Ar fi erezie să nu jucați acest action adventurefantasy

Articol publicat de Ion la data de 30 mai 2026.

Am revenit după cum v-am promis data trecută cu unul din jocurile mele preferate: Heretic 2, continuarea, ia ghiciți! ... exact! a lui Heretic, adică a „clonei” de Doom, cum este pe drept cuvând numit. Acesta va ieși pe piață însă la destul de mult timp după lansarea originalului. Între timp Raven va scoate alte două șutăre fantasy, recte Hexen și Hexen 2.

Guess who's back.

Primul dintre ele semăna izbitor de mult cu Heretic, singura schimbare demnă de menționat fiind apropierea de rădăcinile erpegistice, prin introducerea a trei personaje pe care jucătorul le are la dispoziție: războinic, cleric, mag, adică fix cele trei clase disponibile în prima ediție Dungeons & Dragons din 1974.

Ia de-aici!

Al doilea este chiar Hexen II care face un salt tehnologic uriaș, și anume trecerea la un motor cu adevărat 3D, și anume cel al lui Quake, un joc căruia trebuie neapărat să îi dedic o filă din poveste. În fine, Hexen II, la fel ca și primul de altfel, vine cu un level design absolut dement, în sensul cel mai literal al cuvântului probabil, jocul fiind legendar prin obscuritatea nivelurilor sale plin de butoane și de manete care deschid uși în cu totul și cu totul alt nivel decât cel în care te afli. Însă destul despre jocurile Hexen căci voi reveni cu siguranță într-o zi și asupra lor.

Na, c-am făcut-o de oaie.

Celor de la Raven le plăceau se pare șutărele fantasy, și nu-i condamn, și mie îmi plac, doar aparent doreau totuși un pic de schimbare. Inspirându-se evident dintr-unul din cele mai populare francize de la acea dată, și anume Tomb Raider, Raven își iau inima în dinți și iau una din cele mai tari decizii din punct de vedere al designului și anume nu doar folosirea unui motor 3D, ci și schimbarea perspectivei de la persoana întâi la a treia. Heretic II va vedea lumina zilei în 1998, chiar anul în care l-am jucat și eu pentru prima oară, mai exact demoul său venit pe unul din CD-urile PC Gaming.

Ne școlim și noi puțin.

Jocul m-a fascinat pe loc! Povestea este una dark fantasy / sword and sorcery, așa cum îmi place mie. După ce l-a învins pe D'Sparil în primul joc, Coruvs al nostru se reîntoarce precum Făt-Frumos înapoi la casa sa, în Silverspring, cetatea elfilor, sau „sidhe” cum sunt numiți în acest univers. Doar că ce să vezi! Orașul este bântuit de o molimă magică ce ia mințile elfilor transformându-i într-un fel de zombi urecheați transformând mândra lor cetate într-o ruină. Scopul lui Corvus este clar: găsirea unui leac și pedepsirea vinovatului.

Nu cred că vrei să știi...

Drumurile sale în vor purta prin tot ținutul Parthorisului, Raven delectându-ne privirile cu medii care mai de care mai variate: de la catacombe și orașe ruinate, la mlaștini puturoase și pustiuri stâncoase, nu te vei plictisi niciodată văzând iar și iar aceleași texturi. Părerea mea este că grafica arată încă bine. Chiar dacă poligoanele sunt puține și texurile sunt mici comparând cu jocurile actuale, eu zic că nu arată deloc rău. Efectele sunt și ele destul de reușite, vrăjile fiind mereu un spectacol vizual. Un aspect pe care trebuie neapărat să îl menționez este atenția la detaliu în ceea ce privește luptele: nu doar că inamicii pot fi tăiați în bucăți, dar texturile personajelor se schimbă și ele atunci când sunt rănite, adică pielea devine din ce în ce mai însângerată. Multe dintre jocurile moderne nu oferă așa ceva.

Arcul furtunii nu se dezcie.

Și că tot am adus în discuție vrăjile, cred că a venit momentul să vă povestesc și despre arsenalul pe care îl are la dispoziție Corvus. Pe lângă unele noi, multe dintre armele din jocul precedent își fac din nou apariția și în Heretic II, însă unele dintre ele primesc schimbări bine venite. Hellstafful este prezent în mare parte neschimbat. Arbaleta a fost înlocuită cu două arcuri: lighting bow și phoenix bow. Din păcate mănușile lipsesc. Of! Și ce mult îmi plăceau în primul joc. Arsenalul este suplimentat prin vrăji, care mai de care mai luminate și colorate, dintre care fireball și thunderblast vor fi cele mai folosite. Acestea sunt vrăji ofensive. Dar acum avem și unele defensive. Practic, o bună parte din obiectele utilizabile din primul joc au devenit acum așa numite vrăji defensive, cum ar Morph Ovum.

Lupte crâncene sub minele parthoriene.

