezvoltatorii s-au rezumat doar la cele șapte clasice. Diferența majoră dintre ele constituie disciplinele, adică puterile supranaturale pe care le posedă, înclinarea lor spre anumite aptitudini, și în unele cazuri chiar dialog sau gameplay modificat. Nu voi sta să povestesc prea mult despre fiecare căci universul World of Darkness este extrem de vast și aici nu este locul potrivit pentru a intra prea mult în detaliu. Pe scurt cele șapte clanuri posibile sunt:

• Brujah – puternici și independenți. Pe vremuri ei erau clanul filosofilor dar cu timpul au „degenerat” într-o șleahtă de anarhiști. Fac parte din Camarilla doar din rațiuni pur pragmatice. Discipline: Celerity, Potence, Presence.
• Gangrel – sălbatici și solitari. Dintre toate clanurile ei sunt cel mai în „armonie” cu natura și bineînțeles cu legea junglei. Discipline: Animalism, Fortitude, Protean.
• Malkavian – nebuni de legat! Sunt poate cel mai interesant clan mulțumită nebuniei lor, ei putând intui lucruri nebănuite de alții. Recomand neapărat un playthrough cu acest clan, însă nu recomand ca el să fie primul cu care jucați deoarece SPOILER! Discipline: Dementation, Auspex, Obfuscate.
• Nosferatu – tainici și hidoși. De departe cel mai blestemat clan, trupurile lor devenind cu totul desfigurate de blestemul vampirismului, ei neputându-se integra deloc în lumea oamenilor. Ca atare sunt nevoiți să se deplaseze prin canalizări. Nici pe acesta nu îl recomand ca prim playthrough. Discipline: Animalism, Obfuscate, Potence.
• Toreador – sexi. Cam ăsta e cuvântul care-i descrie cel mai bine. Este clanul care se poate integra cel mai bine în societatea umană, frumusețea lor supranaturală putând fermeca orice muritor. Discipline: Auspex, Celerity, Presence.
• Tremere – misterioși și izolaționiști. Acesta este cel mai misterios clan constând din vampiri „vrăjitori” care dispun de o putere stranie numită taumaturgie. Celelalte clanuri îi privesc cu foarte multă suspiciune. Discipline: Thaumaturgy, Auspex, Dominate.
• Ventrue – patricieni și dominatori. Acest clan este practic sinonim cu Camarilla. Sunt cei mai apți și cei mai dornici de a-i conduce pe ceilalți, ceea ce atrage disprețul și gelozia celorlalte clanuri. Au gusturi selecte și organismul lor respinge sângele „de proastă calitate”. Discipline: Dominate, Fortitude, Presence.

Brujah sunt preferații mei.

Povestea începe în mod clasic într-o garsonieră delapidată din Ferentari Los Angeles după o noapte furtunoasă de amor. „Părintele” tău, cel care te-a „virusat”, șade comod într-un fotoliu când deodată dau buzna „mascații”, adică trupele Prințului Los Angelesului. Vi se înfige amândurora câte o țeapă în inimă și sunteți aduși în fața unui tribunal vampiresc. Aparent nu oricine are voie să creeze noi vampiri, acest drept fiind rezervat unei elite selecte. După o scurtă prelegere în fața unui auditoriu format din cei mai influenți vampiri din oraș, „părintele” tău este rapid decapitat și astfel moare pentru a doua oară, de data aceasta pe bune, preschimbându-se în scrum. Cu toate că teoretic ești nevinovat, Sebastian LaCroix, adică Prințul, consideră că e mai bine să scape și de tine pentru a servi drept învățătură de minte și pentru alții, când deodată unul dintre ceilalți vampiri prezenți i se opune indignat. Acest fapt îl determină pe LaCroix să se răzgândească în ultimul moment și decide în cele din urmă, sub presiunea rumorii create, să te lase în viață (sau moarte?) și să te folosească pe post de pion în planurile sale.

Nici după moarte nu scapi de politică.

Aici încep aventurile tale de proaspăt vampir. Călătoriile tale te vor purta prin tot Los Angelesul, rezolvând cuesturi, dialogând cu NPC-uri, și căpăcind din când în când monstruleți sau omuleți. Bloodlines nu este un joc open world, ci hub-based. Începi în Santa Monica, apoi în centru adică Downtown, faci o vizită și prin Hollywood pentru că de ce nu, și în final vei ajunge chiar și pe la chineji în China Town. Aceste zone se deblochează pe măsură ce avansezi în povestea principală și vei putea călători prin ele în mod liber pentru a rezolva cuesturile mai lungi.

