File din poveste


Pe această pagină găsiți recenzii la jocuri vechi. Multe dintre ele vor putea fi găsite și în format video pe canalul Națiunea Jucătoare, însă vor exista și multe noi. Recenziile scrise pentru canal oricum vor fi actualizate cu informații noi și vor fi corectate de greșeli, deci eu consider că articolele scrise vor fi superioare. Oricum eu voi pune un linc și către video dacă este cazul.

Un alt lucru care trebuie menționat este paginația. Nu vreau să înșir pe o singură pagină zeci sau poate sute de lincuri către articole, așa că voi încerca să împart această secțiune în pagini a câte 10 articole fiecare. Din păcate, din câte am citit, HTML și CSS sunt limitate și nu poți creea baze de date așa cum poți cu MySQL și PHP. Ca atare articolele vor apărea în ordinea publicării. Deci articolele de pe prima pagină vor fi cele mai vechi. Pentru a accesa articole mai noi trebuie să dați pagina la fel ca într-o carte. Poate într-o bună zi voi reuși să implementez și o bază de date și atunci vor fi sortate așa cum suntem obișnuiți, adică cele de pe prima pagină să fie cele mai recente.

(17 iulie 2024) Pharaoh - Impressions Games (1999)
Când am început această serie de recenzii îmi propusesem să abordez jocuri care mai de care mai variate și să mă feresc de a vorbi despre jocuri care fac parte din aceeași serie. Dar astăzi o să fac o excepție. De ce? Pentru că suntem în luna iulie. În timp ce scriu aceste rânduri soarele arde afară necruțător iar seceta a pârjolit toată iarba lăsând numai pământ sterp în urmă. În casă e o zăpușeală de nedescris; transpirația îmi curge șuvoiae pe trup, aerul pare de parcă ar sta în loc și mă tot întreb de ce dracu nu îmi instalez și eu o dată și o dată aer condiționat. Așa că ce alt moment mai prielnic de a te lăsa scufundat în atmosfera lui Pharaoh decât astăzi? Citește mai departe...
(03 august 2024) Doom - id Software, Inc. (1993)
Cuvântul DOOM mă duce cu gândul la două lucruri. Primul dintre ele este ”Dicționarul ortografic ortoepic și morfologic al limbii române”, dar cum aici nu ne aflăm la ”Doar o vorbă să-ți mai spun”, ci la ”Națiunea jucătoare” mă voi referi la cea de-a doua însemnătate a sa: șutărul lansat de id Software in 1993, ce a dobândit de-a lungul anilor statutul de așa zis ”joc cult”, sau ”cult game” cum se mai zice în franceză. Citește mai departe...
(18 august 2024) Age of Empires - Ensemble Studios Corporation (1997)
Cred că toată lumea are câte un joc în care se pot retrage, un joc ce te ajută să treci de necazurile vieții: fie că ai rămas fără loc de muncă, fie că te-a părăsit prietena, fie că echipa ta preferată de fotbal a retrogradat... În orice ce caz, acel joc, care, indiferent de ce s-ar întâmpla, știi sigur că va fi acolo și că te va primi cu brațele deschise. Acest joc pentru mine este Age of Empires. Citește mai departe...
(25 august 2024) Age of Wonders - Triumph Studios B.V. (1999)
Inițial articolul ăsta trebuia să fie despre cu totul și cu totul altceva, dar dacă data trecută tot am vorbit despre Age of Empires m-am gândit mă, dacă tot am început pe un drum, hai să continuăm pe el, așa că astăzi vom vorbi despre un alt joc a cărui nume începe cu cuvintele ”Age of”. Este vorba desigur despre Age of Wonders, creat de mica companie olandeză Triumph Studios, ce în afară faptului că este și el un joc de strategie 2D, nu are absolut nimic în comun cu seria de la Ensemble. Citește mai departe...
(29 septembrie 2024) Ignition - Unique Development Studios AB (1997)
A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, o sală de jocuri într-un cartier undeva prin Constanța. Plasată strategic în apropierea unei școli, desigur. Era cam la, să zicem 3 minute de mers și cam, știu eu, 1 minut de alergat poate, iar eu în fiecare pauză împreună cu alți trei colegi o zbugheam din clasă de îndată ce suna clopoțelul ca niște buni câini pavlovieni ce eram. Destinația: sala! Citește mai departe...
