File din poveste


Pe această pagină găsiți recenzii la jocuri vechi. Multe dintre ele vor putea fi găsite și în format video pe canalul Națiunea Jucătoare, însă vor exista și multe noi. Recenziile scrise pentru canal oricum vor fi actualizate cu informații noi și vor fi corectate de greșeli, deci eu consider că articolele scrise vor fi superioare. Oricum eu voi pune un linc și către video dacă este cazul.

Un alt lucru care trebuie menționat este paginația. Nu vreau să înșir pe o singură pagină zeci sau poate sute de lincuri către articole, așa că voi încerca să împart această secțiune în pagini a câte 10 articole fiecare. Din păcate, din câte am citit, HTML și CSS sunt limitate și nu poți creea baze de date așa cum poți cu MySQL și PHP. Ca atare articolele vor apărea în ordinea publicării. Deci articolele de pe prima pagină vor fi cele mai vechi. Pentru a accesa articole mai noi trebuie să dați pagina la fel ca într-o carte. Poate într-o bună zi voi reuși să implementez și o bază de date și atunci vor fi sortate așa cum suntem obișnuiți, adică cele de pe prima pagină să fie cele mai recente.

(28 iunie 2025) Sudden Strike - Fireglow Games (2000)
Al doilea război mondial nu a fost numai cel mai mare măcel din istoria omenirii dar este în același timp și unul din cele mai populare subiecte pentru industria de divertisment, ceea ce arată că noi oamenii avem o plăcere morbidă pentru trăirea violenței, de la o distanță cât mai mare desigur. Evident, de-a lungul timpului au existat o sumedenie de jocuri care au abordată temă, dar la începutul primei decade a anilor 2000 industria jocurilor părea că a luat-o razna. Citește mai departe...
(12 iulie 2025) Might and Magic VI: For Blood and Honor - New World Computing (1999)
Am precizat în articolul respectiv că Might and Magic VI: The Mandate of Heaven este RPG-ul meu preferat și că a fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu l-am devorat iar timp de câteva săptămâni nu am mai jucat nimic altceva. Jucând târziu această serie am avut ocazia de a începe imediat continuarea sa: Might and Magic VII: For Blood and Honor. Aveam așteptări mari de la acest joc din două motive: primul cred că este evident, iar al doilea deoarece, chiar dacă nu l-am jucat la vremea respectivă, îmi aduc aminte cu foarte mare plăcere de ilustrația de pe cutia jocului ce a fost coperta Level din luna august a anului 1999. Citește mai departe...
(26 iulie 2025) Fallout 2 - Black Isle Studios (1998)
A trecut aproape un veac de când Vault Dweller a învins armata super mutanților și pe conducătorul lor, așa numitul The Master. Prea multe nu se știu despre el cu excepția câtorva legende spuse la foc de tabără. Cu timpul însă lumea uită aproape în totalitate de el. Umanitatea are lucruri mai bune de făcut: trebuie să reconstruiască civilizația distrusă de armaghedonul nuclear. Ne aflăm acum în anul 2241, 80 de ani de la evenimentele din primul Fallout. Omenirea încă nu și-a revenit complet de pe urma dezastrului din 2077, dar lucrurile par să se îndrepte înspre bine, cel puțin la nivel superficial. La fel precum războiul, nici natura umană nu se schimbă niciodată... decât dacă cumva este supusă vreunui virus experimental precum în primul joc. Citește mai departe...
(09 august 2025) Shadow Warrior - 3D Realms Entertainment, Inc. (1997)
Mă consider unul dintre norocoșii ce la sfârșitul anilor ’90 a avut nu numai parte de un PC, dar chiar unul cu unitate optică! La vremea aceea încă nu erau chiar atât de comune cum v-ați fi așteptat. Cumva, nu știu cum, printre primele CD-uri pe care le-am avut vreodată se afla unul umplut până la refuz cu 650 de MB de versiuni shareware ale unor jocuri faimoase sau mai puțin faimoase ale acelei perioade. Unul dintre aceste minunate jocuri s-a întâmplat să fie chiar subiectul articolului de față, mai precis Shadow Warrior (ăla adevărat!) publicat de 3D Realms pentru MS-DOS și Windows 95 în anul 1997. Pe acel CD se mai afla și o versiune shareware a lui Wolfenstein 3D, însă nu îmi mai pot aduce aminte pe care dintre ele l-am jucat primul. În orice caz Shadow Warrior este primul (sau al doilea) șutăr jucat de mine vreodată! Cred că de-aia sunt și foarte mofturos când vine vorba de acest gen. Citește mai departe...
(24 august 2025) The Operative: No One Lives Forever - Monolith Productions, Inc. (2000)
Nimeni nu trăiește veșnic căci răul nu moare niciodată. Cam ca saitul acesta care tot refuză să moară în ciuda tutror vicisitudinilor. Monolith Productions nu au fost niciodată străini de genul first person shooter. Sigur, ei astăzi sunt cunoscuți publicului larg îndeosebi datorită francizei F.E.A.R., însă istoria lor cu acest gen datează încă din 1997 și primul lor joc: Blood. După cum spune și numele, un joc sângeros bazat pe motorul lui Duke Nukem 3D, și totodată un joc grozav ce s-a bucurat de suces la vremea sa. Din păcate următoarele lor două șutăre nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Blood 2 a lăsat un gust amar în gurile fanilor, iar Shogo MAD, deși un joculeț cu mult șarm, a suferit și el de niscavai probleme de design.