+20 de credie sociale.

Dacă vei întreba pe orice fan al acestui joc care este punctul definitoriu al lui Bloodlines atunci răspunsul va fi în cele mai multe cazuri „atmosfera”. Aceasta este întreținută în permanență atât de elementele audio-vizuale cât și de scriitură. După cum era de așteptat toată acțiunea are loc noaptea, pe străzile întunecate ale Los Angelesului sub lumina difuză felinarelor și a neoanelor. Se vede că Troika au avut niște graficieni talentați. Unul dintre motivele pentru care ei au ales să folosească motorul Source a fost implementarea tehnologiei faciale care depășea cu mult pe oricare alt produs de pe piață. Poate că în ziua de azi animațiile faciale par primitive, dar credeți-mă că la vremea respectivă numai Half Life 2 însuși putea să îi concureze. De fapt vorbesc prostii. Animațiile astea arată bine și azi!

Ia zi, boss.

Desigur tot acest efort depus de graficieni ar fi fost egal cu zero dacă nu ar fi fost acompaniat de o scriitură pe măsură. Scenaristul principal este Brian Mitsoda iar replicile și dialogurile scrise de el sunt de cea mai înaltă calitate. Cu toate că ar fi fost extrem de ușor să o dea în „cringe” dat subiectul de față, jocul reușește mereu să prezinte tonul potrivit, fie că e vorba de momente serioase sau de umor. Vocile sunt interpretate de actori foarte talentați și astfel Bloodlines se bucură una din cele mai tari distribuții de personaje din toate timpurile.

Baba și calculatorul.

Printre cele mai memorabile personaje îl amintim pe zâmbărețul pirat Jack care se va dovedi un fel de mentor de-al tău; simpaticul paznic Chunk care îți va pune mereu un zâmbet pe față; șefu’ la bani, Larry cel Gras, unde poți găsi de cumpărat orice inclusiv ouă de dinozaur; salvatorul tău, anarhistul Nines Rodriguez; și nu în ultimul rând sexoasa Jeanette pe care Activision, în înțelepciunea lor, au decis să o pună direct pe cutia jocului (nu că ar fi ajutat prea mult la vânzări, din păcate).

Mi-e frică să dorm singurică.

Nu putem încheia laudele fără a menționa și coloana sonoră care contribuie cu vârf și îndesat la atmosferă, indiferent că te-ai afla în Downtown, Hollywood, sau Chinatown, muzica te face să te simți de parcă ai fi efectiv acolo pe străzile murdare ale Los Angelesului. Jocul folosește inclusiv piese licențiate precum „Isolated” de Chiasm, „Swamped” de Lacuna Coil, și „Lecher Bitch” de Genitorturer. Și dacă cumva melodia din meniul principal vă sună cunoscută atunci probabil că ați auzit în prealabil și „Angel” a celor de la Massive Attack.

Regele dansului.

Din păcate elementul de bază al oricărui RPG și anume sistemul de luptă lasă foarte multe de dorit. Se vede că Troika nu aveau experiență cu luptele la persoana întâi. Într-un fel nici nu îi condamn căci din experiența mea sistemul de luptă este lucrul cel mai greu de implementat într-un RPG mai ales dacă este la persoana întâi. Există două tipuri de lupte, de aproape și de la distanță. Când lovești cu pumnii sau cu o altă armă albă perspectiva se schimbă automat la persoana a 3-a. Poți lovi și poți para însă cam atât. În prima parte a jocului acest stil de luptă este muuuuult mai eficient decât cel la distanță însă pe măsură ce avansezi în joc el devine din ce în ce mai slab.

Doi pumni și un uppercut și l-am făcut K.O.

La începutul jocului armele de foc sunt un dezastru total. Nu doar că nu poți nimeri mai nimic, dar și daunele pe care le poți provoca sunt absolut jalnice în comparație chiar cu pumnii. Cu timpul însă vei găsi arme din ce în ce mai puternice și dacă investești puternic în abilitățile aferente vei vedea că armele de foc sunt cu adevărat devastatoare. E nasol totuși că trebuie să suferi atât de mult până ajungi în acel punct. De fapt când ajungi acolo nici nu mai e mult și ai și terminat jocul. Trist!