(06 octombrie 2024) Nox - Westwood Studios (2000)
Nu știu câți dintre cei car citesc aceste rânduri se uită la animeuri sau măcar sunt familiari cu terminologia acestei (in)culturi, însă pentru a putea purcede mai departe cu acest articol trebuie să fiți familiarizați cu termenul de ”isekai”. Acesta este un cuvânt care în japoneză s-ar traduce aproximativ prin ”altă lume”, industria animeurilor din ziua de azi fiind sufocată cu producții unde protagonistul este un individ obișnuit din lumea noastră ce este transportat într-un tărâm fantastic unde are parte de tot felul de aventuri, adesea adeverindu-se a fi eroul promis, cel care va salva împărăția din ghearele vreunui balaur, căpcăun, sau vreun alt reprezentant al faunei locale. Citește mai departe...
(27 octombrie 2024) Call of Cthulhu: Shadow of the Comet - Infogrames Europe SA (1993)
Scrierile lui Howard Philips Lovecraft sunt populare pe tot mapamondul, iar printre numeroșii lor adepți mă număr și eu. Am citit și răscitit numeroase povești de-ale sale și dețin chiar și o antologie cu lucrările sale intitulată foarte sugestiv ”Necronomicon: The Best Weird Tales of H.P. Lovecraft”, ea fiind una dintre cele mai îndrăgite cărți din colecția mea. Sunt de-asemenea și un fan al faimosului RPG publicat de Chaosium și anume Call of Cthulhu. De fapt acesta este și RPG-ul meu preferat, iar eu și cu prietenii mei am parcurs nenumărate aventuri împreună și ne-am distrat copios de fiecare dată. De curând s-au întâmplat multe lucruri așa că nu am mai avut timp să țin o campanie CoC de ceva vreme, dar sper ca într-o bună zi să pot juca din nou. Citește mai departe...
(02 noiembrie 2024) Atomic Bomberman - Interplay Productions, Inc. (1997)
Vă mai aduceți aminte de sălile de jocuri? Știți voi, acele locuri (ne)sfinte, prost iluminate și învăluite în permanență de nori groși de țigară? Ei bine, am mai spus-o și altă dată, dar pentru mine sălile de jocuri reprezintă niște amintiri foarte plăcute. Le vizitam adesea, nu neapărat ca să le joc, pentru că eu bani de buzunar nu aveam, iar pe cei pe care îi dețineam îi strângeam lună de lună ca să îmi cumpăr ba câte o revistă de jocuri, ba ca să comand câte un CD cu jocuri ripuite de la afaceriștii locali. Totuși se mai întâmpla ca din când în când să mai închiriez și eu câte o oră un calculator. Citește mai departe...
(10 noiembrie 2024) Duke Nukem 3D - 3D Realms Entertainment, Inc. (1996)
NOIEMBRIE NUCLEAR continuă aici la Națiunea Jucătoare. Săptămâna aceasta avem onoarea de a vorbi despre cel mai mare patriot american al tuturor timpurilor și anume însuși Duke Nukem, regele încoronat al celor mai tari protagoniști creați vreodată pentru un joc de PC! Ne aflăm în continuare la mijlocul anilor '90, unde toată personalitatea acestor caractere poate fi descrisă cu doar câteva cuvinte. În cazul de față: freză tip periuță, ochelari de soare, steroizi, arme multe și minte puțină. Adică stereotipul eroului american din acele vremuri. Citește mai departe...
(17 noiembrie 2024) Fallout - A Post Nuclear Role Playing Game - Interplay Productions, Inc. (1997)
Iată-ne și în a 3-a săptămână din NOIEMBRIE NUCLEAR. De data aceasta avem deosebit onoare de vorbi despre unul dintre cele mai tare jocuri de PC din toate timpurile, o legendă care chiar și astăzi ne face să ne plecăm capetele în fața ei atunci când îi auzim numele: Fallout! Povestea lui începe chiar din 1988 cu Wasteland, un RPG post-nuclear produs de Interplay și publicat de Electronic Arts. Jocul s-a bucurat de succes la vremea aceea, dar din păcate Interplay pierde drepturile de autor asupra sa, iar Electronic Arts lansează o continuare numită Fountain of Dreams, un produs nu foarte reușit ce a lăsat un gust amar în gura fanilor lui Wasteland. Citește mai departe...