Cea mai importantă este Tome of Power, care acum poate chiar vorbi într-o voce feminină. Practic această carte va fi călăuza ta pe tot parcursul jocului. Vorba ceea: ai carte, ai parte. Însă scopul ei principal, la fel ca și în Heretic, este acela de a modifica efectul armelor și al vrăjilor ofensive, ele devenind pentru scurt timp devastatoare. Există două tipuri de mană de care să ții cont: verde pentru vrăjile ofensive, și albastră pentru cele defensive, care adesea au un efect mai spectaculos, însă și costul lor este pe măsură.

Power overwhelming.

La final am lăsat cireașa de pe tort și anume umilul toiag. Nu numai că acum are un efect grafic foarte mișto atunci când îl scoți din buzunar, însă el mai poate fi folosit și pe post de prăjină! Corvus, inspirat fiind de Lara, a dobândit și el o sumedenie de mișcări: sărituri, fente, piruete, și câte și mai câte. Poate bineînțeles să și înoate. Mi se pare și normal, doar este un elf, aceștia fiind cunoscuți pentru grația lor. Te poți cățăra și pe frânghii și poți sări mai departe cu ajutorul lor, însă nu sunt foarte multe momente când trebuie să faci acest lucru. Pesemne că dezvoltatorii nu erau prea convinși dacă mecanica era implementată cum trebuie, dar în opinia mea ea funcționează acceptabil.

Mă așteaptă medalia de aur la jocurile olimpice.

Astfel luptele devin foarte antrenante. Jocul te încurajează să fii mereu în mișcare, mai ales că inamicii nu au arme de tip hit-scan. Corvus, la fel ca și majoriatea elfilor, este destul de plăpând, însă spre norocul său din când în când găsește niște altare care îi conferă fie o armură de argint, fie una de aur. Pe lângă asta mai sunt și alte tipuri de altare care fie îți conferă un bonus la viață, fie îți regenerează complet mana, etc.

Ce buci aurii am.

Inamicii sunt variați atât ca înfățișare cât și ca tactici de luptă. Sunt unii care vine înspre tine ca să te tragă de urechi, alții care trag cu tot felul de proiectile, cei mai agasanți fiind cei care aruncă cu otravă în tine; rămâi fără viață cât ai zice pește. Însă de departe (hehe) cei mai nesuferiți inamici sunt un fel de ciori care mi-au declanșat PTSD-ul de pe vremea când jucam Morrowind și auzeam dintr-o dată un croncănit de cliffracer... Nu lipsesc nici boșii, însă nu sunt foarte interesanți ca mecanici.

Lovitura de grație.

Jocul nu prea are nici un cusur părerea mea. Poate doar lungimea sa să fie un punct slab. Jocul e destul de scurt, el putând fi terminat lejer în 8-10 ore. Nici puzzleurile nu sunt foarte complicate. O singură dată mi s-a întâmplat să mă învârt mai mult timp într-o zonă doar pentru că nu observasem o manetă într-un colț. Cât despre sunete, nici ele nu sunt foarte memorabile, iar despre muzică nu pot spune nimic deoarece se pare că am avut probleme cu niște codecuri deoarece în versiunea mea ea lipsește cu desăvârșire. Nici atunci când l-am jucat pentru prima oară nu-mi aduc aminte să fi auzit măcar un acord muzical.

Hmmm... oare ce trebuie să fac aici...

Rejucând Heretic II după câțiva ani buni de când l-am terminat prima oară acum vreo... nu știu, 10-15-20 de ani? se scurge timpul ăsta ceva de speriat... îmi dau seama cât de mult s-a schimbat filosofia de design în ultimele decenii. Un joc de genul acesta fie ar fi durat de cel puțin 5 ori mai mult, însă conținutul său ar fi fost extins în mod artificial printr-un open world plictisitor, fie ar fi fost tot la fel de scurt, dar ar fi fost o „experiență cinematică” întreruptă din când în când câte un QTE și mânjită cu dungi galbene ca pentru proști.

Eu, ereticul.

Heretic II e un joc de modă veche, în cel mai bun sens al cuvântului. Jocul e acțiune pură, fără prea multe briz-brizuri care să te scoată din ritm. Face totul ca la carte fără a devia în mod inutil de la formulă. Din păcate vânzările nu au fost pe măsura așteptărilor. Raven nu a dispărut ca companie, Activision finanțându-i în continuare, însă cu condiția ca ei să nu mai facă șutăre fantasy...

Aici se încheie povestea.

Ca atare povestea lui Corvus este cel mai probabil pe veci încheiată, ceea ce este trist pentru că harta lumii create de dezvolatori este plină de locații pe care nu le vizitezi în joc, semn că ei lăsaseră totuși o portiță spre o eventuală continuare, sau măcar pentru o expansiune. Povestea lui Raven Software merge mai departe însă, într-o galaxie îndepărtată, despre care voi vorbi cu siguranță într-o altă filă...

PS: Heretic II este abandonware. Drepturile de autor sunt pesemne împrăștiate prin cine știe câte dulapuri, deci nu îl puteți achiziționa de nicăieri digital. Vestea bună totuși este că recent a apărut o portare care vă va ajuta să îl jucați pe sisteme moderne. Mie unuia nu mi-a funcționat pe Linux, așa că am optat pentru repackul de pe mult regretatul Mapgipak Games.