Prietenii îmi zic Clint Eastwood.

Disciplinele în schimb sunt extrem de distractive. Unele dintre ele sunt axate pe luptă și îți vor suplimenta apărarea sau puterea de foc. Altele sunt abilități ofensive ce îți pot ucide direct dușmanii. Altele sunt puteri supranaturale precum Dominate care pot fi utile atât în lupte cât și în dialog. Puterile necesită sânge pentru a fi activate. În mod normal acesta poate fi recuperat sugând inamicii umani, sângele supt putând recupera și punctele de viață pierdute. La asta dacă mai punem la socoteală și rezistența (supra)naturală a vampirilor în fața gloanțelor rezultă că luptele cu acest soi de inamici sunt în general o floare la ureche. Doar să nu dai de vreunul înarmat cu o pușcă cu alice. Alea chiar dor!

Au!

Luptele contra inamicilor supranaturali sunt un picuț mai greoaie deoarece e mult mai greu să îți recuperezi sângele folosit. Poți căra la tine poțiuni de vindecare pungi cu sânge găsite prin nivel sau cumpărate de la un asistent lipsit de scrupule din clinica din oraș. Problema majoră cu inamicii supranaturali este că ei pot cauza ceea ce se cheamă „daune agravate”, adică niște răni care se vindecă mult mai lent decât cele cauzate în mod normal. În orice caz Bloodlines nu este un joc prea greu dacă știi ce faci. Spre sfârșitul jocului vei deveni oricum o mașinărie de ucis. Însă mare atenție la foc!

Cred că ți-ai pierdut sutienul.

Desigur fiind vorba de un RPG marca Troika (a se citi: foști angajați Interplay) luptele nu sunt singura metodă de a scăpa de inamici. Jocul vine și cu o sumedenie de alte sisteme care îți vor face viața mai ușoară în cazul în care ești o fire mai pacifistă. În primul rând te poți furișa. Nu e chiar la nivelul lui Thief, dar spre deosebire de Deus Ex măcar ai o pictogramă care îți spune cât de bine ascuns ești. La început nu te poți furișa foarte bine, însă dacă investești puncte și dacă ai o putere precum Obfuscate atunci te poți face complet invizibil și vei putea evita o bună parte din confruntări. Ah, era să uit. Nu obții experiență ucigând inamici ci doar completând misiuni, deci să nu vă faceți grijă că pierdeți astfel experiență.

Harșt!

Încă două sisteme importante sunt cele de descuiat lacăte și de spart parole. Sunt destul de simplu de înțeles. Dacă ai suficiente puncte investite unde trebuie atunci poți accesa unele zone care altfel sunt blocate. Părerea mea e că bine să investiți în abilitățile astea indiferent de personajul pe care îl jucați. Desigur puteți și trișa și puteți găsi toate parolele pe net dar știu că nu ați face așa ceva. :) Cât despre spartul lacătelor, acesta necesită o dexteritate ridicată și puteți folosi o putere numită Blood Buff pe care o au toate clanurile ce convertește o parte din sânge în forță, dexteritate și stamină, deci nu e cazul să investiți chiar atât de multe puncte.

Ecranul albastru al nemorții.

Ei, și nu ar fi RPG Troika dacă nu ar exista și metode diplomatice de a rezolva conflictele. Acestea sunt persuasiunea, intimidarea, și seducția, ultima din ele având o utilate îndoielnică, în principiu o poți folosi pentru a seduce NPC-uri ca să le sugi sângele. Primele două sunt mai utile și sunt necesare pentru rezolvarea unor anumite cuesturi în anumite moduri, însă trebuie spus că spre final jocul înclină foarte mult balanța înspre acțiune deci să nu credeți că vă veți putea bizui prea mult pe niște vorbe dulci.

Știu eu un loc, păpușa, hehe.

De fapt aici este și problema cea mai mare a jocului, dincolo de toate bugurile care până la urmă au fost reparate. Jocul este ceea ce în termeni de specialitate se cheamă „frontloaded”, adică cel mai mult și cel mai bun conținut este oferit la începutul său, urmând ca pe parcurs lucrurile să se înrăutățească încetul cu încetul. Spre final se vede clar că producătorii au rămas fără timp și bani, gameplayul degenerând încetul cu încetul într-un joc de acțiune, misiunile secundare devenind din ce în ce mai rare și mai simpliste. Există totuși o variantă a peticului postat mai sus care adaugă anumit conținut găsit prin fișierele jocului ce nu a putut fi adăugat variantei finale din lipsă de timp, totuși acesta pălește prin comparație cu ceea ce are de oferit jocul în prima parte a sa.

