O lume cu adevărat stranie

Articol publicat de Ion la data de 29 noiembrie 2025.

Așa cum am promis în articolul meu precedent (cu o săptămână întârziere) iată-ne în fața unuia dintre cele mai tari jocuri video create vreodată. Oddworld: Abe’s Oddysee este chiar titlul de debut al celor de la Oddworld Inhabitants, care în 1997, sub egida GT Interactive, vor lansa jocul atât pe PlayStation cât și pe PC. De fapt prima oară când am dat de el a fost versiunea de PS. Vedeți voi, cândva pe la finalul anilor ’90, undeva prin Constanța, a existat o sală de jocuri. Ei și? Ce-i cu asta? Era plină România de ele pe atunci. Da, însă aceasta era specială deoarece în loc de PC-uri avea pleisteișănuri. UAU! Așa ceva chiar nu mai văzusem până atunci. Sala avea cam vreo 5 sau 6 console fiecare dintre ele cu un joc al său. Marea majoritate se înghesuiau în jurul celor cu Tekken (al 3-lea cred?) și FIFA, însă pe mine nu mă deranja, căci mie îmi făcea cu ochiul un alt joculeț, unul cu un extraterestru albastru și simpatic pe nume Abe.

Faceți cunoștință cu Abe. Nu-i așa că e simpatic?

Povestea are loc pe planeta Oddworld. După cum spune și numele, aceasta este o planetă stranie de tot pe care conviețuisc ăăă... pașnic două specii inteligente principale. Primii dintre aceștia sunt mudokonii. Nu știu cum să îi descriu cel mai bine. Cred că voi fura descrierea din articolul meu precedent și îi voi numi „un soi de hipioți nativo-americani verzi-albăstrui” (am încheiat citatul). Aceștia trăiesc într-o oarecare armonie cu sălbăticia și cu spiritele naturii, însă din păcate pentru ei viața lor are să ia o turnură tragică.

Trage bine de manetă, Gogule!

Cealaltă rasă extraterestră, glukonii, adică „niște cefalopode bipede cu sete nesecată pentru profit”, îi găsesc pe mudokoni mai fraieri așa că se decid să îi răpească pe sărmanii verzulii și să îi trimită la muncă forțată în uzinele lor capitalisto-muncitorești. Jocul are un mesaj clar ecologist, și chiar anti-capitalist și anti-sclavagist, dar spre deosebire de multe alte titluri recente care abordează teme similare, Oddworld reușește să facă asta fără a o da în penibil. Lucrul care îl ajută cel mai mult în acest sens este în primul rând designul personajelor, care este unul extrem de stilizat, ducând spre caricatură, mulțumită căruia ele se disociază clar de viața reală.

Nu ți-a zis nimeni că fumatul dăunează grav sănătății?

Personajul principal este nimeni altul decât însuși Abe, un sărman de om extraterestru de serviciu ce-și vede de traiul său amărât robotind pentru stăpânii săi. Ghinionul său face ca din greșeală să dea peste ședința („meeting-ul”, pentru corporatiști) glukonilor care sunt disperați că animalele pe care le procesau în abatoarele lor au ajuns pe cale de dispariție. Dar cum știm cu toții că caracatițele sunt printre cele mai inteligente animale, băieții noștri cu trabuce găsesc imediat o soluție: să își transforme proprii angajați în mezeluri! Oripilat, Abe o ia la sănătoasa, scopul său fiind acela de a evada din uzină și de a-i dezrobi pe ceilalți prieteni ai săi.

Mmmm. ceafă de mudokon. Miam!

Abe’s Oddysee este un platformer, dar spre deosebire de altele precum Captain Claw sau Jazz Jackrabbit 2, acesta este un așa numit „platformer cinematic”, principalele surse de inspirație ale sale fiind Prince of Persia din 1989 și Out of This World din 1991. Diferența cea mai mare dintre un platformer cinematic și unul ne-, este că în loc ca camera să se deruleze pe măsură ce te miști, jocurile sunt formate din ecrane separate, fiecare dintre ele fiind compuse din fundalul său separat. Aceasta implică o muncă în plus din partea graficienilor, însă atunci când ai o echipă talentată rezultatele sunt pe măsură.

ACC vine de la ACCESSORIES, nu?

Primul lucru care sare în ochi atunci când privești jocul este grafica sa. Pot spune cu mâna pe inimă că primele două jocuri Oddworld își merită locul în Luvru. Arta lor este de cel mai înalt nivel. Sigur, jocurile rulează la o rezoluție de 640x480, și pe un monitor modern nu va arăta atât de spectaculos cum arăta pe vremuri pe un CRT, însă chiar și-așa jocul acesta mă lasă cu gura căscată chiar și la 27 de ani după lansare.

