File din poveste
Pe această pagină găsiți recenzii la jocuri vechi. Multe dintre ele vor putea fi găsite și în format video pe canalul Națiunea Jucătoare, însă vor exista și multe noi. Recenziile scrise pentru canal oricum vor fi actualizate cu informații noi și vor fi corectate de greșeli, deci eu consider că articolele scrise vor fi superioare. Oricum eu voi pune un linc și către video dacă este cazul.
Un alt lucru care trebuie menționat este paginația. Nu vreau să înșir pe o singură pagină zeci sau poate sute de lincuri către articole, așa că voi încerca să împart această secțiune în pagini a câte 10 articole fiecare. Din păcate, din câte am citit, HTML și CSS sunt limitate și nu poți creea baze de date așa cum poți cu MySQL și PHP. Ca atare articolele vor apărea în ordinea publicării. Deci articolele de pe prima pagină vor fi cele mai vechi. Pentru a accesa articole mai noi trebuie să dați pagina la fel ca într-o carte. Poate într-o bună zi voi reuși să implementez și o bază de date și atunci vor fi sortate așa cum suntem obișnuiți, adică cele de pe prima pagină să fie cele mai recente.
![]() |
(20 decembrie 2025) Sid Meier's Civilization II - MPS Labs (1996) |
|---|---|
| Cotrobăind recent prin casă am dat peste trei volume mari și groase intitulate ”Istoria și cultura civilizației” de Ovidiu Drimba. Trei tomuri imense bogate în date și ilustrații abordând un subiect pe cât de vast, pe atât de important nouă în căutarea răspunsului la întrebarea de unde venim și încotro ne îndreptăm. Citește mai departe... | |
![]() |
(01 ianuarie 2026) Gruntz - Monolith Productions, Inc. (1999) |
| Aho, aho, copii și gruntzi / Dar și oameni mai căruntzi / La PC-uri v-așezatzi / Și cuvântu-mi ascultatzi. Astăzi anul se-nnoiește / Natziunea iar mai crește / C-un articol nou, frumos / Despre-un joc foarte haios. Citește mai departe... | |
![]() |
(31 ianuarie 2026) Age of Empires II: The Age of Kings - Ensemble Studios Corporation (1999) |
| Primul Age of Empires a luat lumea cu asalt în anul 1997 atunci când a apărut. 1997 a fost anul cu cel mai mare număr de RTS-uri lansate vreodată în istorie, iar jocul celor de la Ensemble Studios a fost cu siguranță cel care s-a bucurat de cel mai mare succes, în mare parte datorită talentului dezvoltatorilor săi, dar și mulțumită campaniei de marketing al Microsoft, dacă e să fim cinstiți. După cum am spus și în recenzia aceea, primul AoE ocupă un loc deosebit în inima mea, în pofida multiplelor sale neajunsuri. Citește mai departe... | |
![]() |
(14 februarie 2026) Urban Assault - TerraTools GmbH (1998) |
| Dacă m-ar întreba vreodată cineva de ce prefer jocurile de PC în loc să mă joc pe console atunci eu i-aș răspunde simplu cu doar două cuvinte: Urban Assault. Și cu asta discuția ar fi încheiată. Vedeți voi, într-o zi, acum mai bine de 15 ani să zicem, mă apucase o nostalgie cât toate cele, așa că mi-am propus să scormonesc internetul după jocuri vechi pe care le-am jucat în tinerețile mele. Și scriu eu în Goagăl „urban assault”. Și ce să vezi minune! Printre primele lincuri se afla un sait numit Metropolis Dawn. Un fansait mă gândeam eu. M-am bucurat că nu eram singurul care-și mai aducea aminte de joc. Citește mai departe... | |
![]() |
(15 martie 2026) Gothic - Piranha Bytes Software GmbH (2001) |
| Gothic. Acum mai mult decât un stil arhitectural. Nemții sunt cunoscuți pentru multe lucruri. Pentru mașini, pentru bere, pentru muzică, pentru talentul lor deosebit de a începe războaie mondiale și a le pierde. Dar nu se poate spune că jocurile video sunt punctul lor forte. Sigur, jocuri precum seria Settlers s-au bucurat de un succes răsunător în lumea întreagă, iar mai nou genul quest a fost resuscitat de nenumărate jocuri adventure, ca să nu mai vorbim de simulatoare de tot soiul. Dar dacă ar fi să mă întrebați pe mine care ar fi primul cuvânt care-mi vine în minte atunci când mă gândesc la jocuri video nemțești, acela este cu siguranță Gothic. Citește mai departe... |