Conacul lui Grout inspirat direct din American McGee's Alice.

Bloodlies poate fi considerat într-un anumit fel și un „simulator imersiv”, în sensul în care jocul este plin de detalii care ajută lumea să prindă viață. De exemplu motorul fizic din Source este și el prezent aici, însă într-o variantă foarte primitivă. Jocul permite de exemplu ridicarea de pe jos a unor obiecte mărunte și aruncarea lor pentru a distrage atenția inamicilor, însă în general mare lucru nu-ți permite să faci.

Cu mânuța mea / pot pot ridica / to ce vrea inima mea.

În schimb jocul este plin de tot soiul de alte detalii. De exemplu la fel precum în jocurile Grand Theft Auto și în Bloodlines există un post de radio unde derulează o emisiune intitulată „Deb of the Night”. Ideea pare bună iar scheciurile sunt și ele foarte distractive și amuzante. Singura problemă este că, spre deosebire de GTA unde poți asculta radio în mașină, o activitate omniprezentă în jocul respectiv, în Bloodlines nu poți asculta radio decât la tine într-una din ascunzătorile tale, deci pentru a te bucura de el va trebui să te oprești din activitățile tale obișnuite vampirești. Poți privi la tembelizor. Există un singur post de teleactualități unde poți afla cele mai recente știri din Lumea Întunericului, cel mai adesea evenimentele relatate fiind rezultate ale acțiunilor tale.

BREICHING NIUZ

Mai țineți minte cum în Fallout aveai dialog special pentru cei ăăă... mai speciali, adică cei cu inteligență redusă? Ei bine și Bloodlines vine cu ceva asemănător. Pe lângă faptul că există câteva replici speciale în funcție de clanul pe care îl ai, dacă alegi să joci ca Malkavian atunci întreg dialogul este modificat. Majoritatea NPC-urilor vor avea replici diferite și vor remarca modul tău ciudat de a fi și de a vorbi, iar toate replicile tale devin schimbate, oglindind starea ta mentală. Totuși nebunia te va ajuta să vezi lucrurile un pic „altfel” față de cei normali la cap, personajul putând sesiza anumite nuanțe care îl vor ajuta să vadă lucrurile așa cum sunt ele de fapt. Ca atare recomand cu toată căldura să jucați măcar o dată în viață Bloodlines ca Malkavian, însă nu din prima deoarece vă puteți strica singuri surpriza poveștii.

Alo, Spitalu' 9?

Poți ataca NPC-urile prin oraș ceea ce va atrage atenția autorităților, totuși gaborii sunt destul de puturoși și vor renunța la urmărire după o foarte scurtă vreme. Aveți grijă însă să nu omorâți oameni nevinovați căci astfel veți pierde puncte de Umanitate. Ce este aceasta? Practic asta este ceea ce ține Fiara din tine sub control. Cu cât pierzi mai multă Umanitate cu atât cresc șansele să intri într-un episod maniacalo-destructiv atunci când ai rezervorul golit de sânge.

Băieții în abastru mereu gata să intre în acțiune.

Când pierzi controlul devii o mașinărie de ucis ceea ce-ți poate salva pielea în toiul luptelor, însă asta va cauza probleme în alte circumstanțe. Vedeți voi, există trei tipuri de zone în joc: luptă, mascarada, și Elysium. În cele de luptă treaba e clară. Nu există limite. Elysium sunt zonele unde puterile și atacurile nu sunt permise, căci încalcă bunele maniere vampiricești (practic zonele cu NPC-uri importante pe care nu ai voie să le omori). Pe străzi și în majoritatea zonelor te afli în așa zisa zonă cu Mascaradă. Ce este aceasta vă întrebați?

Ahhh, ce sete mi-a fost!