Artă.

Mi-ar plăcea să dețin cunoștințe în domeniul artei pentru a putea mai bine descrie motivul pentru care grafica lui Abe’s Oddysee este atât de frumoasă. Toate liniile, culorile, umbrele, și texturile se îmbină ca într-o simfonie grafică menită să ne încânte privirile prin frumusețea și armonia lor. În mod bizar, Oddworld reușește de-asemenea să îmbine perfect estetica frumosului cu cea a urâtului. Mediile naturale sunt de o sălbăticie și o majestate de îți taie respirație, pe când cele industriale sunt reci și ruginite. Primele evocă agorafobia, iar cele din urmă claustrofobia, însă ambele dau același sentiment apăsător de ostilitate și însingurare.

Drăguț.

Odiseea lui Abe pornește în Rupture Farms, abatorul industrial al glukonilor. Peste tot te întâmpină numai metal, smog, și rugină (sau o fi sânge?). Apoi urmează poate cel mai memorabil moment din întreg jocul, și anume evadarea propriu-zisă din împrejurimile uzinei, unde Abe fuge precum o nălucă, ascunzându-se în umbre, ferindu-se și în același timp parcă călăuzindu-se de lumina lunii pe a cărei suprafață pare ca și cum ar fi imprimată o palmă de mudokon. Apropo, jocul a fost supus cenzurii de către o grupare japoneză comunistă (culmea, având în vedere mesajul jocului). Inițial mudokonii trebuiau să aibă patru degete la mână însă numărul lor a fost redus la trei, din cauza faptului că în Japonia a avea un deget lipsă era un simbol al muncitorilor diferite fabrici ce au suferit un accident de muncă pierzându-și un deget. În cele din urmă doar varianta japoneză fu cenzurată.

Ce potrivire!

Abe reușește să scape în cele din urmă și ajunge înapoi pe meleagurile sale natale, în mijlocul sălbăticiei, acolo unde află că destinul său este cel de a călători spre vechile temple strămoșești, lăsate acum în paragină, scopul lui fiind de a le aprinde din nou torțele pentru a primi binecuvântarea duhurilor, adică puterea „shrykull”, o fiară invulnerabilă cu puteri psihoelectrice imense.

Stai că trag!

Primul templu se află în Paramonia, o pădure virgină, unde arborii seculari încă se mai înalță semeți deasupra pământurilor ancestrale. Vechii gardieni ai templului sunt așa numiții paramiți, un fel de păianjeni, care la prima vedere par foarte simpatici, ei urmărindu-te de colo colo și schelelăind precum niște cățeluși atunci când le arunci o bucată de carne. Ai grijă doar să nu îl încolțești pe vreunul sau să dai de câte doi sau mai mulți deodată că altfel e vai și-amar de tine!

Stai cuminte, cuțu mic.

Al doilea templu se află în Scrabania. Aici peisajul se întoarce la 180 de grade, acțiunea având loc într-un deșert aproape în totalitate lipsit de viață. De data aceasta gardienii sunt scrabii. Aceștia sunt mai greu de descris. Sunt un fel de șerpi orbi pe patru picioare, dacă asta are sens. Cred că imaginile îi vor descrie mai bine decât pot eu. :) Scrabii sunt niște creaturi foarte teritoriale așa că dacă vezi unu ia-o la fugă cât te țin picioarele. Tot răul spre bine însă, căci antisociabilitatea lor (nu căutați în dicționar cuvântul ăsta căci nu există) se extinde și către proprii lor semeni, lucru ce îți va fi de folos, pe principiul „când doi se bat, al treilea câștigă”.

Dansul „de împerechere” al scrabilor lasă loc pentru un singur câștigător.

În mod poetic și ironic, odiseea lui Abe se va sfârși tot acolo de unde a pornit, și anume în Rupture Farms. Acum, cu puterea străbunilor de partea sa, ultima misiune a lui Abe este aceea de a infiltra și celelalte zulaguri pentru a-i elibera pe ultimii mudokoni înrobiți și pentru a pune capăt o dată și pentru totdeauna operațiunii glukonilor.

Power overwhelming.

Gameplayul este unul tipic pentru un platformer, iar controlul este perfect. Ajută foarte mult și faptul ce e bazat pe dale, deci după ce joci ceva timp vei învăța pe de rost numărul de pași pe care trebuie să îl faci pentru a realiza orice săritură oricât de imposibilă ar părea. Abe’s Oddysee este un joc dificil, dar cinstit. Nu am avut niciodată senzația că am ratat săritura din cauza controlului. Dacă am greșit atunci a fost strict vina mea. Nu voi tăgădui însă și faptul că jocul este frustrant pe alocuri și că sunt unele secțiuni care vor trebui reluate de multe ori.

Bolovanii ca bolovanii, dar mare atenție la lilieci!

În ultimă instanță acesta nu este un joc de acțiune, ci unul de gândire. Abe, săracu’ de el, nu posedă nici o armă. Uneori mai poate găsi câte o grenadă pe care o poate arunca cu precizie (dacă ai dobândit suficient de mult antrenament), însă altfel este complet vulnerabil în fața oricărui atac. Aici nu există inimioare, bare de viață, și alte elemente de interfață ce ar dăuna imersiunii. Nu. Aici dacă ai încasat un glonte sau te-a clămpănit vreun crocostârc ai murit instantaneu. Dar nu-i nimic, căci niște păsărele stranii îți vor recupera sufletul și te vor plasa înapoi la ultimul punct de control. Apropo, acestea sunt destul de bine spațiate astfel încât să nu pierzi prea mult timp și să îți faci prea mulți nervi (deobicei).

Slalom printre mine plutitoare.

Abe deține însă o putere telepatică cu ajutorul căreia poate poseda sligi, preluând controlul asupra lor. Incantația durează vreo câteva secunde așa că trebuie să ai grijă să fii la adăpost cât timp de concentrezi. Din loc în loc există și niște drone, asemănătoare cu alea din Războiul Stelelor, care te vor electrocuta în momentul în care vrei să-ți folosești abilitatea. În trupul unui slig te simți precum un zeu prin comparație. Sigur, nici acesta nu poate încasa mai mult de un glonte, însă senzația de putere pe care ți-o dă mitraliera și sunetul ei percutant face un contrast bun cu fragilitatea obișnuită a lui Abe.

Al meu ești.

Cât timp controlezi un slig ți se deschid câteva opțiuni noi. Poți trage, evident, dar ai mare grijă să nu nimerești cumva vreun mudokon! De-asemenea poți comanda niște câini bipezi foarte fioroși, numiți slogi, pe care îi poți asmuți pe alți sligi neatenți. Aici trebuie să menționez neapărat singurul reproș pe care-l pot aduce jocului. Vedeți voi, uneori sligii și slogii vor ști că sligul tău este posedat, iar alteori nu. Acesta nu este vreun bug. Pur și simplu așa au fost gândite anumite puzzleuri. Jocul nu îți dă nici un fel de indiciu când inamicii te pot detecta și când nu (pesemne că unii or fi telepatici). Singurul mod de a afla este de a încerca să rezolvi puzzleul respectiv. În orice caz în momentul în care ai terminat treaba cu sligul îți poți retrage ușor duhul din el, fapt ce-l va face pe „sărmanul” slig să explodeze în mod satisfăcător în bucăți de carne. MUAHAHAHA!!

Șo pă el!

În alte situații Abe va trebui să se furișeze. Jocul vine și cu un sistem de furișat care chiar funcționează bine. Te poți ascunde în umbre ca să devii complet invizibil, și poți păși tiptil-tiptil pentru a te strecura prin spatele inamicilor. De-asemenea mai există și un animal de călărie foarte simpatic numit elum, un soi de corcitură dintre un dinozaur și un dromader. Acesta îți va fi un tovarăș devotat prin călătoriile tale în ținuturile Paramoniei și ale Scrabaniei. Într-un joc în care aproape tot ce mișcă vrea să te omoare, elum va deveni repede cel mai bun prieten al tău, și este încă un exemplu că nu e nevoie de scriitură prea multă și vorbărie prea lungă pentru a face un NPC memorabil; trebuie doar talent și inteligență.

Lui elum îi place mierea dar nu și albinele.

Că tot veni vorba de design inteligent, a venit vorba să vă vorbesc puțin și despre elementul care îl ridică pe Oddworld: Abe’s Oddysee la rangul de joc de geniu. Vedeți voi, am mai spus-o cred și în recenzia lui Thief: The Dark Project, însă sunt extrem de puține jocuri de single-player care nu pot fi jucare fără sunet. În marea majoritate a jocurilor sunetul este în mare parte un lucru pur ambiental, făcut doar ca să umple golul auditiv. În Oddword în schimb lucrurile stau cu totul și cu totul altfel.

Acolo o fi rugină sau sânge?

În primul și în primul rând există un sistem de comunicare cu celălalte NPC-uri, fie că ești Abe fie că controlezi un slig. Atunci când dai de mudokonii din zulaguri trebuie să îi chemi după tine și să îi aduci către portalurile de păsări pentru a-i transporta în siguranță înapoi acasă. Desigur mudokonii nu sunt cele mai inteligente ființe și vor asculta de comenzile tale chiar și atunci când sunt sinucigașe. Poate aș mai adăuga aici un mic punct în minus: nu poți lua după tine decât un singur mudokon, ceea ce face unele puzzleuri ceva mai lungi și mai grele decât ar fi fost dacă le-ai putea comanda cu mai multora simultan; aspect corectat însă în Abe’s Exoddus.