Ei bine, acesta este un concept important care se regăsește de altfel și în titlul jocului. V-ați întrebat vreodată de ce omenirea nu a aflat până acum de vampiri? Acest fapt se datorează așa zisei Mascarade, adică un fel de omerta a vampirilor. În cazul în care Mascarada este încălcată Camarilla ia imediat măsuri, șterge urmele, trage sforile, și în caz de nevoie elimină sau pedepsește pe cine trebuie. Acest sistem este implementat și în joc. În momentul în care încalci legea de prea multe ori ești declarat paria și începi să fii vânat atât de vampiri cât și de dușmanii de moarte a acestora, vânătorii de vampiri. Așa că mare grijă ce discipline folosiți pe stradă, iar dacă vă este sete nu uitați să pândiți sau să momiți victima în vreun colț mai întunecat.

Mă vânează femeile pe stradă.

M-am ferit de a vorbit prea mult despre poveste căci ea este unul din lucrurile cele mai memorabile la Bloodlines. Pe scurt este vorba despre Sfârșitul Lumii, sau Gehenna, cum este denumită Apocalipsa în tradiția vampirilor. Vânturile aduc șoapte teribile în noapte, semnele apar peste tot, și colac peste pupăză mai apare și un sarcofag antic foarte misterios al cărui conținut poate decide destinul lumii... Desigur finalul nu trebuie să fie unul singur, căci în total sunt cinci (șase cu peticul neoficial), în funcție de alegerile tale!

Profeții profetice.

Sfârșitul

Pe lângă sfârșitul lumii, Bloodlines a mai reprezentat după cum am mai spus și sfârșitul companiei Troika Games. Trist, dar știți cum se zice: cei buni mor mereu de tineri. Apoi anul 2004 și în general mijlocul anilor 2000 au mai reprezentat finalul a ceva: cel al jocurilor de PC. „Cum adică?” veți zice voi. Doar au mai fost și încă mai există o tonă de jocuri făcute pentru PC. Da, însă majoritatea celor produse în ziua de astăzi sunt gândite multi-platform, în general singurele exclusive pentru PC sunt jocurile indie. Bloodlines este ca un soi de cântec de lebădă, atât pentru Troika, cât și pentru acest stil de jocuri, gândite spre a fi jucate exclusiv șezând în fața unui monitor cu mausul într-o mână și cu tastatura în cealaltă. Asta se simte cel mai mult în control și interfață. Pe lângă asta jocul este și extrem de politicălii incorect, un astfel de joc neputând sub nici o formă să fie lansat în zilele noastre.

Sigur are 18 ani.

Pe plan personal 2004 a marcat și sfârșitul copilăriei mele, eu devenind atunci major cu acte în regulă, și de asemenea și ultimul meu an de liceu... Ehei, ce vremuri frumoase când ședeam în fața unui monitor de 15 țoli butonând la jocuri cu vampiri cât vroiam eu... Vampire the Masquerade: Bloodlines este precum o capsulă a timpului. Cum intri în el cum te teleportezi instantaneu în anul 2004. Cei care am crescut în acele vremuri ne simțim ca acasă în el. Desigur că jocul nu este nici pe departe perfect. Este plin de acel așa zis „jank” atât de caracteristic jocurilor de PC dar cărora nouă, pasionaților, nu numai că nu ne deranjează dar chiar ne inspiră și mai mult.

Cred că cunoaștem cu toții sentimentul.

Vampire the Masquerade: Bloodlines este unul din jocurile mele preferate. Anul acesta l-am terminat pentru a șaptea oară în viață, deci pot spune că am terminat jocul în mod oficial cu fiecare din cele șapte clanuri, și mi-a plăcut la fel de mult ca atunci când l-am butonat prima oară. În mod paradoxal acest joc cu nemorți are foarte mult SUFLET! E acel ceva, acel etos, acel Zeitgeist, acea atitudine specifică perioade respective, acea senzație pe care ți-o dă o lucrare atunci când o parcurgi și care te transpune în mod instantaneu în lumea acelor vremuri demult apuse... E punk! E edgy! E Sexi! E politicălii incorect! Este tot ceea ce jocurile venite de la casele mari în ziua de azi nu sunt! Jucați Bloodlines dacă nu l-ați jucat vreodată, sau rejucați-l chiar dacă l-ați mai jucat, și bucurați-vă de o experiență de joc care în ziua de astăzi nu mai poate fi găsită nicăieri...

„Ține minte, oriunde mergem, sângele lui Cain este cel care ne hotărăște soarta. Rămas bun, vampirule.”