Fugi, mudokoane!

Atunci când ești în sălbăticie situația se schimbă. Comunicarea dintre tine și mudokoni ia o turnură muzicală, practic fiind nevoit să schimbi „vorbe” cu compatrioții tăi prin intermediul unor fluierături terminate cu un pârț. Pardon! Adesea acestea sunt niște parole pe care trebuie să le asculți în prealabil și să le memorezi pentru a le transmite unor alți mudokoni pentru ca aceștia să te poată ajuta. Deci după cum vă puteți da seama jocul nu poate fi jucat fără sunet. Bine, teoretic în ziua de azi puteți găsi parolele pe gamefaqs, dar sunt sigur că voi nu sunteți genul care ar face asta. :)

Bine că nu vrea și 2FA.

Importanța sunetului nu se oprește însă aici. Abe poate auzi ce se întâmplă și în ecranele adiacente. De exemplu dacă în ecranul curent nu există nici un slig, însă aude unul mergând, înseamnă că unul se află undeva prin apropiere. Dar ce te faci atunci când nu vezi vreunul nici în ecranul din stânga nici în cel din dreapta? Înseamnă că el se află în altă parte, adică sus sau jos! Practic acesta este modul prin care jocul îți semnalează secretele. Trebuie să stai mereu cu urechea ciulită pentru sunete îndepărtate pentru a-ți putea da seama unde se mai află un ecran în care poți ajunge. Este absolut genial modul în care dezvoltatorii au implementat sunetul direct în gameplay! Credeți-mă că sunt EXTREM de puține jocuri care fac lucrul acesta. Ca un mic spoiler: primul secret se află chiar sub primul ecran!

Butoiul ăla pare plasat oarecum strategic, nu credeți?

În total sunt 99 de mudokoni pe care trebuie să îi salvezi din Rupture Farms. Pe cam jumătate dintre ei îi poți găsi ușor în timpul călătoriilor tale, însă dacă vrei să îi salvezi pe toți va trebui să fii foarte atent și să cauți peste tot secrete. Jocul are două finaluri: unul dacă ai salvat cel puțin jumătate dintre mudokoni, și altul dacă ai salvat mai puțini. SPOILER: finalul rău e chiar NAȘPA! Dar nu-i nimic, dacă reușești să îi salvezi pe toți vei debloca toate filmulețele. :)

Ăăă, asta trebuia să fac?

Oddworld: Abe’s Oddysee este o capodoperă a lumii jocurilor video. Până acum am prezentat foarte multe jocuri excelente aici la Națiunea Jucătoare, însă fiecare dintre ele avea totuși câte o hibă care să le țină departe de un 10 perfect. Dintre toate Abe’s Oddysee este singurul care se apropie cel mai mult de idealul platonic ludic. Este un joc pe care nimeni nu are voie să nu îl încerce. Sunt sigur că vor și aceia pe care jocul îi va frustra și care îl vor lăsa repede deoparte, însă nu cred că există cineva care să nu respecte măcar această realizare de excepție: grafică, sunet, stil, design, toate elementele unui joc convergând înspre o experiență pe care rar o veți mai putea regăsi în altă parte. Odiseea lui Abe rămâne chiar și astăzi, la mai bine de 27 de ani de la lansare o aventură pe care nu o veți uita niciodată!

Numărătoare inversă. Lumină roșie. Alarme peste tot. Coafura rezistă.

PS: există un demake pe numele de Oddworld: New ’n’ Tasty. Nu numai că Abe’s Oddysee este unul din acele jocuri care nu are nevoie de un remake, însă acest nou joc (nou, adică vechi de 10 ani acum), cu toate că este făcut cam de aproape aceeași echipă care a făcut originalul, dovedește faptul că game designul nu este o știință, ci mai degrabă ceva apropiat de artă, și că nici măcar devoltatorii ăi vechi nu au priceput ce a făcut originalul să fie atât de genial. Nu voi elabora mai mult, dar pentru cei curioși vă invit călduros să priviți această recenzie care compară cele două jocuri și puteți trage singuri concluzia.

PPS: dacă vă e teamă că nu-l puteți rula pe sisteme moderne, fiți fără grijă! Jocul a fost portat pe un motor nou nouț numit R.E.L.I.V.E. ce este disponibil pe Windows, Linux, și Mac. Găsiți pagina github aici. Spor la joacă și nu uitați că aveți de salvat 99 de mudokoni!

Felicitări că ați ajuns la finalul acestui articol. Premiul vostru constă în mulțumirile mele. ;)